Argeș, eterna Terra Nova

Nicăieri nu-i ca acasă, zicea mama când eram copil, și o credeam din toată inima mea de consumatoare de telenovele, râvnind la emoția generată de reclamele sentimentaliste de pe Acasă. Ce te faci însă când acasă nu e nicăieri? Ce faci când în fiecare zi ți-ai dori să fii altundeva, făcând altceva, fiind altcumva, uneori nemaicontând ce înseamnă asta cu adevărat, numai altfel să fie? Ce faci când simți că nu mai încapi în propria viață, că vrei să fii mai mult plecat decât rămas, că nu te recunoști pe tine însuți decât când te depărtezi de casă? E simplu.

Ada Morar: „Îmi doresc ca lucrurile să curgă, calea să mă găsească și eu să-i ies mereu în întâmpinare“

O dimineață de la sfârșitul lui aprilie, în tren. Priveliștea aleargă la fereastră, am ritmul roților sub tălpi și, în căști, Dimineața crossover – spațiu sonor eclectic, proaspăt și surprinzător, așa încât adeseori mi se întâmplă să aud acolo ceva care mă face să mă opresc din tot și să ascult. Doar să ascult. Acum, o voce adâncă, densă, iridescentă pe notele înalte, zăbovind grav pe câte un vers și izbucnind liber la schimbările de tempo, modulând un poem care îmi vorbește în chipul cel mai nemijlocit: „Flori de măr“. Degetele îmi coboară din aer pe tastatură. Search: aflu că

Elogiul francizei. Câteva notițe despre „Alien: Romulus“

CGI-ul ne-a pervertit atât de mult memoria cinematografică (nouă, ăstora crescuți cu efectele speciale ale anilor ’80-’90), încât atunci când ni se livrează un SF realizat cu metode old school, fără supremația ecranului verde, ni se pare aproape un produs indie, ceva iconoclast, o frondă de underground. Acesta este și cazul (cu supramăsură) al noului film din franciza

Un nou concurs de proză scurtă în această toamnă

Am dat startul primului concurs de proză scurtă organizat de Revista Matca, în parteneriat cu platforma nesemnate.ro. Concursul se va desfășura în perioada 10 septembrie 2024 – 20 noiembrie 2024, după cum urmează: 10 septembrie – 10 octombrie: primirea textelor. 10 octombrie

Cultura traumei

Ca specie, oamenii au fost întotdeauna vulnerabili la șocul unei lezări fizice sau psihice neașteptate. Dar felul în care e înțeleasă această leziune – nu ca un capriciu al sorții ce trebuie îndurat, ci ca un obiect al intervenției

Eu x 30

Odată, odată, cumva, i-am pierdut pe amândoi, zicea un bărbat ieșind din lift în dimineața aia. Era singur. Privirea i s-a oprit pe mine, pe lângă mine. Avea un iz ascuns și un palton elegant – imediat m-am gândit la Joseph Conrad, așa cum apare în

Mai multe articole

×