A fost nu demult un concert la Sala Radio

Start

Intri în sală. Te lovește o liniște bună, armonioasă. Îți cauți locul și aștepți cuminte să fie 19 fix. Apariția artiștilor instrumentiști aproape îți taie respirația. E atâta frumusețe în ei, că parcă te inundă și nu știi exact ce să faci cu ea. Din dreapta, auzi: „Sunt superbi!” Publicul aplaudă și intră în scenă dirijorul.

Miercuri, 29 martie 2023, acompaniat de Orchestra de Cameră Radio și sub bagheta dirijorului de origine libaneză Toufic Maatouk, baritonul italian Riccardo Novaro a interpretat, în prima parte a concertului, rolul contelui Robinson din Il Matrimonio segreto (Căsătoria secretă) și al unicului personaj din Il Maestro di Cappella, compoziții muzicale de Domenico Cimarosa (1749–1801). Concertul a avut loc pe scena studioului „Mihail Jora”.

Dirijorul Toufic Maatouka fost invitat și cu alte ocazii pe scena Sălii Radio. 

Il Matrimonio segreto este nu doar una dintre cele mai cunoscute opere ale compozitorului Cimarosa, ci și una dintre operele bufe celebre din toate timpurile. Libretul este de o efervescență inedită. Ludicul își face simțită prezența, iar interpretarea contelui Robinson de către baritonul italian Riccardo Novaro, unul dintre personajele din Il Matrimonio segreto, impresionează publicul bucureștean din primele momente.

Încă din secolul al XIX-lea, Il Matrimonio segreto a fost considerată aproape un model de neatins. Rafinamentul compozițional și dramatic a poziționat-o în rândul celor mai mari capodopere ale repertoriului de operă bufă.

Momentul de maximă vigoare scenică a fost reprezentat de interpretarea compoziției Il Maestro di Cappella, operă într-un act cu caracter comic exagerat.

Când într-un concert de muzică clasică este pusă în scenă interpretarea unui libret, spectatorul își direcționează atenția automat către textul rostit, întrucât acesta oferă semnificațiile definitorii ale operei. Miza constă în capacitatea alocutorului (spectatorul) de a decodifica mesajul transmis de locutor (baritonul). Bariera lingvistică este un element important al ecuației.

Suntem martorii unei repetiții de zile mari în care maestrul propune orchestrei sale atât modelul antic de reprezentare, cât și o compoziție instrumentală inovativă. Deși la început confuzia stăpânește scena, spre final orchestra ajunge să se ridice la așteptările maestrului și totul intră în linie dreaptă.

Cheia de interpretare este una ironică, maestrul afirmă că nu dorește să facă pe bufonul, însă rezultatul e cel opus.

Subiectul este unul metateatral.

Personajul Il Maestro di Cappella (Riccardo Novaro), începe repetițiile alături de orchestra sa (Orchestra de Cameră Radio), în scopul creării unei opere în „stil sublim”, după modelul celebrilor maeștri care se trag din școala antică: „ma stiano bene attenti/ che un’aria canterò…/ di stil sublime” (dar fiți bine atenți,/ căci voi cânta o arie…/ sublimă). Muzicienii nu reușesc să creeze armonie cu instrumentele lor și totul pare a fi un haos de neimaginat: „Gli oboi suonano/ Cosa fate, oboe mio caro?/ bio, bio, bio, bio […]/ Il contrabbasso suona/ Maledetto contrabbasso,/ maledetto, maledetto!/ cosa diavol qui si fa?…” (Oboaiele sună/ Ce faceți, dragile mele oboaie?/ bio, bio, bio, bio […]/ Contrabasul sună/ Blestemat contrabas,/ blestemat, blestemat!/ ce dracu facem aici?…). Il maestro își pierde răbdarea și se vede constrâns de situație să fredoneze fiecare parte instrumentală până când toți reușesc s-o învețe: „Oh, vi prego, deh badate/ e imparate a ben contar,/ altrimenti non si va…” (Oh, vă rog, luați aminte/ și învățați bine să numărați,/ altfel nu va funcționa…). Într-un final, orchestra reușește să creeze armonie și totul se termină cu bine: „che orchestra benedetta!/ io mi sento consolar! […]/ Ci sposeremo/ fra suoni e canti,/ sposi brillanti/ pieni d’amor…” (ce orchestră binecuvântată! mă simt consolat! […] Ne vom căsători/ între sunete și cântece,/ soți străluciți/ plini de iubire…). Am reprodus din libretul anonim interpretat de Riccardo Novaro, pe muzica lui Domenico Cimarosa.

Aplauzele răsună în sală și astfel se sfârșește prima parte a concertului.

Programul serii s-a încheiat cu Requiem în do minor, semnat tot de un compozitor italian, Antonio Salieri. De această dată, Orchestrei de Cameră Radio i s-a alăturat Corul Academic Radio (dirijor Ciprian Țuțu). Partitura a fost prezentată pentru prima dată pe o scenă din România.

Cu o durată de o oră și jumătate, călătoria prin care ne-au purtat a fost una cel puțin antrenantă. Experiența merită repetată cu fiecare ocazie.

Concertul poate fi ascultat 30 de zile de la data difuzării, pe site-ul Radio România Muzical.

Imaginea principală: William Hogarth, Marriage A-la-Mode, 2. The Tête à Tête, 1743

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×