Adult în devenire

Start

Știi ce-ți asigură minoritatea, draga mea? Confort, siguranță, iubire. Vezi?! Eu am fugit de acasă în trei acte. Prima dată, am fugit de la părinți când m-am mutat cu prima mea prietenă. Apoi, după ce ne-am despărțit, am fugit la bunica mea, iar mai târziu, s-a întâmplat cu prima mea soție. Toate acestea s-au petrecut, după cum bine știi, la Cluj. Apoi, de la Cluj m-am dus la Zalău și la Târgu Mureș, ca urmare a îndrăgostirii de a doua mea soție. Acum sunt la București din motive pe care nu trebuie să ți le explic.

Dar tot acest proces poate fi divizat la rândul lui în două. Cluj-Zalău-Târgu Mureș ar fi „axa minorității“. Pentru că oricât m-aș fi zbătut în propriile mele probleme, mereu am fost în poala minorității: am devenit tot mai cunoscut ca redactor, publicist, poet, scriitor, organizator cultural, și cu toate că am criticat vehement mentalitatea maghiarimii, am făcut totuși parte din ea și m-a îmbrățișat la pieptul ei sau m-a „cuprins“, cum spune Tatiana Țîbuleac.

Îmi dau seama că „acolo“ – și înțeleg prin asta nu un loc geografic, ci unul sufletesc – eram mult mai protejat. La București stau de un an și două luni. Am întreținut mereu relații de prietenie cu scriitorii români, dar relațiile astea au fost mereu la depărtare: nu făceam parte din comunitatea românească. Românilor le plăcea că sunt un fel de interfață, dar în Ardeal trăiam în comunități paralele. Aici, la București, încă nu înțeleg ce se petrece în capul și în inima unui maghiar. Poate voi afla dacă o să public însemnările acestea cândva.

Minoritatea m-a protejat prin tot ce am încercat să-ți spun – pe ceilalți, pe cei mai mulți, îi protejează și prin mentalitatea pe care le-o oferă. Mă întreb dacă pe mine nu m-a protejat, la rândul ei, ideologia transilvăneană despre care îți voi scrie cu proxima ocazie. Îi vedeam hibele, dar vorbeam totuși unei comunități care înțelegea ce spun și într-o limbă care îmi era mai mult decât familiară: existențială.

Sunt un om plin de nesiguranță și îmi dau seama că am fost un critic iubit. Privirile care m-au durut atunci nu se compară cu cele care mă rănesc acum, pentru că acum nu simt un zid protector în jurul meu. Cât am fost copil, am putut să alerg la mama. Acum, trebuie să devin adult.

Imagine reprezentativă: Mihály Munkácsy, Yawning apprentice, 1869

Ediția actuală

#05, Vară 2024


O poți cumpăra aici
sau aici
×