Africa de hârtie

Start

Fascinația pe care o exercită Africa nu s-a diminuat de-a lungul secolelor. E o lume aparte, cu reguli naturale și sociale proprii, un creuzet al culturilor și al erelor. O vizită în Africa, fie că vorbim despre Maghreb, fie despre Subsahara, nu te poate lăsa indiferent. Sună a clișeu, dar e garantat că de acolo pleci ori îndrăgostit, ori îngrozit. Dacă nordul prezintă puternice asemănări cu multe ținuturi ale Orientului Mijlociu, ce se întinde la miazăzi de marele deșert e unic. În ciuda veacurilor în care pleiade de civilizații s-au perindat prin acest spațiu de două ori mai mare decât Europa, acesta a păstrat puternice ecouri primordiale și poate că o parte din amintita fascinație vine tocmai din faptul că aici a fost leagănul omenirii.

Acum milioane de ani, aici au apărut primii oameni, pe câmpiile nesfârșite, pe malul lacurilor întinse, în umbra vulcanilor. De aici au pornit spre Arabia și de acolo spre India, Indonezia și Australia, de aici au luat-o spre Caucaz și de acolo fie spre Siberia, fie spre Europa. În sutele de milenii de la acea Evă care a lăsat jos ciobul de silex ascuțit și a privit spre stele, multe au rămas neschimbate. E un ținut al durerii, al conflictelor sângeroase, al clivajelor adânci, al sărăciei, al mizeriei, al corupției, al despotismului, al bolii, al morții, al demonilor de toate soiurile, un loc unde nu persistă doar urmările nefaste ale colonialismului, ale socialismului, ale lungului șir de dictaturi, ci și superstițiile, blestemele transgeneraționale și ranchiunele tribale, și unde omul încă mai cade pradă naturii de care a încercat în zadar să se rupă. În același timp, e un loc de o frumusețe nespusă. Nicăieri raiul și iadul nu sunt mai aproape unul de celălalt, atât de aproape încât adeseori se întrepătrund.

Oamenii pe care i-am întâlnit aici sunt oameni frumoși, demni, prietenoși, veseli, cu o uriașă poftă de viață. Au o istorie fabuloasă, o mitologie uluitoare și o gastronomie pe măsură. Au îndurat multe și îndură în continuare, însă nu ți-ai da seama întâlnindu-i și stând de vorbă cu ei, ascultându-i vorbind despre vreo zeitate păgână ori vreun duh răuvoitor, sau despre cum să recunoști un jackfruit bun ori cum se gătește cel mai bine peștele changu sau despre zăpada pe care n-au văzut-o niciodată. Bineînțeles că o idealizare ar fi naivă, se găsesc și aici cei care caută să te jecmănească sau să-ți vândă kush, sunt și aici locuri unde omul alb, străinul, mzungu, nu are ce căuta dacă ține la viața sa, căci acest tărâm refuză orice etichetă.

Eu m-am apropiat de Africa pe aceeași cale pe care m-am apropiat de cărți: citindu-l pe Jules Verne. Vara în care am dat gata prima carte de Jules Verne este vara în care am devenit cititor și totodată vara în care mi-am spus că trebuie să ajung cumva în Africa și că voi scrie, cândva, la rândul meu, despre Africa. În deceniile care s-au scurs de atunci, am ajuns acolo de două ori – și m-aș întoarce oricând – și am scris despre ea în repetate rânduri1. Când te gândești că nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă n-aș fi citit, la momentul potrivit, Cinci săptămâni în balon. Și dacă n-aș fi văzut documentarele New Wilderness, narate de Lorne Greene, pe care mi le trimitea pe casetă video mătușa mea din Occident. Astfel, de mic am fost mai degrabă atras de sălbăticiile acestei lumi decât de opulența culturală a unui Paris sau a unei Florențe.

Am citit povestirile africane ale lui Hemingway, romanele lui Edgar Rice Burroughs, i-am citit pe Karen Blixen, Doris Lessing, Conrad, Céline, Achebe, Soyinka, wa Thiong’o, Coetzee, Mahfuz, al-Aswani, Gurnah, Marlon James, am devorat chiar și jurnalul de călătorie al lui Dimitrie Ghika-Comanesti, deși sunt împotriva vânătorii, căutând mereu să mă apropii, să mă întorc, să înțeleg, căci simt că acolo afli mai multe despre cine suntem cu adevărat decât în orice aglomerație urbană. De la Bookfest am plecat cu cărți ca Notre-Dame du Nil de Scholastique Mukasonga, Regele din Bissap de Daniela Ulieriu și, cum imaginea Africii n-ar fi completă fără purici, nomazi și supă de șobolan, volumul de călătorii semnat de Andrei Daniel Mihalca.

Revin însă la Ghika-Comănești și la O espediţie română în Africa, peripețiile de la 1895 care m-au făcut să-mi doresc o bucățică de Somaliland. În orice poveste există un factor declanșator. După simplul gest al cumpărării unui clasor pentru mărunțișul rămas din călătorii, fapt care a retrezit o veche pasiune pentru numismatică și notafilie, am reușit să procur o bancnotă de 500 de șilingi emisă de Baanka Somaliland, banca centrală a statului nerecunoscut din Cornul Africii. Ajung astfel la dezvăluirea faptului că acest articol nu este, de fapt, despre cărți, ci despre bancnote. Din curiozitate, am căutat să văd cum arată banii în diferite țări, am început să citesc despre aceștia și, bineînțeles, am început să mi-i doresc. Într-o noapte am visat că umplusem clasorul cu bancnote africane. Și eram bucuros. Febra colecționarului e o stare bine-cunoscută.

M-am pus, așadar, pe adunat. O hârtie de 100 de franci burundezi, una de 5 kwanza angoleze, 2 dolari zimbabwieni, 10 lire sudaneze, 100 de pesos din Guineea-Bissau (dinainte de 1997), franci central-africani (cu circulație în șase țări), franci vest-africani (cu circulație în opt țări). Și da, am și o bancnotă din Botswana, celebră printre români. Am strâns din întreaga Africă. Îmi lipsesc doar Maghrebul, statele insulare și, ei bine, Somalia. Paradoxal, nu am bani dintr-o țară recunoscută, dar am bani care, teoretic, n-ar trebui să existe.

Istoria banilor oglindește istoria țării, iar elementele grafice sunt o fereastră spre viața cetățenilor. Satul pescăresc de pe malul râului Congo, masca mwana pwo a femeilor chokwe și filigranul cu un cap de okapi (pe bancnota de 50 de franci din Republica Democratică Congo); culegătorul de cafea, Munții Simien, caracalul și antilopa kudu (5 birr din Etiopia); Nelson Mandela și rinocerii (10 rand din Africa de Sud); copilul gambian, văcarul, pescărașul și crocodilul (5 dalasis din Gambia); Dr. Alvan Ikoku și lăptăresele fulani (10 naira din Nigeria); Rupătorul de lanțuri din Lusaka, mina de cupru, vulturul-pescar, zebra și arborele cu cârnați (50 de kwacha din Zambia); plantația de bananieri și femeia cu batic guineean (100 de fraci din Republica Guineea); vapoarele, macaralele, rechinul-balenă, reciful de corali și textul în franceză și în arabă (40 de franci din Djibouti); soldații și ridicarea steagului (50 de meticais din Mozambic); Julius Nyerere, rinocerul și diamantele (5000 de șilingi din Tanzania). Toate spun o poveste, evoluția unui popor, formarea unei identități.

Dețin o bucată de viață africană, aici, aproape de mine, cu istoria și natura ei, pe hârtie colorată, și, la fel ca-n vis, sunt bucuros. Unde mai pui că atunci când primim musafiri am pretextul perfect pentru a vorbi despre Africa.


1 Printre altele, eseul Citindu-l pe Mahfuz în Cairo (Observator cultural, nr. 1170, 2023), povestirile Cenușă walaani (Arlequine, Crux Publishing, 2018) și Apocrif (Entropic, Crux Publishing, 2020) și romanul Silex (Polirom, 2024).

Imagine: 10 Rand, South African Reserve Bank

Ediția actuală

#06, Iarnă 2024-2025


O poți cumpăra aici
sau aici
×