Multă vreme am trăit cu convingerea că unul dintre cele mai mari neajunsuri cu care se confruntă piața românească de carte este absența unei verigi indispensabile – agentul literar. Adică acea persoană sau organizație care se ocupă cu tranzacționarea drepturilor de proprietate intelectuală și intermediază legătura dintre un autor sau deținător de drepturi și o editură dornică să-l publice.
Personal, am intrat în industria editorială cu multe prejudecăți, cu perspectiva revoltatului convins că poate să revoluționeze un domeniu despre care nu știa absolut nimic. Am greșit, firește.
Mi-a luat (prea) mult până să aflu că există în România patru agenții literare care au umplut de la zero un gol pe o piață care încă mai este tratată ca o Cenușăreasă. Au pornit la drum cu speranță și entuziasm și, mai ales, cu convingerea că pot schimba lucrurile în bine. Iată cum se vede azi industria cărții din perspectiva celor mai relevante nume din lumea agenților literari români: Simona Kessler, Marilena Iovu, Silviu Săndulescu și Livia Stoia.
Simona Kessler – „Îmi place să spun că meseria m-a ales pe mine. Habar nu aveam ce înseamnă agent literar“
În 1990, umbla pe la proteste și însoțea jurnaliști străini la interviuri. Ideea alegerii unei meserii nici nu-i trecea prin cap. Fusese profesor, apoi redactor la editura Meridiane, din 1984. Aștepta un copil și se simțea liberă. Pentru prima oară în viață, Simona Kessler avea sentimentul că nimic nu-i poate sta în cale.
„În 1990, la Frankfurter Buchmesse am avut un adevărat Kulturschock – zece hale ticsite cu cărți, evenimente cu autori, seri de lectură, întâlniri cu editori, agenți, la operă cu Nadine Gordimer – o lume nouă pentru mine, liberă și abundentă. Dincolo de bucuria de-a fi și eu acolo, cu burta mea mare, alergând prin târg în cizme cu două numere mai mari, nu am înțeles mare lucru, dar am priceput că la Messe spielt die Musik pentru tot ce înseamnă drepturi de autor.“
Acolo l-a întâlnit pe agentul din München care-l reprezenta pe Sven Hassel, autor publicat de Meridiane în colecția „Delfin“. I-a povestit cât de dificilă și incertă era situația editurilor de stat din România care se destrămau ușor-ușor.
„Nu știu ce l-a impresionat, cert este că la sfârșitul lui 1991 mi-a propus să deschid o filială a agenției sale la București. Colaborarea a durat doar doi ani, în care am învățat din mers ce înseamnă să fii sub-agent (cum se numea pe vremea aceea), am cunoscut multe dintre agențiile și editurile care sunt și astăzi, după 30 de ani, clienții noștri exclusivi în România.“
În decembrie 1994, a înființat Simona Kessler International Copyright Agency, prima agenție locală independentă. A învățat pe cont propriu cum funcționează lucrurile într-o profesie în care alte țări aveau deja o tradiție de mai bine de un secol.
„Rolul agentului literar a fost definit de Alexander Pollock Watt în 1875, când a înființat prima agenție literară din lume. A început ajutând un prieten scriitor să negocieze cu editurile londoneze, apoi a ajuns să-i reprezinte pe unii dintre marii autori ai secolului al XX-lea, precum H.G. Wells, W.B. Yeats, Somerset Maugham, G.K. Chesterton, Iris Murdoch. Standardul de conduită stabilit de A.P. Watt este respectat de agenții literari de profesie și în ziua de azi.“
Într-o industrie funcțională, lucrurile stau în felul următor: agentul autorului (sau agentul domestic) este acela care vinde dreptul de publicare în limba originală unei edituri, spre deosebire de co-agenți care reprezintă într-un teritoriu sau altul agenția domestică sau editura care a achiziționat dreptul de licențiere, pentru vânzarea drepturilor de traducere. Agentul domestic lucrează direct cu autorul, îl descoperă, îl îndrumă, evaluează manuscrisul, poate să ajute și cu redactarea textului, îl moșește, apoi negociază și administrează contractul de editare și plățile, coordonează strategia de marketing și promovarea – totul numai cu acordul autorului. De ce nu e așa și în România?
„Nu există o diferență teritorială în felul în care lucrează agenții, există însă diferențe stilistice. Evident, piețele de carte au potențial diferit, vulgar spus aduc mai mulți sau mai puțini bani autorului, implicit editurii și agentului. Sumele negociate în teritorii majore sunt, bineînțeles, substanțial mai mari decât în piețe mai mici sau dificile. Succesul unui agent se măsoară în abilitatea lui de a găsi editura potrivită autorului, nu numai în funcție de mărimea sumelor negociate, ci și – sau uneori mai ales – de seriozitatea și prestigiul editurii. În limbaj de agent, to find a good home for the author.“
Agentul literar este cu atât mai interesat să reprezinte eficient un autor cu cât el nu percepe taxe pentru citirea unui manuscris, ci primește un comision abia după încheierea contractului pe care-l mijlocește cu o editură. Poate de aceea sunt atât de puțini agenți care reprezintă autori români.
„Dacă numărul de patru co-agenții locale pare mic, trebuie spus că încă de la mijlocul anilor ’90 au activat agenții «umbrelă» din afara teritoriului nostru, care au reprezentare regională, incluzând și România. Sunt agenții internaționale foarte puternice care au făcut întotdeauna concurență agențiilor locale confruntate cu o piață de volum sub-mediu, vulnerabilă la turbulențele economice și politice. În plus, sunt agenții și edituri care lucrează direct în România. Editorii au posibilitatea de a alege, dar agențiile depind de un număr relativ mic de edituri serioase cu care pot colabora.“
Evident, ar fi bine pentru autorii români să existe mai multe agenții care să-i reprezinte, dar situația e mult mai complexă. Pe lângă aspectele care țin de calitatea scriiturii, mecanismul acestei industrii mai are încă multe alte rotițe, iar succesul depinde în egală măsură de autori, dar și de potențialul unei astfel de întreprinderi în fața unui public prea puțin dispus să investească sau să susțină talentele autohtone. Ba chiar dimpotrivă.
„Ori de cât ori mi se pune o astfel de întrebare mă încearcă un sentiment de vină fără vină. Am încercat încă de la primele Frankfurt-uri să «duc» autori români afară, am cărat în valiză vrafuri de cărți ale autorilor mei preferați – Agopian, Cărtărescu, Groșan, Adriana Bittel etc. – și le-am dat unor editori germani. Nu am primit niciun răspuns, iar ulterior am aflat că lectori expați români au dat referate negative. Asta a fost o primă mare dezamăgire, dar poate că gustul meu literar nu se ridica la nivelul lectorilor de atunci. Ceva în registrul: Solenoid a câștigat International Dublin Literary Award, dar autorul nu a fost primit în Academia Română. Am continuat să recomand autori și am încheiat un contract cu o prestigioasă editură americană pentru două romane de Filip Florian, am făcut demersuri pro-bono, am dat sfaturi, dar pâinea cea de toate zilele a venit din «a aduce» autori străini în România.“
Realitatea pieței de carte este crudă și vine pe firul istoriei post-decembriste. Veriga slabă a fost și este în continuare distribuția de carte. Cauzele sunt istorice, dar nu numai, a lipsit și finanțarea și voința, crede Simona Kessler.
„Parcursul a fost un montaigne russe, de la explozia editorială în primii ani post-decembriști într-un Est sălbatic la prima criză la mijlocul anilor ’90 care s-a adâncit până în anii 2000, apoi revirimentul și stabilizarea pieței de carte în anii 2003–2008, urmată de criza financiară care a reverberat până spre 2019, când am revenit la nivelul pieței din 2008. Apoi pandemie, război la graniță, în Ucraina, iar acum spectrul unei amenințări palpabile dinspre Est și de peste Ocean. Există librării minunate, premiate chiar internațional, vânzarea de carte online a câștigat teren serios, dar fundamentul este nesigur, iar în vremuri dificile toată construcția se poate clătina la cea mai mică turbulență economică, adăugându-se TVA majorat la carte de la 5% la 11%, începând cu 1 august.“
Și totuși…
„Perspectiva mea de agent nu s-a schimbat, anume aceea de a reprezenta cu pasiune și dedicare interesul autorului, de-a face o punte între lumi, de-a fi corect și echilibrat în mijlocirea contractelor de licență. Asemenea tuturor, mă așteptam să fie mai bine decât în comunism, ceea ce evident este, dar acest mai bine, măsurat la cum ar trebui să fie după 35 de ani, are un gust amar.“
Marilena Iovu – „Dați-mi un agent literar și voi pune în mișcare lumea editorială!“
Marilena Iovu a luat contact cu agenții literari în perioada în care a lucrat la departamentul Copyright al Editurii ALL. Interacționa cu ei (mai mult ele) și la târgurile din țară și din străinătate.
„În 2009, m-am întâlnit la Bookfest cu Sabina Boerescu și cu o parteneră de la editura germană Carlsen. Abia își înființase propria agenție, am început să colaborăm și apoi ne-am împrietenit. În 2014, mi-a propus să-mi cedeze agenția. Am profitat de oportunitatea de a-mi porni propria afacere bazându-mă pe un portofoliu de contracte și pe relațiile cu câțiva parteneri din țară și străinătate pe care îi cunoșteam deja. Nu aveam mari așteptări, știam de la Sabina cât de greu se mișcau lucrurile, dar eram foarte entuziasmată de perspectiva de a lucra pe cont propriu. Mă puteam întoarce într-o editură dacă nu m-aș fi descurcat.“
După primele luni de tatonări, lucrurile au început să se lege, se descurca binișor. A început să reprezinte edituri, în special din Germania și Franța, și să colaboreze cu tot mai multe edituri din România. În relația cu autorii români, s-a trezit însă într-o mare confuzie.
„Îmi scriu sau mă sună autori români din țară sau din străinătate. Cei în vârstă mă confundă cu un om de PR, au publicat o carte sau mai multe pe cont propriu sau la o editură minusculă și vor să îi ajut să se promoveze. Scriitorii în devenire, unii extrem de tineri, îmi trimit manuscrise, de regulă fără valoare literară sau greu de încadrat într-un gen literar, unele chiar cu greșeli gramaticale, și îmi solicită ajutorul pentru a fi publicați în străinătate, dacă se poate direct în America!“
Ca noi toți, sunt probabil influențați de ce-au văzut în filme, crede Marilena. În America, agenții literari din Statele Unite primesc propuneri de publicare de la potențiali autori, selectează manuscrisele pe care vor să le reprezinte, intermediază relația cu editurile, negociază contracte în favoarea autorilor și se implică apoi în campanii și turnee de promovare. Însă acolo cărțile se vând în tiraje cu două-trei zerouri în plus față de România, piața e-book-urilor și audiobook-urilor este și ea dezvoltată, așa că miza financiară este mare și își permit să aloce resurse descoperirii de talente. La noi, nu e deloc așa.
„Din câte știu eu, niciunul dintre noi nu lucrează cu autorul pe text ca apoi să propună manuscrisul acesta îmbunătățit spre publicare unei edituri din România. În paranteză fie spus, dacă ai sta să aștepți timp de 3-4 luni răspunsul editurii (de regulă negativ), n-ai avea cu ce-ți plăti facturile. Or, noi, ca sub-agenți avem multe proiecte concrete de care să ne ocupăm, primim comisionul în câteva zile sau săptămâni, din asta ne câștigăm existența.
Așadar, majoritatea autorilor români la debut nu au un agent literar, discută direct cu editurile, participă la concursuri, publică în regie proprie sau la edituri foarte mici. Nu există tradiția de a apela la un agent literar. Pe piața noastră firavă și mereu lovită de câte o criză, cărțile autorilor români tineri apar în tiraje de câteva sute sau 1000 de exemplare, care se vând în ani de zile, deci și dreptul de autor se încasează cu întârziere. Editurile nu au fonduri pentru turnee de promovare, iar sponsori se găsesc tot mai greu.
Poți număra agențiile din România pe degetele de la o mână! Dar pe piață activează și mari agenții străine cu un portofoliu impresionant. Autorii, dacă nu au în spate o editură mare cu campanii puternice de marketing, se cam zbat singuri să se promoveze. Din sumele mici pe care le încasează ca drept de autor, de unde să-i mai dea și agentului comision? Publicul de la noi cumpără cu frenezie traducerile, mai ales ale autorilor în vogă la nivel internațional, care au în spate campanii de marketing puternice, de aceea este mai ușor să vinzi drepturi pentru cărți care au performanțe dovedite și un public constant.
Din câte știu, multe agenții din Europa procedează la fel ca agenții autohtoni, intermediază drepturile de traducere și publicare pentru autorii pe care îi reprezintă. Agenții literari din România sunt sub-agenți ai unor mari agenții și edituri din străinătate, pentru care primesc un comision, de regulă 10-15%. Se ocupă deci de intermedierea drepturilor de traducere și publicare pentru cărți ale unor autori străini.“
Industria de carte de la noi, și așa lovită în ultimii ani, se luptă acum să supraviețuiască, pentru că noile măsuri fiscale vor scădea puterea de cumpărare, crede Marilena.
„Având oricum cea mai mică piață editorială din Europa, oricâtă dedicare, pasiune și voință am avea, cred că ne luptăm cu morile de vânt. Fără sprijinul instituțiilor statului și fără subvenții de traducere, nu ne rămâne decât să găsim formula magică pentru ca scriitorii locali să cucerească publicul, care să participe în număr mare la lansări și să golească rafturile librăriilor fizice și virtuale, iar apoi să ia cu asalt Instagramul și TikTokul, să fie ecranizați și cunoscuți în întreaga lume.“
Cu timpul, Marilena Iovu s-a specializat în carte pentru copii și tineri și spune că nu se vede făcând altceva în anii următori. Are încredere că lumea cărții e domeniu care funcționează chiar și în perioadele de criză. Și se încăpățânează să le facă loc pe piața globală și autorilor noștri.
„De circa doi ani încerc să fac export de literatură română, stimulată atât de succesul altor colegi de breaslă, cât și din dorința de a face cunoscută literatura de la noi în alte țări europene, unde există un oarecare interes, o deschidere față de autorii români, tot mai mulți traduși în străinătate.“
Silviu Săndulescu – „Practic, am fost în pielea ambelor tabere“
Pentru Silviu Săndulescu, schimbarea a venit treptat. A petrecut șapte ani în editura Niculescu și încă șapte în cea mai mare agenție de licențiere din Europa Centrală și de Est, unde mulți clienți erau din publishing, dar și din alte domenii. Reprezenta licențiatori precum Warner Bros, Cartoon Network sau cluburi de fotbal și avea pe mână branduri precum Tom & Jerry, Scooby-Doo, Looney Tunes, Ben 10, Real Madrid, FC Barcelona sau Manchester United.
Cu această experiență și o rețea solidă de contacte, ideea de a avea propria agenție literară a venit cumva natural. „Evident că proiecțiile și așteptările de la început s-au modificat pe parcurs, uneori în bine, alteori nu. Dar am învățat fantastic și m-am adaptat rapid, așa că, opt ani mai târziu, lucrurile arată foarte bine, în ciuda provocărilor constante. Este cea mai frumoasă meserie din lume: călătorești, întâlnești oameni faini din toate colțurile lumii, intri în contact cu diverse culturi, ești mereu alert. Și, la urma urmei, ce poate fi mai frumos decât să ajuți la răspândirea cărților în lume?“
Și totuși, cea mai frumoasă meserie din lume nu s-a dovedit mereu atât de frumoasă. Pe traseu, s-a lovit de prejudecăți și din partea editorilor („Să zică mersi că îi publicăm, ce atâtea pretenții?“), și din partea autorilor („Vai, dar cartea mea este atât de bună! Îi fac o mare favoare editurii X că o propun spre publicare.“), dar a ales să meargă mai departe.
„Informal, agentul literar este înger și demon cu rol de sac de box sau pernă de amortizare. Este în egală măsură detestat și curtat, urât și iubit. Trebuie să facă un balet eficient între cerințele deținătorilor de drepturi și cele ale celor care cumpără. Și totul, preferabil, cu zâmbetul pe buze“, spune Silviu. „Unii ar spune ca sunt prea mulți agenți 🙂 și este greu să îi contrazici dacă te uiți la valoarea subdimensionată a pieței de carte din România. Plus la faptul că pe piață există și agenți străini care operează cu succes de mulți ani, plus edituri străine care au oamenii de vânzări de drepturi care acoperă și România. În zona agenților care reprezintă autori români în relația cu editurile din Romania s-ar putea să mai fie loc de creștere, dar s-a cam împământenit practica prin care editurile și autorii negociază direct și rolul agentului dispare sau este sporadic.“
Percepția asupra literaturii române și implicit a scriitorilor sau ilustratorilor se schimbă treptat și se schimbă în bine, crede Silviu. Deja nu mai este ceva neobișnuit ca, după sutele de întâlniri de la marile târguri de carte, să primească cereri de manuscrise ale autorilor români, iar potențialii cumpărători de drepturi nu au reticențe. Și el lucrează în principal în domeniul cărților pentru copii și apreciază că nu suntem cu nimic mai prejos la nivel de scriitură sau de ilustrații.
„Dacă vorbim strict de vânzarea drepturilor autorilor români în străinătate, cred că ne lipsește un pic mai mult curaj. S-au făcut progrese în ultima perioadă și pot spune că trăim un moment bun, în care dispar multe prejudecăți. Nimeni nu poate să schimbe fundamental lucrurile de unul singur. Dar le putem influența în bine. Iar agentul are marele avantaj că este în contact direct și permanent cu editori din toată lumea și poate sesiza și semnala mai departe tendințele și temele relevante, care se pot transpune în cărți pe care publicul larg să le cumpere în număr mare.“
Există tendința naturală ca drepturile de autor să fie privite aproape exclusiv din perspectiva monetizării directe și mai puțin din cea a protecției drepturilor intelectuale. Cu alte cuvinte, autorii sunt mai degrabă atenți la procente, decât la oportunitățile pe care le oferă proprietatea intelectuală. O atitudine justificată, dacă ne gândim la contextul economic larg și la oportunitățile pe care le oferă, în general, domeniul cultural în România. Sau, mai degrabă, lipsa lor.
„Evident, monetizarea este importantă și este normal să fie tratată ca atare. Însă pot să îți spun că acest lucru se schimbă, deoarece autorii, mai ales cei cu experiență și cei care au deja succes de vânzări încep să negocieze noile contracte și din perspectiva implicării editurilor pe partea de promovare sau de vânzare a drepturilor către piețele externe.
Autorii ar trebui să știe, în primul rând, că ceea ce creează ei este echivalentul unui bun (sau ceea ce englezii numesc un asset), pe care îl dau în custodie editorilor pentru o perioadă determinată. Și că banii, procentele din vânzări, sunt doar o parte din acest asset. Imaginea generată, potențialul pe care crearea unui nume îl poate genera sunt poate la fel, daca nu și mai importante.“
Încă nu suntem în punctul în care să afirmăm că se poate trăi din drepturi de autor în Romania, poate doar cu foarte puține excepții (autori de ficțiune recunoscuți și premiați internațional). Cel mai probabil, la fel stau lucrurile și în țările din regiune. Dar asta nu înseamnă că nu putem să tindem spre asta și să construim împreună un ecosistem care să le permită autorilor să trăiască din munca lor.
„În economiile dezvoltate și în cele cu tradiție sau dacă vorbim de autori deja celebri la nivel global, cu siguranță că da Și încă bine! Asta chiar și dacă nu luăm în calcul eventuale drepturi de ecranizare, unde situația poate deveni «scandalos» de bună. Un exemplu foarte cunoscut și la îndemână în acest sens este «mama» lui Harry Potter, J.K. Rowling, a cărei avere era estimată în 2023 la peste un miliard de dolari. Cred că este o sumă destul de în regulă pentru o bătrânețe liniștită, nu-i așa?
Eu sunt de felul meu un optimist realist și cred că deja există semne că piața se maturizează. Deși nu se va întâmpla o minune peste noapte, este posibil să avem din ce în ce mai mulți autori ale căror venituri din drepturi de proprietate intelectuală să fie semnificativ mai bune.“
Cât despre ce urmează…
„Lucrurile s-au schimbat în bine, văd mult mai multă deschidere. Se schimbă o generație, inclusiv în ceea ce înseamnă membrii fondatori ai editurilor de top care lasă locul noii gărzi. Parcă este mai puțină sfadă și mai multă dorință de colaborare. Sau poate vorbește din nou optimistul din mine…“
Livia Stoia – „Menirea mea în meseria asta este să fac literatura română cunoscută în străinătate“
Al patrulea nume important, Livia Stoia, a intrat în breaslă tot pe filiera editurii și tot meseria i-a fost școală. A făcut studii de inginerie, dar a ajuns să lucreze pentru editura Humanitas, după un scurt ocol pe la Muzeul ASTRA din Sibiu. Nu a pornit singură în aventura agenției literare, ci l-a avut alături pe soțul ei, Tudor.
Frankfurt, Bologna, Paris, Praga, Burgas, Belgrad – sunt nelipsiți de la târgurile și festivalurile importante de carte și e foarte complicat să găsești un spațiu în agenda ei pe termen lung. Chiar și așa, Livia este de o generozitate nemăsurată. Deși nu ne cunoșteam, s-a alăturat din prima clipă spiritului NOD și a împărtășit cu multă bucurie din experiența ei de agent care, de mai bine de 20 de ani, se încăpățânează să adauge în portofoliu scriitori români.
„De-a lungul anilor, mi-am dat seama că cel mai mult pe lumea asta în meseria mea îmi doresc să ajut scriitorii români, să fac cunoscută literatura română în străinătate. Cred că asta e menirea mea și a agenției mele. Nu mă plătește nimeni să o fac, procentul pe care-l primim după finalizarea unui contract este foarte mic, aproape simbolic. În 20 de ani de reprezentare, încă nu ne-am acoperit costurile, dar continuăm să facem munca asta din pasiune.“
Am reușit să o prind pe Livia între două plecări din București și am invitat-o la podcastul Reading is Cool, iar discuția pe care o puteți urmări online completează foarte bine materialul acesta, care sper să fi clarificat măcar o parte din perspectiva asupra unei meserii despre care încă nu știm suficient. E un bun moment să începem deschidem acest dialog amânat prea multă vreme.
Gânduri despre NOD
„Pentru mine, un festival este un banchet, o gală, un spațiu liber, ideal în care se adună artiști, scriitori, traducători, editori, agenți literari, cititori – pentru a se bucura de literatură și artă. Doresc mult succes Festivalului NOD, să reușească să devină un târg profesional interdisciplinar, o platformă de afirmare a unor autori tineri, un spațiu în care creatorii și publicul să se întâlnească și să petreacă împreună, uitând o clipă de realitatea complicată.“ (Simona Kessler)
„E o idee extraordinară acest festival pe care îl organizați la Brașov. Era nevoie de un astfel de eveniment adresat profesioniștilor cărții, pentru că nu cred că mai avem ceva similar la noi. Vă țin pumnii și abia aștept să ne vedem, în septembrie!“ (Livia Stoia)
„Un festival care-și propune să aducă laolaltă industriile creative din România sub umbrela drepturilor de autor e un mod foarte eficient de a facilita educația și accesul la informație în acest domeniu, mai ales că vorbim despre artiști, un segment pe care este deja lipită această etichetă a spiritului boem, lipsit de simț practic. Contactul direct cu profesioniști din industrie: editori, agenți literari, alți autori, este esențial în evenimente de genul NOD, în care colocvii, conferințe, workshop-uri tematice pot răspunde la o mulțime de întrebări și pot genera o mulțime de idei consistente.“ (Silviu Săndulescu)
s„Cu toate crizele din ultimii ani și în lipsa unor politici care să stimuleze industria de carte, a unor programe pentru promovarea lecturii, toată lumea se zbate și încearcă să se descurce pe cont propriu. Tiparul e tot mai scump, distribuitorii solicită discounturi aberante, bibliotecile nu au fonduri pentru achiziția de cărți noi, librăriile se închid, chioșcurile de ziare dispar, cui să-i mai stea mintea la parteneriate de colaborare? E adevărat că lipsesc și evenimentele mari de networking, în care oamenii să facă schimb de idei. Admir ce vreți să faceți cu NOD, este o inițiativă curajoasă și lăudabilă, sper să se bucure de o participare numeroasă și să atragă atât specialiștii din domeniu, cât și publicul cititor.“ (Marilena Iovu)
Imagine reprezentativă: Fortepan _ Herpay Gábor, 1962
