Ca să te bucuri de toate tonurile programului Eforie Colorat, trebuie să le vezi cu ochii tăi. Nu-i cere Inteligenței Artificiale ajutorul, fiindcă nici măcar Excelența Sa digitală nu poate replica experiența nemijlocită de la fața locului – care nu e umflată, ca-n poezia Ninei Cassian: Grădina Cinemascop din Eforie Sud. Mergi, până pe 24 august, la festivalul Eforie Colorat și antrenează-ți simțurile, gândurile, senzațiile cu vernisaje, expoziții de fotografie, instalații interactive, instalații ecologice, lansări de carte și proiecții de film, muzică experimentală, sesiuni live performance, întâlniri comunitare, ateliere pentru copii, dezbateri. Și, până ajungi, citește transcrierea negru pe alb a dialogului de pe verso-ul unei ilustrate de la Eforie Colorat, în urma unei conversații cu artistul vizual și managerul cultural Alexandra Dumitrescu.
Alexandra, ești fondatoare a proiectului Eforie Colorat. De ce stațiunea asta cu patru nume – Băile Movilă, Carmen Sylva, Vasile Roaită și, acum, Eforie Sud – și nu alte locuri de pe însoritul litoral?
Aș începe prin a spune că sunt co-fondatoare, pentru că este și colegul meu, Emil Cristian Ghiță, în povestea asta. De ce Eforie Sud? Pentru că el își petrecea vacanțele de vară și din copilărie în Eforie Sud. Știa acest cinematograf de pe vremea în care funcționa. Și, la vremea respectivă, a lucrat la Centrul Ceh din București – renumit pentru festivaluri de film. Dacă ne gândim la One World Romania, acesta este un exemplu. Și am avut, așa, o idee: „Măi, există cinematograful ăla și este abandonat. Oare să facem ceva cu el?“.
Și așa a apărut Festivalul Cinemascop, cinci-șapte zile, în 2018. După care ne-am gândit că o variantă mai bună sau o continuare a Festivalului Cinemascop ar presupune ca această grădină să fie deschisă pe toată durata verii, în principal. Așa a apărut Eforie Colorat, ca o continuare a Festivalului Cinemascop, dar și ca o continuare a reactivării și revitalizării spațiului. Dacă în Cinemascop durata de la unele ediții era de cinci-șapte zile, iar filmul avea o componentă importantă, noi, în Eforie Colorat, avem proiecții în fiecare seară. Pe lângă asta, aducem și artă contemporană, atât în spațiul respectiv, cât și pe faleză.
Încercăm să vorbim un pic și despre istoria acestui oraș, că tot am început cu orașul cu patru nume. Ne dorim să creăm și o comunitate în jurul acestui spațiu. Avem în minte chestia asta – ce am putea să facem și în extrasezon.
În trecut, Eforie era un nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau social-culturală. Crezi în puterea culturii de a schimba mentalități chiar și printre cei care n-o consumă frecvent?
Da, cred. Asta e una dintre misiunile – sau, mă rog, unul dintre țelurile – pe care le avem și cu acest proiect. Iar această remarcă mă duce cu gândul la turul ghidat pe care l-am avut sâmbătă, 5 iulie, cu un public surprinzător de numeros. Am încercat să fie un tur ghidat interactiv. A fost susținut de colega mea Ioana Marinescu, care este istoric și critic de artă, curatoarea expoziției Eforie Unframed. Cât timp ea este aici, le facem împreună sau le face doar ea, iar în restul anului mă ocup eu de partea asta. Fie că e vorba de turul care spune povestea grădinii, pentru că există o poveste și acolo, și a picturilor murale, fie că vorbim despre expozițiile din interiorul grădinii sau cele de pe faleză.
Ca să mă întorc la ideea de cultură care poate schimba sau nu: la acest prim tur ghidat, pe care l-am avut anul acesta în deschiderea ediției, atunci când am ajuns la expoziția Eforie Unframed, în care am invitat patru artiști contemporani care să vină cu o propunere vizuală pentru Eforie – de exemplu, cum ar putea să arate Eforie pe un afiș turistic? – a fost remarcat un lucru, spus și de către public. Noi îl știam, dar mi s-a părut foarte interesant că cineva chiar l-a numit și a spus că Eforie nu are în mentalul colectiv ceva recognoscibil. Adică să te uiți la ceva și să zici, da, ăsta este simbolul, ăsta este Eforie. Într-adevăr, deși sunt foarte multe povești în Eforie Sud și ar putea fi construită identitatea în jurul acestor povești, lucrul ăsta nu există.
Drept urmare, și în partea vizuală e greu de ilustrat și să devină recognoscibil. Totuși, în expoziția asta, mi se pare că artiștii au punctat fiecare câte un element care lor li s-a părut important. Și da, cred că și aceste tururi ghidate au puterea de a le da oamenilor spațiu să spună ce părere au. Deseori, punem niște lucrări și ne așteptăm ca omul să înțeleagă de la sine ce am vrut noi să zicem acolo, fie că suntem curatori, fie că suntem artiști, în vreme ce un public care nu este obișnuit, mai ales „foarte contemporan“, poate avea o primă reacție de respingere. Dar mi se pare că dacă deschizi un dialog, lucrurile devin mult mai simple.
Spune-ne despre noul sezon! Cât durează, ce presupune, cui se adresează?
Am început pe 1 iulie, terminăm pe 24 august. Programul este de joi până duminică, de la ora 18.00 sau 19.00 până la 24.00 sau, mă rog, depinde de activități. Ar trebui să adaug faptul că acestea sunt activitățile care au loc în grădină, aproape zi de zi. Proiectul se încheie, totuși, în aprilie, anul viitor, pentru că are și o componentă strict dedicată comunității locale, în care vrem să ne întâlnim mai des cu oamenii din comunitate, în extrasezon, nu în sezon, când toată lumea e ocupată cu diverse. La fel, vrem să continuăm tot în extrasezon ceva ce începuserăm în alte proiecte, anume ateliere tematice în liceu. Apropo de puterea culturii de a schimba – de exemplu, un atelier de meme art, care poate să fie foarte nice și a fost foarte bine primit. Poate să spună o poveste și educativă, dar poate să fie și funny…
Sigur, sezonul e efervescent, toată lumea vine la mare, sunt super mulți turiști, pare că ai ce să faci, cât de cât. În vreme ce, după ce toți turiștii pleacă… A fost foarte ciudat pentru mine să observ chestia asta. Am locuit trei ani aici și îmi dau seama că nu e un oraș doar de consum, aici totuși locuiesc niște oameni, nu au niciun spațiu în care să se poată duce în afară de Constanța. E o situație cred că deloc atipică pentru România, dar dificilă.
Ce argumente are Eforie Sud pentru a-i atrage pe turiștii români care preferă vara să se abandoneze sejurului all-inclusive din alte țări?
Mi-ar plăcea să spun că fix componenta asta, de petrecere a timpului seara. În celelalte stațiuni, vorbesc acum strict de România, pare că nu ai ce să faci. Adică, sigur, te duci la mare, te duci la plajă, înoți, mănânci, te plimbi, te relaxezi, poate dormi. Dar, pe urmă, spre seară, opțiunile sunt destul de limitate, poți face o plimbare și cam atât.
Și bumți-bumți sau muzică populară…
Sigur, și manifestările astea au un public, nu e nicio problemă, doar că nu poți consuma doar asta. Dacă vrei să atragi și un alt public, poate e nevoie să ai și o altă ofertă. Ceea ce noi încercăm să facem cu acest cinematograf în aer liber.
Totuși, Eforie Sud păstrează un farmec arhitectural. Avem în vedere să dezvoltăm și niște sesiuni de tururi ghidate ale clădirilor conectate cu istoria orașului. Mi-ar plăcea, tot așa, un tur interactiv, nu neapărat cu cineva care vine și îți spune o poveste și tu pleci fără să pui nicio întrebare. Dar încă lucrăm la formula asta. Litoralul, dincolo de Eforie Sud, tocmai prin aceste grădini care încă sunt prezente, dar într-o stare deplorabilă, cred că are o șansă. Ne place când mergem afară că vedem o plajă frumoasă. Nu e umbreluță una lângă alta. Totuși, aici așa facem. Ne place că avem cu ce să ne petrecem timpul. Ne plac locurile frumoase, curate. Dar, cumva, acasă nu facem asta.
Din comunicatul oficial, aflu că „Alexandra Dumitrescu transformă amintiri și povești în secvențe de culoare, fiecare literă având o nuanță proprie. Visual Chromatic Transcodification: Memory Beyond Words ascunde un mesaj codat în culoare“. Când a început relația artistică dintre tine și litere?
E un proces la care m-am gândit de acum doi ani, doar că anul ăsta am reușit să-l aduc spre o formă pe care să o pot expune. De fapt, mi-am dat seama că făcând asta am reușit să aduc în aceeași lucrare și o zonă de abstract – pentru că lucrarea este abstractă în final –, dar care are și o componentă concretă, toată această legătură între culoare și literă. Îmi place să le folosesc în două feluri. De exemplu, dacă am transcrie acest interviu în culoare, cum ar arăta? Dacă l-am traduce în engleză, cum ar arăta, dar în spaniolă? La final, am putea să tragem niște concluzii vizavi de limbaj și de felul în care poate nu e nevoie să-l știi. Aș face o asemănare cu muzica: nu ai versuri, dar pare că poți să citești ceva anume. Aici, sigur, culorile au un cod, dar în momentul în care le privești, poți să ai o concluzie. Dacă vrei să le decodezi, este, din nou, o invitație la joacă.
Ai vreo literă favorită? Te joci cu AI-ul pe zona de text?
Nu știu dacă am o literă favorită, la asta nu cred că m-am gândit, dar cred că o să mă gândesc, că mi se pare foarte bună întrebarea. Mi-ar fi foarte greu să aleg o singură literă. Iar cu AI-ul nu lucrez pe zona de text. AI-ul îl folosesc mai degrabă ca o verificare sau ca un ajutor atunci când, să zicem, scriu un text și vreau să mă asigur că nu m-am întins foarte mult cu ceea ce vreau să spun și vreau să-l comprim. Nu e ca și cum doar la asta e util, dar, cumva, pentru mine, deocamdată, asta este modalitatea în care-l folosesc.
Ce te-a inspirat să povestești prin intermediul artei?
În principal, o să vorbesc tot despre această transcodificare. Poate a pornit de la ceva ce nu poți să spui. Poate ți-e greu să spui ceva, dar e mai simplu să-l ilustrezi codat. Nu mi-e deloc confortabil când nu pot să fac un lucru și atunci, știind chestia asta despre mine, am vrut să văd și cum arată acest „nu pot“, dincolo de cum se simte, căci asta știu. Am câteva lucrări în care mă joc cu aceste cuvinte, „nu pot“, „nu vreau“, „nu știu“. Un fel de „hai să ne uităm cum arată chestia asta, să o privim în față, să încercăm să ne împrietenim cu ea și să vedem unde ne duce această relație“.
De unde știi, când începi o lucrare, că e o idee potrivită?
M-am gândit la asta și răspunsul care mi-a venit a fost: potrivită pentru cine? Folosesc lucrările ca o formă de expresie Sigur, există și expresii bune, și expresii mai puțin bune. Dar în artă nu cred că e vorba neapărat despre asta. Nu absolut orice schiță devine o lucrare. Devine o lucrare în momentul în care simți că ai reușit să transmiți ceea ce ai vrut. Privitorul poate să se raporteze într-un mod total diferit. Mai ales în zona de artă abstractă, mi se pare chiar foarte interesant să urmărești ce povești se construiesc în jurul lucrărilor.
A fost întrebat Basquiat, nu văd de ce nu te-aș întreba și pe tine: știi să desenezi?
Dacă m-aș ocupa de chestia asta foarte serios, probabil că aș reuși, doar că nu este genul meu de formă de expresie. Eu am tot migrat – fotografie, video, până când am ajuns și la o altă formă…
Care dintre ele te exprimă cel mai bine?
Cred că în zona pe care o explorez acum, cea de transcodificare și nu numai, pentru că folosesc textilul și în alt fel, într-o zonă care nu are legătură cu transcodificarea, ci mai degrabă cu simplificarea și abstractizarea unui peisaj.
Ce ar conține o ilustrată de la mare pe care le-ai trimite-o cititorilor publicației Matca? Un timbru, o adresă?
A, un timbru, o adresă, da. Încercam să-mi aduc aminte ce ne-a spus o doamnă din Constanța, care vine în fiecare an aici: că este un spațiu așa cum nu s-a așteptat niciodată să vadă în România, mai ales în Eforie Sud. Și ca să dau un detaliu mai punctual: suntem foarte aproape de mare, pe faleză, pe strada Tudor Vladimirescu, la numărul 2. Pe Google Maps, suntem Eforie Colorat sau Grădina Cinemascop, la fel și pe Waze. Suntem ușor de găsit. Și deseori confundați cu Teatrul de vară, doar că Teatrul de vară nu este pe faleză și nu este funcțional.
Alexandra, mulțumesc mult, mi-a făcut plăcere să te cunosc!
Mulțumesc și eu pentru invitație!
Credit foto: Eforie Colorat
