Alice Kicks Ass

(II) „Țara Minunilor ca loc de pierzanie“

Start

Dacă Alisele lui Lewis Carroll ar fi inspirat numai cărți pentru copii, așa cum au și făcut-o imediat după apariția lor, numărul replicilor la ele ar fi fost mult mai mic, iar aceste replici ar fi fost obturate de umbra originalului, așa cum s-a și întâmplat. Într-o antologie din 19971, Carolyn Sigler adună fragmente din peste douăzeci de cărți de inspirație carrolliană publicate până spre 1930 și pledează pentru reintroducerea lor în circuitul editorial. Dar statutul ambiguu al cărților cu Alisa – sunt ele pentru copii, au ba?2 – pare să fi favorizat și preluarea lor în producții adulte imposibil de inventariat integral.

De aceea mă voi ocupa în continuare doar de una din categoriile semnalate la sfârșitul articolului din numărul trecut: Alisa ca obiect sexual. Faptul că atâți autori (cel mai adesea, nu de prim rang) explorează potențialul sexual al Alisei ține nu de înclinațiile personajului și ale autorului, ci de interpretări ulterioare, alimentate de o percepție distorsionată sau grosieră a epocii victoriene. În articolul The Man Who Loved Children: Lewis Carroll Studies’ Evidence Problem3, Katherine Wakely-Mulroney observă că, în ultimii ani, se înregistrează o schimbare dramatică a atitudinii publicului față de orientarea sexuală – fie ea asumată sau doar atribuită în virtutea unor interpretări sau deducții personale – a unor personalități. Figuri apreciate anterior până la adulație ajung astfel să fie controversate în baza unei cenzuri de multe ori aberante. În ciuda acestor schimbări de atitudine, cărora le-a căzut victimă și Lewis Carroll, Societatea Lewis Carroll, custodele suprem al biografiei și operei autorului, a rămas consecventă în respingerea oricăror insinuări conform cărora Carroll ar fi fost pedofil, infirmându-le ca incorecte și absolut nefondate. Dar, cum spuneam și în prima parte a articolului, apărută în numărul trecut, așa cum frumusețea este în ochii privitorului, și anomalia poate rezida în ochii (și în mintea) cititorului. E irelevant dacă Lewis Carroll „a fost sau n-a fost“. E relevant însă că opera lui a devenit suport pentru sute de scrieri care au preluat elemente din ea – personaje, situații, sintagme, concepte etc – pentru a le integra în construcții narative proprii. Ezit să estimez cât de relevant e că un mare număr de astfel de construcții narative sunt de natură erotică și în ce măsură sunt ele justificate de suportul original. Dar trecerea în revistă a câtorva dintre ele – există, probabil, zeci, dacă nu chiar sute – ne ajută să jalonăm teritoriul „cucerit“ de Alisele lui Carroll4.

În Fifty Shades of Alice in Wonderland, Alisa imaginată de Melinda DuChamp, pentru a evada dintr-o relație cuminte, previzibilă și nesatisfăcătoare, urmează un iepure vibratil printr-o galerie întunecată și ajunge într-o lume a exceselor erotice, unde își descoperă adevărata identitate sexuală. Recuzita textului de pornire este integrată selectiv în aventurile personajului, iar prin raportarea constantă la original, năstrușnica narațiune capătă valențe parodic-umoristice. Seria – căci e o serie! – a ajuns între timp la volumul 7 și e accesibilă atât în format audio, cât și tipărit.

Alex in Haremland: An Alice in Wonderland Spoof, de Logan Jacobs, este tot o serie, ajunsă deocamdată la volumul 2, în care eroul titular, altminteri un modest funcționar din Denver, ajunge (nu se știe cum, dar se poate bănui, după peisajul psihedelic în care se trezește) pe un tărâm modelat după cărțile lui Carroll. Numai că acolo este super-eroul salvator – The Dreamer – a cărui misiune este să curme tirania Regelui Întunecat și a cărților de joc care-l susțin. Fiecare etapă a procesului narativ devine un pretext pentru exerciții erotice cu partenerele exotice furnizate de All-the-land.

În trilogia Her Wonderland Kings: A Reverse Harem Alice in Wonderland Story, de Stefanie Marie, protagonista – Alex (Alexandra) – se aruncă intenționat în vizuina iepurelui, pentru a scăpa de avansurile inoportune ale fostului ei logodnic și ajunge în Țara Minunilor – cea din povestea lui Carroll. Lucru explicabil și prin faptul că Alex este o descendentă îndepărtată a Alisei originale. Misiunea ei este să salveze Țara Minunilor de pericolul care îi amenință existența, întreținând relații intim-oculte cu cei patru regi ai ei. Ceea ce și face, pendulând între pământ și dimensiunea carrolliană, pe parcursul celor trei volume (War of Hearts, Betrayal of Hearts, Queen of Hearts).

Alice’s Erotic Adventures in Wonderland,  de Angel Carter, aproximează și ea schema narativă a originalului, dar pagina unde se poate comanda cartea pe Amazon se simte obligată să-i avertizeze pe eventualii cititori: „This is a work of far-fetched fiction intended for adult audiences and contains scenes of corporal punishment, coercion, oral sex, BDSM and sex. Please do not read if you find the subject matter is not to your taste. All humans and mythical beings in this work are over eighteen (sublinierea îmi aparține).“5 Un avertisment similar ar fi perfect valabil și pentru Alice in Wonderland, an Erotic Tale (primul volum din seria Filthy Fairy-tales, de Spirit Kitty – desigur, toți acești autori scriu sub pseudonim).

Portalul tradițional (galeria de leporidă) și personajele standard nu lipsesc nici din Sex in Wonderland, de Lisa Harry, unde o Alisă nimfomană dezvoltă o fixație pentru Pălărierul Nebun. Și în trilogia Alice DOES Wonderland, de Vixen Wade, infuzia de contemporaneitate erotică hard-core este distribuită din gros pe coordonatele originalului, într-o lume populată de aliați erotomani și inamici senzuali. La fel și în Alice’s Sexual Discovery in a Wonderful Land, care deschide seria Alice’s Erotic Adventures, a cărei autoare multipremiată și mega-vândută, Liz Adams, se specializează în reciclarea în cheie erotică a basmelor clasice (Amy “Red” Riding’s Hood, Goldie’s Locks and the Three Men etc.).

Inspirată de futanari, personajele pornografice din publicațiile manga de tip hentai (futanarifuta, pe scurt – se referă în japoneză la hermafrodit), Amelia Rose, în Alice in Fertile Futa Land, își trimite Alisa – desigur, pe urmele unui iepure alb – pe un tărâm populat de ființe pe cât de monstruoase, pe atât de atrăgătoare (pentru ea). În cele din urmă, Alisa ajunge în patul Reginei Roșii, unde și rămâne.

Antologia The Circlet Treasury of Erotic Wonderland: Erotic Tales of Alice and Beyond (editor J. Blackmore) conține zece proze de diverși autori care o dau pe o aparent inepuizabilă Alisă pe mâna (și pe mintea) debordând de erotism a adulților. E ca și cum autorii, intuind că nu pot concura cu Lewis Carroll la propriul lui joc, îi mută „jucăriile“ pe un teren unde se simt suverani.

În alte cărți cu componente erotice care se revendică de la Alisa lui Carroll, aluziile la original sunt mai estompate, iar încărcătura erotică e diminuată considerabil, dar în niciun caz absentă. De pildă în Glass Houses: A Modern Dirty Alice in Wonderland Tale, de Lux Miller, unde subtitlul spune tot. Sau în The Secret Diary of Alice in Wonderland, Age 42 and Three-Quarters, de Barbara Silkstone, carte chiar lizibilă, unde, dincolo de titlu, aluziile sunt rafinate și ingenios inserate în text. Încă din titlu sunt bifați doi autori cunoscuți – Lewis Carroll și Sue Townsend (The Secret Diary of Adrian Mole, Aged 13¾). Protagonista Alice, agent imobiliar, evoluează în circumstanțe care corespund doar minimal, dar subtil, celor din Alisa originală. Un iepure misterios îi taie ocazional calea, de obicei în parcări, iar jurnalul pe care îl ține la sfatul psihoterapeutului într-un caiet pre-inscripționat cu citate din cartea lui Carroll rezonează neliniștitor cu citatele respective. Dar această Alisă târzie este, după mărturisirea autoarei, mai degrabă o replică la Elizabeth Bennet din romanul lui Jane Austen Mândrie și prejudecată, ceea ce permite speculații interesante cu privire la un posibil model de maturizare pentru Alisa lui Carroll. În fine, aici erotismul este incidental și temperat și oarecum adiacent subiectului, în comparație cu cărțile menționate până acum, cărți pe care, vorba aia, „le-am citit eu, ca să nu trebuiască să le citiți dumneavoastră“.

Sunt cărți obscure, publicate independent sau la edituri efemere, dar cel mai adesea comentate cu entuziasm pe Goodreads și Google Books de un mare număr de cititori, aparent bine informați cu privire la opera lui Lewis Carroll. Faptul că Lewis Carroll și ale sale Alise au pătruns atât de adânc în conștiința publicului și se perpetuează în forme neașteptate în rândul autorilor și cititorilor e o probă convingătoare a viabilității lor.

Lista cărților în care ficțiunea „pentru copii“ a lui Lewis Carroll servește drept trambulină ar putea continua – și chiar continuă, pentru că prelucrările erotice ale Alisei par să se înmulțească de la an la an. Am reprodus aici doar câteva din zecile de titluri descoperite la o căutare relaxată. Ele poartă proiecția distorsionată a Alisei primordiale prin tot felul de dimensiuni ale extazului erotic, într-un Wonderland ajustat ad-hoc.

Tendințe similare se înregistrează și în alte genuri, de pildă în muzică. Un singur exemplu e de ajuns să ilustreze cu asupra de măsură această direcție: pe fața B a single-ului The Last of the English Roses (2009), care marchează debutul carierei solo a lui Peter/Pete Doherty, supranumit „pălărierul nebun al rockului“ (ex Libertines, ex Babyshambles), apare piesa „Through the Looking Glass“, unde cele două cărți cu Alisa sunt comprimate fără menajamente într-o viziune erotică: „Through the looking glass/ In between your thighs/ A talking cat’s no great surprise/ As we go straight down the rabbit hole/ There we go…“

Într-adevăr, there we go. De aceea nu e de mirare că, în acest context pan erotic, atunci când am dat întâmplător peste titlul Alice in Bed, m-am gândit la ce e mai rău. Dar am avut plăcuta surpriză să constat că era vorba de prima piesă de teatru scrisă de Susan Sontag, în 1992. Textul (al cărui titlu complet este Alice in Bed: A Play in Eight Scenes6) este o fantezie dramatică, în care Susan Sontag suprapune spectaculos viețile lui Alice James (sora lui Henry și William James) și a eroinei lui Lewis Carroll. Până și titlul conține o trimitere la Lewis Carroll, de astă dată la poemul The Hunting of the Snark: An Agony in Eight Fits.

Poveștile lui Lewis Carroll se dovedesc surprinzător de fertile nu doar pe terenul prozei erotice (proaste), dar și în zone radical diferite de ea: literatura horror și de acțiune, literatura steampunk, literatura psihedelică și tot așa, până la literatura de popularizare a unor domenii științifice mai greu accesibile, cum ar fi mecanica cuantică, filosofia, psihiatria, matematica, nanotehnica, lingvistica…

Comentând piesa lui Pete Doherty „Through the Looking Glass“, Adam Rathe se întreba în revista muzicală Spin7 ce-ar zice Lewis Carroll la auzul versurilor care-i „prelucrează“ opera. Și tot el declara că preferă să nu știe. Subscriu. Dar asta nu mă împiedică să găsesc toate aceste „prelucrări“ fascinante.


1 Carolyn Sigler (ed.), Alternative Alices: Visions and Revisions of Lewis Carroll’s Alice Books, The University Press of Kentucky, Lexington,1997.
2 Printre cei care încurajează receptarea Aliselor ca literatură pentru copii se remarcă Elsie Leach, în articolul „Alice in Wonderland in Perspective“, 1964, reprodus în Robert Phillips (ed.), Aspects of Alice: Lewis Carroll’s Dreamchild As Seen Through the Critics’ Looking-Glasses, 1865-1971, The Vanguard Press Inc., New York,1971 și Roderick McGillis, în „Humour and the Body in Children’s Literature“, The Cambridge Companion to Children’s Literature, M. O. Greneby,Andrea Immel (ed.), Cambridge University Press, Cambridge, 2009. Dintre cei care văd în ele cărți pentru adulți, i-aș menționa pe Gillian Adams, cu „Student Responses to Alice in Wonderland and At the Back of the North Wind“ în Children’s Literature Association Quarterly 10.1, 1985, pp. 6-9. Project MUSE http://muse.jhu.edu/ și pe Humphrey Carpenter, Secret Gardens: A Study of the Golden Age of Children’s Literature,Houghton Mifflin Company, Boston, 1985. Disputa e (încă) în plină desfășurare, iar partizanii celor două tabere sunt (încă) departe de a fi căzut la pace.
3 Katherine Wakely-Mulroney, „The Man Who Loved Children: Lewis Carroll Studies’ Evidence Problem’, Journal of the History of Sexuality, vol. 30, nr. 3, septembrie 2021, pp. 335. Gale Academic OneFile, link.gale.com/apps/doc/A690356784/AONE?u=anon~cbbdb12c&sid=googleScholar&xid=3efa897e. Ultima consultare, 6 ianuarie 2024.
4 Un studiu cuprinzător al fenomenului și un inventar pe măsură al manifestărilor sale se găsește în volumul Kate Bailey, Simon Sladen (ed.), Alice, Curiouser and Curiouser, Victoria & Albert Museum, Londra, 2020. Studiul urmărește modul în care, pe parcursul a mai bine de 150 de ani, cărțile lui Carroll au inspirat, stimulat și alimentat creativitatea autorilor din domenii pe cât de diverse, pe atât de surprinzătoare, cum ar fi literatura, muzica, arta, teatrul și filmul, știința și tehnica, politica și moda.
5 https://www.amazon.com/Alices-Erotic-Adventures-Wonderland-Carter-ebook/dp/B0BR1P9CZX/ref=pd_sim_d_sccl_1_2/134-1013021-2804310?pd_rd_w=1HQiK&content-id=amzn1.sym.1cc0fdf4-3e04-416c-b652-2d2ef8929f1d&pf_rd_p=1cc0fdf4-3e04-416c-b652-2d2ef8929f1d&pf_rd_r=5RT4H1WXPED59HQSEMP7&pd_rd_wg=Qkm0H&pd_rd_r=6ef2be37-5fb2-4e07-9a7a-a3a43af704f5&pd_rd_i=B0BR1P9CZX&psc=1
6 Susan Sontag, Alice in Bed: A Play in Eight Scenes, Farrar, Straus & Giroux, 1993.
7 Adam Rathe, 5 Weirdest Musical Trips with “Alice in Wonderland”, February 19, 2010, https://www.spin.com/2010/02/5-weirdest-musical-trips-alice-wonderland/ Ultima consultare, 10.09.2024.

Imagine reprezentativă: John Tenniel, White Rabbit, as Herald, blowing a trumpet from Alice’s Adventures in Wonderland, c.1865

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×