www.rarehistoricalphotos.com

Alice Kicks Ass

(I)
„Țara Minunilor ca loc de pierzanie“

Start

Familiaritatea complice a autorilor de „literatură serioasă“ cu cărțile pentru copii a generat, nu o dată, în literatura pentru adulți aluzii, metafore, toposuri, teme sau titluri, mizând pe o complicitate similară și la nivelul cititorilor, care îi face pe aceștia din urmă să rezoneze pavlovian cu sintagmele, aluziile, metaforele, toposurile, temele sau titlurile respective.

Cartea pentru copii, invocată mai discret sau mai răspicat, devine astfel un ingredient de neignorat în rețeta cărții pentru adulți. O serie de ingrediente frecvent folosite în astfel de situații – în cantități variind de la alchimicul „vârf de cuțit“ până la generosul „cât cuprinde“ – par să fie extrase din cărțile lui Lewis Carroll despre Alisa.

În cel aproape un secol și jumătate de ficțiune care a urmat publicării lor, „Alisele“ lui Carroll sunt invocate cu o frecvență susținută, confirmând amprenta pe care au lăsat-o asupra unor generații succesive de scriitori și de cititori. Nu mă refer aici doar la sutele de reciclări pentru copii ale poveștilor originale. Mai vrednice de luat în seamă mi se par sutele (poate miile) de cazuri în care fetița de șapte ani din poveștile lui Lewis Carroll a fost supusă unor transformări de cele mai multe ori deviante/aberante, sub pretextul detectării, fie la nivelul personajelor lui Carroll, fie la nivelul autorului însuși, a unor germeni care ar justifica respectiva transformare. Autorul a fost bănuit, printre altele, până și de a fi comis crimele atribuite celebrului Jack Spintecătorul (Jack the Ripper).

Nu mai devreme de 1996, în cartea sa Jack the Ripper, Light-Hearted Friend[1], Richard Wallace, profesor la Facultatea de Film și Televiziune a Universității din Warwick, propune – și argumentează – o teorie în acest sens. Pe baza unor anagrame îmbârligate, distilate, printre altele, din ediția pentru preșcolari a Alisei în Țara Minunilor[2], adaptată de autorul însuși, Wallace obține descrierea amănunțită a crimelor săvârșite de Jack Spintecătorul, ceea ce, conchide el, l-ar inculpa fără drept de apel pe Lewis Carroll. Demonstrația s-a bucurat de suficientă atenție pentru a-i asigura autorului Alisei un modest loc douăzeci și doi (ultimul!) pe lista suspecților. Dar nici lista celor suspectați de a fi fost Jack Spintecătorul, nici teoria lui Wallace nu sunt luate prea în serios. Atât ripperologii, cât și biografii lui Carroll aduc argumente solide pentru a scoate din baltă piatra aruncată de Wallace.

Karoline Leach demontează convingător teoria lui Wallace într-un articol din 2021, în care le taie din capul locului elanul amatorilor de senzații tari: Was Lewis Carroll Jack the Ripper? Well, the short answer (actually, the only answer) is ‒ no.[3] Aplicând demonstrația lui Wallace la Winnie the Pooh, Karoline Leach obține dovezi incontestabile că adevăratul scelerat a fost ursulețul lui A.A. Milne. După care, revenind la Lewis Carroll, conchide cu aparentă amărăciune că Alisa e povestea alegorică a ceea ce înseamnă să fii uman, confuz și singur într-un univers nebun și infinit[4]. Desigur, orice carte pentru copii vrednică de apartenența la această categorie înregistrează restriștile personajelor în circumstanțe aparent indescifrabile, dar, asemenea Alisei, personajele respective reușesc să descifreze și, în cele din urmă, să depășească circumstanțele adverse.

Există în poveștile Alisei, la fel ca în povestea lui Charles Lutwidge Dodgson alias Lewis Carroll, un nucleu htonic care se pretează unei interpretări în cheie noir, dar această interpretare este depășită de însăși evoluția evenimentelor din carte. Nu trebuie să ne mire însă că mulți cititori rămân la interpretarea noir și o extrapolează, cu recuzita originală cu tot, în creații alternative care-i reprezintă mai degrabă pe ei decât pe Lewis Carroll și pe a sa Alisă. La urma urmei, așa cum frumusețea este în ochii privitorului, și anomalia este de multe ori în ochii (și în mintea) cititorului. Și asta e OK, pentru că, observă Karoline Leach, Lewis Carroll s-a aflat totdeauna în centrul unei mitologii puternice. Cărțile lui despre Alisa captează adâncimile sufletului colectiv în moduri pe care nu le putem înțelege totdeauna și pe care niciodată nu le vom înțelege deplin[5].

Poveștile eminamente imaginare ale lui Carroll se pliază însă, adesea inconfortabil de etanș, pe lumea eminamente reală pe care o recunoaștem. În aceste condiții sunt de înțeles cei care procedează la fabricarea unei lumi proprii pornind de la elementele poveștii carrolliene. Și e de înțeles că această lume poate fi distorsionată aberant față de prototip. Dar distorsiunile, în esență deloc condamnabile, mărturisesc mai degrabă despre autorul lor decât despre autorul modelului care le stă la bază, deși sunt generate asumat de raportarea la acest model.

De pildă, într-un roman din 1996 al lui Jeff Noon, Automated Alice[6], o variantă modificată, dar congruentă cu originalul, a Alisei devine personajul central. Într-un interviu din 2017[7], autorul mărturisește că titlul i-a fost inspirat de citirea eronată a cuvintelor Annotated Alice pe coperta cărții lui Martin Gardner, faimosul exeget al Aliselor[8]. Alisa „automatizată“ ajunge într-o dimensiune alternativă, urmându-l (împreună cu păpușa ei, Celia – anagrama numelui Alice!) pe papagalul mătușii Ermintrude prin cadranul unei pendule. Această lume este o versiune futuristă a orașului Manchester, din care însă nu lipsește un motan evanescent, modelat după cel de Cheshire. Cum remarca Paul McAuley, „Este un risc enorm să te-ncurci cu cea mai faimoasă fetiță din literatură, dar la Jeff Noon a fost o mișcare inspirată…“[9].

Chiar dacă se raportează la original în cheie mimetică, parodică sau satirică, reluările prelucrate ale Alisei se conformează modelului emulat, reproducându-i dimensiunea fantastic-onirică, structura episodică, inventivitatea absurd-jucăușă a limbajului, fluiditatea identității și dimensiunilor personajelor, metamorfoza spontană a cadrelor. Seth Lerer sugerează chiar că, în cărțile sale cu Alisa, Lewis Carroll este angajat într-o acțiune constantă de expansiune a granițelor normalității prin recursul la ironie, parodie și acrobație lingvistică[10]. Ceea ce pare să fie în deplină concordanță cu teoria expansiunii universului, justificând pe deplin unda alisiacă ce se propagă prin literatură.

Am văzut că Alisa lui Lewis Carroll tinde să captiveze din capul locului nu doar imaginația cititorilor – de toate vârstele –, dar și imaginația scriitorilor. În cazul celor din urmă, captivarea imaginației lor de către neconvenționala protagonistă se soldează cu complexe replici literare la peripețiile ei. Replicile pot varia ca formă și întindere de la volume cum sunt cele antologate de Carolyn Sigler[11], la textele de proză scurtă și poezie antologate de Marie O’Regan și Paul Kane[12], sau la o succesiune de aluzii riguros structurate, propagate pe parcursul mai multor volume, ca la Jeff Noon, despre care am vorbit[13].

Uneori, replicile la Alisa sunt încapsulate în titlul evocativ al unui roman care nu conține nicio altă referire directă la cărțile lui Lewis Carroll – de pildă, Lights Out in Wonderland, de DBC Pierre[14] unde (autorul mizează pe sintagma curentă „Țara Minunilor“ pentru a le semnala cititorilor o lume în care ordinea firească și convențiile sunt suspendate) sau primul roman din seria Echo Falls, de Peter Abrahams, intitulat Down the Rabbit Hole[15], a cărui protagonistă joacă într-o dramatizare a Alisei în Țara Minunilor sau, și mai interesant, Down the Rabbit Hole (din nou!), titlul traducerii engleze a romanului Fiesta en la madriguera, de Juan Pablo Villalobos, unde traducătoarea în limba engleză a preluat ca titlu al romanului titlul primului capitol din „Alisa în Țara Minunilor“[16].

Alteori întâlnim referiri pasagere la motive alisiace în operele consacrate ale unor autori care aleg să-i aducă astfel un omagiu discret lui Carroll, cum face James Joyce în Finnegans Wake[17]. Până și într-un thriller din seria lui Lee Child, Jack Reacher, doi mafioți se referă la cartea lui Lewis Carroll pentru a descrie o situație aparent absurdă.[18]

Cu adevărat fascinante mi se par însă Alisele preluate cu tot cu recuzită, cum spuneam mai sus, și transplantate, ca să nu zic împlântate, în situații incompatibile cu originalul. Pentru a dobândi credibilitate în astfel de cazuri, Alisa trebuia însă neapărat maturizată.

Maturizare forțată a Alisei este în mod clar vizibilă în industria cinematografică. În filmul lui Tim Burton, Alice in Wonderland[19], Alisa are  nouăsprezece ani și este în pragul unei căsătorii de la care se eschivează revizitând o Țară a Minunilor maturizată în consonanță cu ea. În filmul  Alice Through the Looking Glass[20], Alisa are deja douăzeci și doi de ani și o experiență pe măsura vârstei, ceea ce îi permite să intervină cu un aplomb sporit în evenimentele dramatice care se declanșează într-o Țară a Minunilor evoluată la rândul ei, unde Alisa ajunge de astă dată printr-o oglindă magică.

Dar oricât de „matură“ ar fi Alisa în aceste filme, într-o producție care le precedă cu aproape cincizeci de ani, „maturizarea“ ei șocant-spectaculoasă pare să rupă definitiv cu clișeele fetiței inocente asociate îndeobște cu Alisa lui Lewis Carroll. În fantezia muzicală din 1976 Alice in Wonderland…[21], Alice este o tânără bibliotecară, de o pudoare exagerată. Într-o zi, adoarme la locul de muncă citind cartea lui Carroll și Iepurele Alb o călăuzește în vis spre o Țară a Minunilor aflată într-o orgie perpetuă, unde nubila, dar naiva bibliotecară este supusă unei inițieri sexuale extreme de către galeria completă a personajelor carrolliene…

Situațiile în care se manifestă o Alisă maturizată și readaptată sunt diverse și distribuite în spațiul a mii de cărți, filme, spectacole, piese muzicale și evenimente tematice. În numărul următor voi încerca să documentez câteva dintre ele: Alisa ca obiect sexual,  Alisa ca asasin, Alisa ca profet al substanțelor psihotrope, Alisa ca erou steampunk și Alisa ca accesoriu didactic pentru popularizarea unor domenii științifice mai greu accesibile, cum ar fi mecanica cuantică, filosofia, psihiatria, matematica, nanotehnica, lingvistica…


[1] Richard Wallace, Jack the Ripper, Light-Hearted Friend, Gemini Press, 1996.
[2] The Nursery Alice, Macmillan & Co., 1890.
[3] Karoline Leach, Jack Through the Looking-Glass (or Wallace in Wonderland) Ripper Notes, (numărul  7), ianuarie, 2021, https://www.casebook.org/dissertations/dst-leachwallace.html, consultat ultima oară la 05.11.2023.
[4] In some curious way, he seems to have told an allegorical story of what it is  be human, confused and alone in a mad and infinite universe. Karoline Leach, op. cit..
[5] Lewis Carroll has always been at the centre of a powerful mythology. His Alice books have tapped into the depths of the collective psyche in ways we cannot and never will fully understand.Karoline Leach, op. cit..
[6] Jeff Noon, Automated Alice, Double day, 1996.
[7] Joel Cunningham, My travels with Alice: How Lewis Carroll Inspired the Mad Genius of Jeff Noon, The B&N Sci-Fi and Fantasy Blog, 31 iulie 2017 (https://www.barnesandnoble.com/blog/sci-fi-fantasy/lewis-carroll-inspired-mad-genius-jeff-noon/).
[8] Martin Gardner, The Annotated Alice: Alice’s Adventures in Wonderland & Through the Looking Glass by Lewis Carroll, Illustrated by John Tenniel, (1960), New York, Bramhall House.
[9] Paul McAuley, „Automated Alice” by Jeff Noon, recenzie publicată pe ProQuest, 2011 (https://search.proquest.com/openview/10c98b8ca3a8134068be786fd1ac540d/1?pq-origsite=gscholar&cbl=1816914).
[10] Seth Lerer, Children’s Literature: A Reader’s History from Aesop to Harry Potter, The University of Chicago Press, 2009, pp. 194-197.
[11] Carolyn Sigler, Alternative Alices: Visions and Revisions of Lewis Carroll’s Alice Books, University Press of Kentucky, 1997.
[12] Marie O’Regan și Paul Kane Wonderland: an anthology of works inspired by Alice’s adventures in Wonderland, Titan Books, 2019.
[13] Vurt (1993), Pollen (1995), Automated Alice (1996) și Nymphomation (1997). Automated Alice este placa turnantă prin care seria se racordează la lumea fantastică a lui Lewis Carroll. Noon o desemnează ca trequel al celor două cărți cu Alisa semnate de Carroll.
[14] DBC Pierre, Lights Out in Wonderland, Faber & Faber, 2010.
[15] Peter Abrahams, Down the Rabbit Hole, HarperCollins, 2005.
[16] Juan Pablo Villalobos, Fiesta en la madriguera, Editorial Anagrama, 2010; traducerea engleză, semnată de Rosalind Harvey, a apărut în 2011 la Editura And Other Stories; traducerea română, Fiesta în bârlog, îi aparține lui Horia Bârnă și a fost publicată la Editura Curtea Veche în 2012. Deși în titlul original, tradus fidel în română, nu se face referire la Alisa lui Carroll, numele de origine aztecă al protagonistului, Tochtli, înseamnă „iepure“, justificând în contextul romanului opțiunea traducătoarei engleze și subliniind ubicuitatea referințelor carrolliene.
[17] Alicious, twinstreams twinestraines, through alluring glass or alas in jumboland? și …Wonderlawn’s lost us for ever. Alis, alas, she broke the glass! Liddell lokker through the leafery, ours is mistery of pain, James Joyce, Finnegans Wake, Wordsworth, 2012.
[18] „Rossi said, That makes no sense.“ „Tell me about it. It’s Alice in Wonderland“. Lee Child, Worth Dying for, Bantam Books, 2011.
[19] Walt Disney Pictures, 2010, regia, Tim Burton, scenariul, Linda Woolverton, Mia Wasikowska în rolul Alisei, Johnny Depp în rolul Pălărierului Nebun, Helena Bonham Carter în rolul Reginei Roșii și Anne Hathaway în rolul Reginei Albe.
[20] Walt Disney Pictures, 2016, regia, James Bobin, scenariul, Linda Woolverton, Mia Wasikowska în rolul Alisei, Johnny Depp în rolul Pălărierului Nebun, Helena Bonham Carter în rolul Reginei Roșii, Anne Hathaway în rolul Reginei Albe și Sacha Baron Cohen în rolul Timpului.
[21] Alice in Wonderland: An X-Rated Musical Fantasy, Cruiser Productions, 1976, regia, Bud Townsend, scenariul, Bucky Searles/Lewis Carroll, Kristine De Bell în rolul Alisei. 


Imagine reprezentativă: Royal Photographic Society/Getty Images

Ediția actuală

01/24 #3

Masthead

O poți cumpăra aici
sau aici
×