În perioada 9-15 septembrie a avut loc a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București, un proiect cultural organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.
Și în acest an programul a fost unul complex, alcătuit din conferințe, lecturi publice, concerte, expoziții, dezbateri, lansări de carte, performance-uri, ateliere. Evenimentele au fost găzduite de Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“, ARCUB, Biblioteca Metropolitană București, Institutul Goethe, Institutul Cervantes, Deutsche Schule Bukarest, Centrul Cultural Chinez, Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Modul Cărturești și Londohome.
Cum timpul nu e chiar îngăduitor cu mine și nici nu posed calitatea de a fi ubicuu, nu am reușit să ajung decât la o parte dintre aceste evenimente. M-a încântat să văd atât de mulți scriitori strânși laolaltă, chiar dacă pe lângă cantitatea mare de talent și prietenie de pe metrul pătrat am resimțit și de această dată în aer vibrația unor orgolii enorme. Există, din fericire, destui autori luminoși, oameni pe care, în ceea ce mă privește, mă bucur nesmintit să-i întâlnesc. Am stat de vorbă cu Robert Șerban despre artă, despre Ovidiu Maitec, despre Ion Nicodim și substanțialul său jurnal (recent apărut la Editura Vremea), despre literatură, despre meritele lui Viorel Marineasa, autor și editor ajuns la 80 de ani, celebrat la această ediție a FIPB, (la fel cum, ajunsă la 75 de ani, a fost sărbătorită Adriana Babeți, eseistă de calibru greu – vezi Dandysmul, Amazoanele ș.a. – autoare, alături de Mircea Nedelciu și Mircea Mihăieș, a celebrului roman Femeia în roșu și coordonatoarea unui monumental dicționar pe care mi-l doresc cu ardoare: Dicționarul romanului central-european din secolul XX), precum și despre excelentele inițiative ale editorului Cristian Cosma, dar și despre lucruri mai puțin serioase, pentru că Robert e unul dintre puținii oameni – altul este Cosmin Perța – cu care pot să râd din toată inima.
După această destăinuire fără de care nu ați fi putut să vă continuați viața, să vă spun că un alt scriitor minunat cu care am stat la taclale a fost Bogdan O. Popescu. Mi-a povestit câteva emoționante episoade, demne de istoria literară, despre unul dintre maeștrii săi, Traian T. Coșovei, poetului optzecist fiindu-i de asemenea dedicat un eveniment în cadrul FIPB. La un moment dat ni s-a alăturat Dan Mircea Cipariu, căruia de curând i-a apărut la Editura Vellant un nou volum de versuri, Cartușeria. Pe lângă noi, blândul Gelu Diaconu, poet și prozator, se deplasa discret, fotografiindu-ne. Omul acesta îi face literaturii române un mare serviciu, fiind un minuțios și neobosit (deși chinuit de probleme de sănătate) reporter, site-ul pe care îl conduce, „O mie de semne“, adunând o extraordinară arhivă a vieții noastre culturale. Pe prozatorul și traducătorul Cristian Fulaș, autorul romanului de mare succes Ioșca, l-am numit „tânăr furios“, într-un final izbutind să-i smulg un zâmbet. L-am felicitat pentru noua carte, Goldie pleacă în vacanță, un volum pentru copii aflat în curs de apariție la Editura Cartier. Cu mulți, mulți alții am reușit dacă nu să încheg o discuție, măcar să schimb două-trei vorbe. Și a fost frumos. Când Ion Mureșan m-a întrebat ce mai fac, am zis că nu știu ce să mai răspund la întrebarea asta, iar Muri mi-a zis că el răspunde așa: „În rest fac bine“.
M-am mai intersectat cu profesorul Bruno Mazzoni, mare susținător al culturii române, traducător în italiană al Anei Blandiana, al lui Mircea Cărtărescu, al lui Max Blecher și autor de studii despre Arghezi, Ion Barbu și Nichita Stănescu, cu George Volceanov, traducător din Shakespeare, Christopher Marlowe, Ben Jonson, John Updike și Philip Roth, dar și din Kassák Lajos și Péter Esterházy, cu Dinu Flămând, poet și traducător din Fernando Pessoa, Carlos Drummond de Andrade, Pablo Neruda, António Lobo Antunes, cu Denisa Comănescu, poetă și editoare (îi datorăm jumătate din bibliotecile noastre), cu Alexandru Vakulovski, care în urmă cu nu mult timp a lansat, la Editura Prut International, un nou volum de versuri, Poezia rock, cu Bogdan-Alexandru Stănescu, poet și prozator, dar și editor important, cu Andrei Mocuța, poet, prozator și traducător din Richard Brautigan, cu Ioan Matiuț, căruia recent i-a apărut, la Editura Mirador, volumul de versuri ar putea fi, cu Ioana Maria Stăncescu, autoarea romanului Tăcerea vine prima, publicat de Editura Trei, cu Loreta Popa, care și-a prezentat în cadrul FIPB noul volum de poezie, intitulat Simplu și apărut la Editura Lumina Tipo, cu Vasile Gribincea, un tânăr cu o minte sclipitoare, de la care mă aștept la mari izbânzi culturale, poet care a debutat anul acesta, la Editura Cartier, cu volumul Coerența labirintică…
Aș mai menționa că în seria de rememorări, pe lângă evenimentul dedicat lui Traian T. Coșovei, deja amintit, au mai existat trei, dedicate lui Alexandru Mușina, Dan Arsenie și respectiv Ion Es. Pop.
Un eveniment care mi-a plăcut în mod deosebit a fost lectura susținută de Matei Vișniec și Evelio Miñano Martinez la Institutul Cervantes, în special partea în care au citit în tandem un poem scris de primul dintre ei, autorul citindu-l în original, Evelio Miñano Martinez în spaniolă, reieșind un savuros moment dramaturgic.
M-am bucurat să-i aud citindu-și poeziile pe Jean Poncet (poet și traducător al lui Blaga în franceză), Angela Baciu, Ștefan Manasia, Ruxandra Cesereanu, Ioan Pintea, Moni Stănilă, Romulus Bucur, Mina Decu, Leo Butnaru, Nicolae Coande…
La Librăria Humanitas de la Cișmigiu, renumitul prozator israelian Yaniv Iczkovits și-a prezentat noua carte apărută în colecția Raftul Denisei a Editurii Humanitas Fiction, Nimeni nu părăsește Palo Alto, un roman tradus din ebraică de Ioana Petridean.
Un alt eveniment care m-a atras într-un mod aparte a fost vernisajul expoziției Short Stories a fotografului Dorin Rachmuth, expoziție prezentată de Radu Băieșu. De meserie arhitect, Dorin Rachmuth a debutat ca fotograf în 1974, alături de Dinu Lazăr și Marius Teodorescu, iar în prezent locuiește în Elveția, la Fribourg. Chiar dacă remarcabilele fotografii nu au fost printate pe o hârtie prea bună, expoziția mi s-a părut excelentă. Poeme inspirate de arta lui Rachmuth și scrise de mai mulți autori, printre care Robert Șerban, Gelu Vlașin, Mugur Grosu, Leo Butnaru sau Radu Nițescu, însoțeau fotografiile. În programul festivalului, Dorin Rachmuth își prezintă într-un mod sugestiv începuturile carierei sale de fotograf și felul în care înțelege fotografia: „M-a adus la fotografie filmul lui Michelangelo Antonioni Blow-up, dar mai ales un aparat de fotografiat primit la 16 ani de la tatăl meu. Nuvela Funigei a lui Julio Cortazar, care a inspirat filmul, am descoperit-o mai târziu. A fost, pare-se, rebotezată Blow-up. M-am identificat cu fotograful din film, în speranța-teamă de a descoperi că lucrurile nu sunt ceea ce par, apoi că nu sunt ceea ce sunt, apoi că nu sunt. Ca Pinocchio, îi urmez cu credință pe Motan și pe Vulpoi, în căutarea de noi și noi minciuni, altfel Zâna ar uita de mine. Îmi pare că un om adormit în parc, o adolescentă care fumează pe furiș, o perdea tristă deasupra trotuarului și toți ceilalți sunt acolo dintotdeauna, sfincși încremeniți în așteptarea mea. Fiecare cu o întrebare la care nu știu să răspund decât cu o altă întrebare. Le-am furat imaginile și nu mă pot despărți de niciuna din șirag: e jurnalul meu de călătorie, iar expoziția – o invitație la drum. Unele imagini s-au șters, celelalte se mai învălmășesc, se ciondănesc, se împacă, stau de vorbă. Fotograf narator, cum îmi place să mă numesc, încerc întotdeauna să conduc privitorul dincolo de privire. Cred că atunci când acest pariu reușește, gestul fotografului se întâlnește cu poezia.”
În final, aș spune că e mare păcat că nicio editură românească nu îndrăznește să publice o colecție de albume de fotografie. Sau măcar cu cărți de buzunar precum cele din colecția Photofile de la Thames & Hudson. Sau fie și doar o istorie a artei fotografice românești (Dar cine s-o facă? Volumul din anii ’60 al lui Spiru Constantinescu este complet depășit). Vezi peste tot prin țară, pe pereții unei simigerii, doi țărani fotografiați de marele Iosif Berman, dar oare câtă lume știe cine este autorul fotografiei? Însă despre aceste lucruri rămâne să scriu altcândva, așa că acum voi mai scrie doar atât: Mi-a plăcut mult la FIPB. Mai vreau.
Imagini: © Ciprian Măceșaru
