Ana Engrth Răduleț s-a născut și a locuit la București și Făgăraș. A studiat scenaristica la UNATC. A lucrat ca asistent de producție, redactor de texte de arhivă, PR festivaluri de film. Din 2015 s-a mutat la Praga și a devenit mamă. A creat prima Bibliotecă a Prichindeilor în 2021, la Praga, din nevoia de a pune laolaltă, alături de alți părinți, un fond comun de carte românească pentru copii, care să circule în familiile din diaspora. Azi rețeaua de biblioteci coordonate de Ana are peste 20 de biblioteci în 15 țări. La Praga a înființat și o librărie cu cărți scrise de autori români și un hub românesc care găzduiește întâlniri cu autori și ilustratori români.
Cum și când s-a născut ideea Bibliotecii Prichindeilor, care acum e o veritabilă rețea de biblioteci în multe orașe europene unde există comunități de români? Care sunt nevoile și ideile care păstrează vii aceste spații și cine sunt oamenii care le construiesc și care aduc comunitățile împreună?
Inițial, am gândit Biblioteca Prichindeilor ca pe o resursă comună de acces la cărți pentru copii. Eu și alți părinți pe care speram să îi cunosc prin Praga am fi contribuit cu cărțile pe care le aveam fiecare pentru a beneficia în comun de mai multe opțiuni de lectură pentru ai noștri. Am început prin a le împărți pe cele din casă. Le împărțeam doritorilor prin stații de autobuz, tramvai, metrou – era încă perioada Covid. După ce s-au relaxat restricțiile, am început să ne întâlnim în parcuri și atunci am observat cum cei mici erau surprinși de oportunitatea de a se juca și de a comunica în limba română, pe care până atunci o foloseau exclusiv cu părinții (deseori, cu doar unul dintre părinți, în situația numeroaselor familii bilingve) sau cu bunicii, la telefon. Pe măsură ce proiectul a evoluat, am cunoscut femei întreprinzătoare, mame care, ca și mine, considerau că este important să le citim copiilor de mici în limba română, chiar dacă nu locuim în țară. Acest drag de lectură și dor de relații în limba noastră ne-au adus împreună – atât pe noi, bibliotecarele, cât și și pe părinții care își aduc prichindeii la biblioteci.
Ce alte evenimente comunitare organizezi în spațiul Bibliotecii? Simți că dincolo de nevoile legate de citit în limba română, e un spațiu care acoperă și alte nevoi sociale ale comunității?
La Praga, avem un spațiu pentru că nu mai era posibil să țin cărțile acasă, erau prea multe, peste tot. Din 2023, de când am rămas singura chiriașă, am fost încântată să găzduiesc evenimente ale comunității alături de cele care țin de bibliotecă. Am încercat cursuri de română, cursuri de cehă, întâlniri săptămânale cu diverse teme și am primit acolo români care aveau nevoie de un loc în care să își materializeze propriile proiecte. Am extins mult și zona de librărie. Acum au loc și cursuri de muzică în limba cehă pentru copii. Așadar, biblioteca nu e doar despre cărți și despre lectură, ci contribuie și la alte aspecte ale vieții noastre din diaspora.
Pentru Biblioteca Prichindeilor tu curatoriezi titlurile, recomanzi anumite cărți pe categorii de vârstă, teme etc. Cum alegi, cum te orientezi în selecția pe care o faci? Cel puțin pentru copii preșcolari se publică enorm, diversitatea stilistică și tematică e foarte mare.
De fapt, eu contez pe Ruxandra Bojiță de la Biblioteca Prichindeilor din Tarragona pentru selecția de cărți. Fiecare bibliotecă are autonomie în acest domeniu, însă ținem legătura îndeaproape iar când apare vreo noutate, aflăm toate despre ea de pe grupul intern. Cele mai importante aspecte de care ținem cont sunt conținutul, limbajul (să fie corect), mesajul (ne orientăm spre cele pozitive, în general), ilustrațiile (asumate de către un ilustrator, frumoase, imagini care completează povestea și adaugă înțeles textului), calitatea tipăriturii. Atunci când aplicăm la finanțări, în general facem o selecție centralizată, o serie de titluri care să ne încânte pe cele mai multe dintre noi și căutăm unele relevante, ținând cont de tematica atelierelor sau preocupărilor curente din comunitate. Procesul de a urmări noutățile este copleșitor, pe de o parte pentru că, așa cum spui, se publică enorm, divers, și, adaug eu, cu standarde tot mai înalte. Pe de altă parte, îndrăgind atât de mult acest domeniu, avem mereu wishlist-uri cu cărți din care vrem, nu vrem, trebuie să alegem, nu avem buget nelimitat și, în continuare, o pondere importantă în achiziția de cărți o reprezintă investiția personală. Mai facem rocade între noi, mai primim donații de la edituri sau alte asociații prietene, însă e drept că a ține pasul cu ce se întâmplă în lumea editorială este o provocare.
Știu că de ceva timp există și o librărie online cu livrare în toată Europa, unde, de asemenea, se poate ajunge mai ușor la cărți pentru copii și adulți scrise de autori români. Ne povestești cum s-a născut ideea și cum funcționează librăria acum?
Prin librărie, venim în întâmpinarea mai multor nevoi semnalate în comunitatea cititorilor. Cărțile pentru copii sunt uneori atât de iubite, încât cei mici nu ar mai vrea să le returneze și părinții preferă să le cumpere. Apoi, în biblioteci avem doar cărți pentru copii, ceea ce lasă descoperiți adulții cititori. Deseori, copiii cărora li se citește vin din familii în care și părinții citesc cu plăcere. Pentru optimizarea transportului, bibliotecarele organizează periodic comenzi comune – trimit cărțile la ele și de acolo se împart și cărțile, și costurile de livrare. Diasporaciteste.eu este o librărie online, nu avem un program oficial, este deschis doar în timpul activităților comunitare care au loc la bibliotecă. Încerc să păstrez standarde înalte ale selecției și aici și urmăresc cu precădere publicațiile recente ale autorilor români. Această filieră se potrivește perfect și cu colaborarea cu Ministerul Culturii sau cu Institutul Cultural Român, alături de care am avut onoarea de a reprezenta România la târguri internaționale de carte pentru a facilita vânzarea la stand (colaborare inițiată, de altfel, din frustrarea personală de a nu putea cumpăra cărți în limba română la târgul de carte de la Praga, unde mă dusesem special pentru asta).
Ana, îmi imaginez așa: că e o graniță foarte fină, o tensiune permanentă între a aparține spațiului (cultural, lingvistic) de adopție și a păstra vie limba maternă. Cum simți că se rezolvă tensiunea asta în comunitățile din diaspora? Și cum crezi că ajută bibliotecile de limbă română și toate evenimentele pe care le organizați în jurul cărților, întâlnirile cu scriitorii, ilustratorii etc.?
Dezbatem destul de mult acest subiect. Considerăm că a continua să vorbim limba română și a le-o transmite copiilor noștri nu intră în conflict cu integrarea în societatea din țările în care locuim. Ambele sunt parte din noi. În plus, studii științifice demonstrează că bilingvismul este benefic în dezvoltarea creierului copiilor, a flexibilității mentale și a empatiei. România este locul în care am crescut și pe care îl păstrăm mereu în suflet, rădăcinile noastre sunt acolo, familia, prietenii vechi. Cred că a tăia complet legăturile cu tot, oameni, limbă, e ca o fugă de-acasă, iar această experiență poate fi dureroasă chiar dacă spațiul în care vrem să ne integrăm ne primește cu brațele deschise. Cred că e mai bine să îmbrățișăm și să acceptăm trecutul, ajungând astfel la viziunea Asociației Biblioteca Prichindeilor, de fapt: vrem că creăm o lume în care copiii sunt conștienți de rădăcinile și de identitatea lor și cresc cu sentimentul de apartenență și siguranță în orice colț al lumii. Bibliotecile oferă contextul pentru ca prichindeii să aibă mai multă încredere în ei, știind de unde vin.
Cum răspund familiile din diaspora la întâlnirile cu scriitori/ilustratori români?
E grozav când vine vreun autor sau ilustrator pe la noi. Am observat că prezența la aceste evenimente este mai numeroasă, iar copiii tind să își amintească cu drag de faptul că au cunoscut personal oamenii care au creat lumile pe care le îndrăgesc. Sunt biblioteci unde familii întregi locuiesc la una-două ore distanță și participă la atelierele lunare, iar atunci când apare vreun invitat special, sunt cu atât mai motivați să vină.
Cum primesc autorii sau ilustratorii români invitațiile de a se întâlni cu cititorii din diaspora?
Din interacțiunile pe care le-am avut până acum, pare că se bucură și sunt deschiși spre noi, spre diaspora. Am plantat din anii trecuți o sămânță, scriind pe la editurile prietene sau autorilor pe care îi cunoșteam că, dacă se întâmplă să fie prin vreuna din locațiile noastre, am fi bucuroase să facilităm întâlniri cu comunitatea. Începem să vedem fructele acestui demers și să primim vești bune direct de la autori sau ilustratori care au drum pe la noi. În acest moment, nu reușim să acoperim costurile necesare deplasărilor, putem doar să profităm de oportunitățile care se ivesc.
Există deja autori și ilustratori români care scriu literatură pentru copii și s-au apropiat, prin teme, stil, ilustrație de felul în care arată viața copiilor astăzi, mă gândesc, de pildă, la Adina Rosetti, Alex Moldovan, Ana Maria Sandu, Ioana Nicolaie sau Lavinia Braniște. Sunt cărțile lor unul dintre podurile care se pot construi între realitatea socială românească și cele de adopție, mai ales că mulți dintre copiii din comunitățile din diaspora sunt născuți în străinătate?
Am auzit la un moment dat despre inițiativa de a crea povești speciale pentru copiii din diaspora, de a le scrie conform realității lor. La Asociația DeBasm, poate? Nu știu dacă s-a concretizat, ar fi minunat să se întâmple. Altfel, podurile pe care le creăm noi în biblioteci țin de limba română în sine, prin contribuția la diversificarea vocabularului, stârnirea imaginației prin lectură și prin crearea contextelor de joacă și interacțiune socială. Legat de scriitorii pe care îi menționezi și pe care îi îndrăgim tare, notăm reacțiile pozitive ale părinților și deschiderea lor când află că un autor pe care l-au citit deja ei înșiși a publicat și cărți pentru copii, pare că le oferă încredere mai ales celor care încă nu au o vastă experiență în a le citi copiilor lor.
Care sunt vârstele (copiilor) pentru care simți că părinții sunt mai receptivi, mai implicați, mai activi în a contribui la organizarea de evenimente? Te întreb pentru că simt că și pentru piața românească evenimentele culturale adresate preadolescenților sau adolescenților se împuținează dramatic, mai ales cele legate de cărți și de citit.
Resimțim și noi scăderea interesului față de lectura în limba română proporțional cu vârsta. Notez în mod special româna pentru că în general, lectura în limba folosită la școală rămâne importantă, se pune tot mai mult accent pe citit în majoritatea țărilor, pe măsură ce copiii cresc. Poate și de asta, și pentru că prichindeii sunt tot mai bine integrați social, ei tind să schimbe româna destul de repede cu limba țării în care locuiesc, chiar dacă se află în spațiul sigur al comunității de la bibliotecă. Le e mai ușor, e limba în care se joacă și își petrec tot mai mult timp.
Regăsim, așadar, cel mai mare apetit pentru lectura în română la copiii preșcolari și la noua generație de părinți cu copii mici. Eu sunt tare curioasă dacă acești copii care cresc de mici având pe aproape o Bibliotecă a Prichindeilor vor reuși să facă o asociere pozitivă între limba română și prieteniile create în preajma cărților. Sper că da!
Aveți organizații locale care vă sprijină? Există curiozități ale comunităților locale legate de literatura pentru copii care se scrie în România? Cum reușiți să sprijiniți financiar creșterea fondului de carte al bibliotecilor? Au fost editurile din România de ajutor, au trimis cărți?
În general, găsim sprijin în organizații locale care ne găzduiesc atelierele în spațiile lor. Uneori, le promovează ca parte din programul lor sau ne pun la dispoziție materialele necesare. Curiozitate am observat mai ales la târgurile internaționale unde am participat cu librăria – mulți oameni vin către stand atrași de ilustrațiile coperților (în selecție se găsesc doar publicațiile din ultimul an sau doi). Îmi place mult că părinții – cehi sau alți expați – care vin pe la biblioteca din Praga la activități în cehă observă cărțile în limba română și sunt impresionați de cât de bine arată, am auzit destul de des cuvinte de laudă la adresa lor. O proporție destul de mare a fondului de carte o reprezintă încă investiția personală. Aplicăm uneori la finanțare, uneori primim donații de la edituri – a devenit tot mai greu însă, pentru că suntem multe – 23 de biblioteci în 15 țări. Suntem deosebit de recunoscătoare editurii Arthur, care ne-a fost alături de la început și de la care am primit, în timp, numeroase cărți grozave, proporțional cu creșterea numerică a bibliotecilor.
În afară de toată munca de coordonare a bibliotecilor și de organizare de evenimente, faceți adevărate campanii de promovare a lecturii pe diverse teme (cea mai recentă, cea pentru cărți care vorbesc, în termeni prietenoși pentru copii, despre democrație, drepturile omului etc.). Scrii și recenzie de carte, citești tu însăți enorm ca să poți face o selecție. Ai vreo carte sau autor care ți-au rămas foarte aproape? Ne poți povesti puțin?
Toate bibliotecarele le citesc mult copiilor lor sau citesc cărți pentru copii pentru plăcerea personală și majoritatea dintre noi scriem recenzii ample pentru site-ul nostru, www.bibliotecaprichindeilor.com și mai pe scurt, pe paginile locale de Facebook. Am îndrăgit, pe rând, textele mai multor autori, în funcție de ce le-a plăcut copiilor mei să le citesc. Am avut o epocă întreagă cu cărțile Ioanei Chicet-Macoveiciuc, apoi Roald Dahl cu fiica mea cea mare, acum suntem la Adina Rosetti. Mijlociul iubește seriile De ce, de ce, de ce, Franklin și Pernuța Speriată, iar cel mic are cărți textile. Cu toții am iubit Vacanța lui Nor și am studiat-o îndelung, fiecare conform nivelului propriu de înțelegere și răbdare.
Imagine © Ioana Han
