Codul fotografiei, Vlad Eftenie, Curtea Veche Publishing, 2023.
Nabokov spunea în cursurile sale de literatură că primul pas spre a înțelege este acela de „a observa detaliile cu tandrețe”. Desigur că se referea la corp(us)ul textual, însă poate fi universal aplicat. Din perspectiva studiilor culturale vizuale, imaginile tind să aibă un anumit limbaj, iar rolul nostru, al spectatorilor, este să îl decodificăm. Putem extrapola: realitatea este un limbaj în sine, iar fotograful îi oferă prin viziunea sa noi contururi.
Codul fotografiei, cea mai recentă carte a lui Vlad Eftenie, publicată la Curtea Veche Publishing, este expresia sistematică a unei lumi privite de-aproape sau de la distanță, însă într-o permanentă căutare a ineditului spiritual, fiind vorba chiar și despre acel soi de inedit aparent inexistent.
Subtitlul cărții aduce în prim-plan câteva puncte-cheie pe care le vom descoperi între cele două coperți: observare, spațiu, timp, lumină, emoție, moment de grație. Spațiul, timpul și lumina sunt coordonate deja date (e adevărat, le putem alege într-o oarecare măsură), însă disponibilitatea pentru observare și emoție ține, fără îndoială, de apetența fotografului spre a capta totul înconjurător. Finalitatea constă în momentul de grație după care tânjește ochiul uman. Format să perceapă și să prelucreze imaginea, acesta transmite stimuli către întregul corp și astfel se produce momentul despre care nu doar ne vorbește Vlad Eftenie în cartea sa, ci pe care ni-l și exemplifică prin intermediul fotografiei.
Un scurt exercițiu de interpretare a unora dintre fotografiile regăsite în volum poate fi edificator.
Încep cu o fotografie din primul capitol, intitulat Copii și eroi. De la cauză la efect. Pagina 15. Imaginea despre care vorbesc se află în jumătatea de sus a paginii. Din cealaltă jumătate, remarc un paragraf: „Când într-un anumit loc nu pare să se întâmple nimic special, știu că e de datoria mea să descopăr un nou secret. Locul nu poartă vina de a părea neinteresant. Am aflat că cele mai valoroase lucruri sunt, de fapt, invizibile.” Întâmplarea face ca imaginea, al cărei subiect este un copil (cum fusesem anunțați din titlul capitolului) aflat într-un leagăn de pe malul mării, să fie acompaniată de un cer roșu, o încântare vizuală fără margini. Silueta copilului din interiorul ramei îl transpune într-o singularitate în mișcare. E un timp al cunoașterii de sine, al reflecțiilor și deopotrivă al descoperirii unei lumi aparent inaccesibile. Imaginea e, de fapt, o oglindire a fotografului. Aici, o oglindire a lui Vlad Eftenie care, fără îndoială, este un colecționar de cadre în care abundă armonia dintre emoție și timp.
Al doilea capitol, intitulat Magia fotografiei. Despre o nouă poetică, introduce în joc un element-cheie, magia: „emoția devine ingredientul magic care preschimbă umbra în lumină” (p. 18). Fotografiile monocrome lucrează cu aducerea în prim-plan a emoției. Dacă în imaginile policrome putem fi „furați” de intensitatea și combinația culorilor, de contururile accentuate estetic, în cele alb-negru atenția ni se oprește asupra subiecților (mai ales când aceștia există „în carne și oase”). La pagina 19, autorul ne prezintă două fotografii în care remarcăm două perechi surprinse în momente de (de)plină tandrețe. Primul cuplu, în perfect sincron pe pași de tango, al doilea, într-o îmbrățișare ca și cum ar fi ultima. Rezultatul? Trebuie să-l aflați pe propria piele! Trei pagini mai departe, cel mai probabil pe-o stradă bucureșteană (graffiti de pe peretele exterior al unui cabinet de avocatură cu textul „DAN ACORDEON + VIOARĂ”), un cadru cu doi bătrâni și, între ei, un scaun liber. Rămâne la latitudinea publicului să înțeleagă ce dorește din asta. Să fie oare un soi de realism crud din care putem extrage multă trăire afectivă? Bătrânețea vine oare cu neputință, cu solitudine, cu regret? Deși suntem martorii unui caz fericit, fiindcă subiecții din fotografie se au (încă!) unul pe celălalt, putem ghici resemnarea pe chipurile lor târzii.
În capitolul 10, autorul ne prezintă câteva dintre secretele observatorului-fotograf (o sintagmă des întâlnită în carte). „Codul limbajului compozițional. Gramatica vizuală” (p. 69) aduce în atenție câteva dominante: perspectiva, punctul, linia, forma, volumul, spațiul negativ, relațiile spațiale, iluminarea, contrastul, tonalitatea și cromatica. Astfel, cartea se transformă într-un veritabil manual pentru cei care vor să pătrundă în tainele fotografiei. Poate cea mai importantă lecție pe care o putem desprinde dintre paginile acestei cărți este următoarea: „Degeaba te uiți dacă nu vezi, degeaba vezi dacă nu înțelegi, degeaba înțelegi dacă nu transformi, degeaba transformi dacă nu folosești, degeaba folosești dacă nu le oferi și celorlalți.”(p. 131) Ceea ce rămâne cu noi e senzația. Armonia vizuală pe care lumea ne-o oferă nu reprezintă totul. Mai presus de orice este capacitatea noastră de a fi parte din proces, pentru a ajunge la final să oferim din noi înșine, și totodată din lume, celorlalți.
Toate imaginile sunt din “Codul fotografiei” de Vlad Eftenie.
