L-am întâlnit pe Arnaud Nebbache, autorul albumului de benzi desenate Brancusi contre États-Unis (Brâncuși contra Statelor Unite), la Târgul de Carte GAUDEAMUS 2023, ca invitat special al Institutului Francez. Absolvent al Institutului de Artă Saint-Luc din Bruxelles, autor și ilustrator de presă și literatură pentru tineret, la doar 41 de ani Nebbache este un nume deja cunoscut în grafica europeană pentru albumele, romanele și documentarele sale. Să amintim câteva titluri expuse la standul Institutului Francez de la GAUDEAMUS: Une journée de bûcheron (Ziua unui pădurar, Kilowatt, 2018), Une journée dʼapicultrice (Ziua unei apicultoare, Kilowatt, 2022), Comme dans un film (Ca într-un film, Seuil, 2023), Le socioscope dʼÉmile Durkheim (Socioscopul lui dʼÉmile Durkheim, Gallimard, 2023). Prima bandă desenată despre sculptorul nostru național a apărut în februarie 2023 la Editura Dargaud (specializată în albume de BD), cu ocazia aniversării a 147 de ani de la nașterea acestuia și a fost un succes de librărie. Să adăugăm că este și prima BD realizată de Nebbache?
În ce context v-a venit ideea acestei benzi desenate? V-a atras tema procesului în sine sau a fost la mijloc fascinația resimțită față de artistul Brâncuși?
La început, m-a atras tema procesului, acesta a constituit suportul unui curs de drept din studenție. Am urmat o facultate de artă, dar aveam și cursuri de drept artistic, iar profesorul s-a folosit de acest proces răsunător pentru a ne vorbi despre legea artei, schimburile internaționale etc. În continuare, m-a atras personajul Brâncuși, deoarece am petrecut mult timp studiind, desenând în atelierul său din Paris. În cele din urmă, contemporanii săi și epoca în care a trăit mi-au hrănit motivația și le-am recreat în carte.
Nu e ceva nou să pornești de la un episod istoric real pentru a crea o poveste mai amplă. Am plecat de la procesul intentat Statelor Unite ca anecdotă, dar încerc de fapt să transmit un mesaj mai general, legat de întrebările pe care ni le pune acesta și de problemele artistice și legale ale acelei perioade.
Bănuiesc că vorbim despre teme precum copyright-ul, diferența dintre un obiect de artă și un obiect utilitar, ce înseamnă să fii artist față de a fi artizan… Vă considerați mai mult un artist sau artizan?
Exact, problema care m-a interesat cel mai mult a fost marja, ruptura, fina demarcație dintre artă și artizanat. Deseori, se pun delimitări prea stricte între cele două. Aroganța anumitor artiști îi împiedică uneori să înțeleagă că ei fac de fapt artizanat. Sigur, și invers poate fi adevărat, mulți artizani au o abordare mai degrabă artistică. Este o tema dezbătută de multe personaje din carte ‒ de exemplu, Fernand Léger nu vedea nicio graniță între publicitate și artă sau între industrie și artă; idem Alexander Calder, care a trecut de la una la alta fără probleme.
Care dintre operele lui Brâncuși vă place cel mai mult și de ce?
Deși mi-e greu să aleg, aș spune că opera de care sunt cel mai atașat este Pasărea în spațiu. Despre aceasta m-am documentat cel mai mult, era «piesa-probă» a procesului din 1927.
Simțiți o legătură, un atașament deosebit față de artistul român și față de România?
Nu am insistat pe latura biografică sau pe aspecte din viața personală, asupra cărora puteam să mă înșel, nu era relevant pentru tema albumului. Brâncuși e un artist față de care simt o mare afinitate, în urma orelor îndelungi de studiu petrecute în atelierul sau reconstituit din Centrul Georges Pompidou, într-o perioada din viața mea când asimilam și învățam mult. Între 19 și 22 de ani, m-am impregnat cu spiritul sau în mare măsură.
Pentru ce public specific ați creat această BD?
La începutul acestui proiect, eram convins că se va adresa doar fanilor lui Brâncuși sau celor pasionați de chestiuni juridice… Însă acum, după apariție, cartea și-a găsit un public mult mai larg decât ne așteptam, un public adult în sensul bun și larg al cuvântului, ceea ce este, evident, o surpriză plăcută.
Care credeți că este condiția artistului în lumea de azi?
Nu mă consider un artist, ci mai degrabă un artizan. Lucrez în industria cărții, care impune adevărate limite și constrângeri, în timp ce artistul are o anumită perspectivă proprie asupra lumii, pe care eu nu o am.
Un proces similar cu cel al lui Brâncuși ar putea să se repete în zilele noastre? Cum s-au schimbat lucrurile din anii 1920 până azi?
Categoric, acest tip de proces se rejoacă încontinuu. A avut loc și înainte de Brâncuși, de pildă când se stabilea dacă o gravură este o operă de artă sau nu. Lucrurile s-au repetat apoi referitor la fotografie, artă video, artă virtuală… Particularitatea procesului lui Brâncuși a constat în faptul că el a fost cel care a dat în judecată Statele Unite, și nu invers, cum se întâmplă de obicei. Nu artiștii pornesc atacul, ci ei sunt de regulă cei contestați. În orice caz, punerea sub semnul întrebării a frontierelor artei se întâmplă tot timpul. Eu găsesc sănătos și normal ca artiștii să aibă mereu de împins granițele, iar sistemul legal, care a rămas încremenit, are astfel nevoie să-și lărgească definițiile.
Ce înseamnă creativitatea pentru dumneavoastră?
Creativitatea înseamnă să fii curios în legătură cu celălalt, căci invenția pură nu există. Sa fii creativ înseamnă să reunești mai multe lucruri laolaltă și să creezi unul singur. Arta poate însemna unirea mai multor idei diferite și sintetizarea lor.
Dacă v-ați afla împreună cu Brâncuși la o cafenea în Paris, ce l-ați întreba?
L-aș întreba de ce nu s-a dus la proces în New York și a rămas la Paris, de ce a păstrat acea atitudine distantă pe care a arătat-o în mai multe rânduri. Afișa o anumită distanță în relațiile cu lumea înconjurătoare, cu presa, cu anumiți prieteni, cu Statele Unite. Am impresia că avea nevoie de multă singurătate, de izolare.
Povestiți-ne puțin despre experiența vizitei la Timișoara, Capitala Culturală Europeană 2023, impresiile despre expoziția Brâncuși… Ați avut acolo și o discuție cu fondatoarele librăriei francofone La Două Bufnițe…
A fost într-adevăr o experiență foarte plăcută. Am fost foarte bine primit de proprietarele librăriei, care au o energie incredibilă, pe măsura acestui oraș dinamic, în continuă mișcare. Nu cunoșteam Timișoara, nu am element de comparație față de trecut, însă, în orice caz, mi-a dat impresia unui oraș plin de viață. Desigur, am avut șansa să vizitez expoziția Brâncuși, care mi s-a părut foarte diferită de ce văzusem până acum. Deși cunoșteam teoretic piesele expuse, organizarea lor a fost nouă, punerea lor în scenă era vie, foarte interesantă. Atelierul lui Brâncuși din Paris este expus publicului așa cum l-a lăsat artistul, dar se poate circula doar primprejur, nu se intră efectiv înăuntru; așa că nu poți simți spațiul din jurul unei opere. El tocmai asta considera esențial, si tocmai asta permitea expoziția din Timișoara. În plus, fotografiile și scrisorile emoționante pe care Brâncuși le-a trimis unor contemporani au contribuit mult la experiența deosebită a acestei expoziții.
Sunteți pentru prima dată în România?
Printr-o coincidență amuzantă, prima dată am venit în 2007, la Sibiu, care era atunci capitală culturală europeană și am călătorit apoi spre satele din nordul țării. Mi se spune că nu mai e deloc România de atunci, deci e ca și cum aș fi prima dată aici. Voi reveni cu siguranță, este o țară de o mare bogăție spirituală.
Ce planuri de viitor aveți?
Voi continua în domeniul literaturii pentru tineret, pe care o îndrăgesc mult. Lucrez acum la o BD comparabilă cu cea despre Brâncuși, tot despre un artist si problemele sale cu justiția și legea. Este vorba despre «arta brută» și se petrece în Elveția.
Mai e puțin până la Crăciun… Ce ați vrea să vă aducă Moș Crăciun?
Am petrecut un an extraordinar grație acestui album, care m-a ajutat să cunosc mulți oameni, să trec prin experiențe noi, așa că mi-aș dori ca toate aceste oportunități să continue. Iar dacă Moș Crăciun ar avea această putere, l-aș ruga să-mi dea mai mult timp și liniște pentru munca intensă care mă așteaptă.
Un gând, un mesaj pentru cititorii noștri?
Îi indemn să comunice cât mai mult, să citească cât mai mult și, mai ales, să își împărtășească unii altora ceea ce citesc. Cărțile există doar atunci când le vorbim și altora despre ele; o carte capătă un sens atunci când vorbim despre ea cu altcineva, iată convingerea mea. Înțeleg o carte atunci când o citesc și o recomand altcuiva.
Apropo, se pregătesc traduceri ale albumelor dumneavoastră? Putem vorbi despre «Brâncuși contra Statelor Unite» în limba română?
Echipa foarte competentă de la editura Dargaud are deja niște piste în acest sens, lucrează la acest proiect și sper să-l ducă la bun sfârșit.
Credit imagine reprezentativă: Rita Scaglia
