Ce imagine: un covor țesut cu motive moldovenești, susținut de drone, plutind în atmosfera poluată de geopolitică de la Expoziția Internațională de Artă – La Biennale di Venezia 2026!
Celebrul forum mondial din Italia începe sâmbătă, 9 mai, în plină controversă: fără ceremonie de deschidere, fără juriu, care a demisionat în unanimitate din cauza polemicii legate de prezențele Rusiei și Israelului, cu proteste în fața unor pavilioane, precum și cu câștigători care nu vor fi anunțați la începutul Bienalei, ci în noiembrie, fiind votați de vizitatori.
În acest fundal încărcat, proiectul „În a mia și a doua noapte“ („On the Thousand and Second Night“), semnat de Pavel Brăila (Moldova) și curatoriat de Adelina Luft (România), este prezentat în Capela Santa Veneranda, parte a Chiesa dei Santi Geremia e Lucia. Pavilionul Republicii Moldova e deschis din 7 mai, fiind prima participare oficială a țării la Expoziția Internațională de Artă – La Biennale di Venezia.
„«În a mia și a doua noapte» este o instalație construită pe contraste: basmul coexistă cu coșmarul; universul simbolic complex al covoarelor este întrerupt de sunetul elicelor de dronă; forțele nevăzute ale divinului intră în competiție cu puterea răului. Invităm publicul din Veneția să treacă pe la Santa Veneranda și să experimenteze lucrarea direct. În ciuda contextului care ne alimentează anxietățile legate de viitor, deschidem pavilionul cu intenția de a celebra viața și prima participare oficială a Republicii Moldova la Expoziția Internațională de Artă“, a declarat Adelina Luft înainte de începerea Bienalei.
Ca să familiarizăm publicul de la noi cu ce se întâmplă acolo, am invitat-o pe curatoarea română a proiectului moldovean la un dialog București–Veneția via Zoom. Adelina e o curatoare stabilită la București în 2022, după ce, între 2014 și 2021, a activat în Yogyakarta (Indonezia), unde a dezvoltat proiecte cu ceea ce se numește orientare decolonială, bazate pe procese și interdisciplinaritate.
Bună, Adelina, îmi pare bine de cunoștință! Frumos e în mai la Veneția?
E foarte frumos. Și cald! E foarte bine că are loc în mai, înainte era în aprilie și era mereu umed și frig.
Cum ai descrie ceea ce faci în calitate de curator de artă cuiva care nu știe nimic despre asta?
O, e complicat. Păi aș zice că e cineva care are grijă de expoziții, de artist și se ocupă de foarte multe aspecte ale unei expoziții, de la concept, la text, la alegerea lucrărilor – depinde de expoziție, de grup sau individuală. Și de tot ce ține de ceea ce se transmite – mesajul. Curatorul este cel care îl pune în cuvinte. Chiar dacă artistul are și el ceva de spus, curatorul îl ajută să transmită un mesaj care face legătura între artist și public.
Cum ai ajuns curatoarea proiectului „În a mia și a doua noapte“, al artistului Pavel Brăila?
Cu Pavel ne cunoaștem de câțiva ani. Eu am revenit în România în 2022 și m-am conectat rapid prin tranzit.ro/București, care e parte a asociației mai mari, tranzit network…
Fuseseși în Asia…
Da, în Indonezia am activat timp de opt ani, acolo am început curatoriatul, ei m-au încurajat s-o iau pe drumul ăsta. Pe Pavel îl cunosc de câțiva ani, am lucrat împreună pentru o expoziție de grup, pe care am curatoriat-o în Indonezia, parte dintr-o bienală, apoi am lucrat la o expoziție de grup la Chișinău. Atunci am învățat mai multe despre scenă, despre Moldova, cunosc mai mulți artiști, chiar și Galeria Lutnița din Chișinău, cu care lucrăm acum pentru producția efectivă a instalației, și așa ne-am împrietenit. A venit momentul în care el își căuta curator pentru Veneția, așa s-a întâmplat. Avem o „chimie“ foarte bună, lucrăm extraordinar împreună. Este un artist „cu multe pălării“ și organizează foarte bine tot acest pavilion, așa că mi-a plăcut să facem asta împreună.
Ce te-a convins să lucrezi la acest proiect?
În primul rând, practica lui Pavel. Este un artist care deja de 20 de ani lucrează încontinuu, e prezent pe scenă internațională, la Documenta, Manifesta, bienale, expoziții în care a dus cu el numele Moldovei și un tip de lucru care se folosește de foarte puține resurse. E un artist conceptual care are idei foarte bune și un pic de simț al umorului, un pic mai mult chiar. Iar pentru mine astea sunt niște repere foarte importante. Eu am operat într-un spațiu geografic unde totul era despre asta. Ca artist, răspunzi mediului tău social în primul rând, social-politic. Nu trăiești într-un studio izolat, ești parte din societate și atunci ai ceva de spus ca artist despre locul în care trăiești. El, ca artist și ca om, e extraordinar, am acceptat invitația fără să mă gândesc prea mult pentru că este și genul de persoană pe care nu poți s-o refuzi. Am zis că e o oportunitate bună și pentru mine, să văd cum e experiența aceasta din Bienala de la Veneția, unde, sincer, nu-mi doream să ajung neapărat. Nu era pe lista mea din mai multe motive. Dar cu Pavel am spus că e inedit.
Noi inițial aplicaserăm pentru Pavilionul României, se știe, nu ascundem acest lucru. A fost un concurs pe care mulți spuneau că o să-l câștigăm pentru că aveam o idee bună și Pavel merită această apariție. Dar s-a întâmplat de fapt să fie mult mai bine, pentru că așa suntem cumva cu un pas în față și reușim să punem și Moldova pe harta pavilioanelor, ceea ce e extraordinar. Nu e doar un concept, e o formă de solidaritate. Deja e atât de rău încât nu ai cum să mai faci totul izolat și să fii foarte poetic și discret. Trebuie să spui cu voce tare, iar lucrarea asta încearcă să facă, să creeze un impact emoțional în primul rând.
Te poți simți strânjenit și deranjat de sunetul de dronă, dar în același timp având aceste covoare și ideea de „magic carpet“ și de a zbura oarecum într-o formă utopică din această realitate și de a găsi alte orizonturi, deja capătă altă însemnătate. Dacă ești dispus să vezi și partea bună a lucrurilor, o să-ți dai seama că e și o invitație către un mesaj mai optimist, în care revii la niște valori care țin de relația cu Pământul, de relația cu aproapele, e și o biserică, îți dă un sentiment că aici este un moment în care stai și reflectezi la ce se întâmplă și la ce se poate întâmpla dacă reușim să ne solidarizăm mai mult, să apreciem viața mai mult, să celebrăm viața și nu distrugerea ei.
Cum știi că proiectul la care lucrezi e o idee bună?
O simți. O simți pur și simplu. Mai ales dacă ai deja niște cunoștințe încorporate. E o formă de cunoaștere pe care o dezvolți în timp, cu mai multe proiecte. Și pe măsură ce faci mai multe proiecte, ai tot felul de experiențe și când o idee îți apare sau o propunere și tu simți că e ce trebuie, atunci pentru mine e un semn că trebuie să văd despre ce e vorba mai bine și să accept să lucrez la această idee. Sunt foarte multe lucruri de făcut în acest proces și atunci, da, în primă fază și ideea trebuie să se conecteze cu practica mea, cu ceea ce mă interesează din punct de vedere tematic și poate și ideologic. Cumva, să se alinieze cu niște valori și cu niște poziționalități în care eu cred. Atunci, pentru mine e o idee potrivită, nu știu dacă și bună.
Ce spune despre tine, ca om de cultură, această colaborare artistică română-română?
Aș putea zice că asta a fost mereu genul meu de practică, pentru că nu am vrut niciodată să reprezint o țară – să zic, sunt curator român care reprezint artiști români undeva. Așa cum s-a întâmplat când am stat opt ani în Indonezia și de foarte multe ori am lucrat cu artiști de acolo, aproape că deveneam un fel de ambasador al Indoneziei în care eu reprezentam altă țară, alți artiști, alt context complet diferit. În timp, îți dai seama că e destul de nesatisfăcător să ajungi să operezi într-un cerc geopolitic mai degrabă foarte localizat. Asta nu e ceva ce mă interesează. Dar nici o internaționalizare extraordinară, în care ești un curator care merge dintr-o bienală în alta sau de la o expoziție la alta. Am un fel de personalitate și mă interesează regiunea mai mult decât o țară. Și atunci, pentru mine, colaborarea aceasta are tot sensul și e o surpriză și pentru mine, pentru că știm așa de puține unii despre ceilalți, inclusiv acum, că suntem împreună și avem tot felul de discuții despre cultura din Moldova. Simt că, evident, trebuie să-mi fac temele mai mult pe chestiunea asta. Ei știu foarte mult despre ce se întâmplă în România, dar noi mai puțin despre ce se întâmplă în Moldova. Pentru mine, e un proces de învățare continuă.
Practic în actualul context, munca ta nu va mai fi evaluată de un juriu, ci va ajunge la votul publicului. Ce zici de asta?
E foarte tricky. E interesant cum au reacționat foarte repede ca să găsească o soluție. A existat și critica asta, că cei din juriu sunt professionals și că de ce trebuie să avem professionals care să decidă care e cel mai bun pavilion?! Acum, pe de altă parte, să lași la îndemâna unui public sunt foarte multe variabile, mai ales dacă te uiți la constelația de pavilioane. Unele au mai multă vizibilitate, altele au niște bugete extraordinare de producție, oamenii pot fi impresionați doar de o chestie tehnologică, super bine pusă în scenă. Altă chestiune foarte sensibilă este că oamenii pot plăti ca să îi convingă pe unii să voteze, adică cine are mai mulți bani, cine are mai multă putere, va reuși astfel să câștige Leul de Aur, ceea ce nu e deloc interesant.
Cât stai la Veneția și ce mesaj ai pentru vizitatorii din România ai Bienalei de de la Veneția?
Stăm până pe 11. Vom vizita și alte pavilioane, inclusiv cel al României. Pentru publicul din România cred că deja e o curiozitate să vadă Pavilionul Moldovei, pentru că foarte mulți români îl cunosc pe Pavel Brăila ca artist. El este prezent în România destul de mult, mai ales că este reprezentat și de galeria Gaep din București, a avut o expoziție recent, deci sunt convinsă că va fi un public să vină și la noi la pavilion. Aproape că nu mai văd diferența Moldova–România, trimitem comunicate de presă în ambele țări deodată. E ciudat un pic să fiu eu la confluența asta, pentru că într-adevăr este o diferență, sunt două țări diferite, dar ce-mi doresc e să nu pornească lumea cu ideea asta că sunt două țări diferite, să pornească de la ideea că reprezentăm ambele cumva, suntem și pentru România, și pentru Moldova.
Foto 1: Pavel Brăila, Magic Carpet over the Grand Canal, 2026 (On The Second and Thousand Night archive)
Foto 2: © Sorin Florea
