În noiembrie 2023 a avut loc cea de-a cincea ediție a Malmaison Open Doors. În cadrul evenimentului, comunitatea artistică din cadrul Atelierelor Malmaison a invitat publicul larg la dialog. Ce mi-a atras în special atenția a fost o instalație video-performance care s-a desfășurat într-o cameră de la etajul al doilea al clădirii. Interesant la această instalație (produsă de Asociația Proiect 2.0 prin proiectul B-Imersiv) a fost că ea stătea sub semnul memoriei. Cei care au pătruns în acel spațiu au avut parte, timp de 50 de minute, de o călătorie senzorială. Întreaga instalație reprezenta un colaj având capacitatea de a trezi o multitudine de stimuli prin intermediul vizualității proiecțiilor video, al prezenței diferitelor obiecte în spațiu (interacțiunea cu obiectul era purtătoare a unor ecouri proustiene) sau al vibrațiilor sonore.
Despre experiența de spectator la timpul prezent. Text vizual. Instalație imersivă
Instalația te face să te rupi de realitate și să pătrunzi în altă lume. La nivel auditiv, spectatorii din sală fac cunoștință cu diferite povești și rememorări ale lui Alexandru Berceanu de acum 40 de ani. Întreaga poveste este compusă din bucăți și frânturi de amintiri ce pare că i-au marcat viața. În ciuda vizualității lor, la o primă ascultare, poveștile pot părea banale. Totuși, ele ajung să fie animate prin intermediul tehnologiei folosite. Reale, plăsmuite sau trăite prin intermediul lumii viselor, aceste povești corespund diferitelor perioade ale vieții naratorului: ale copilăriei sau ale maturității. Pe parcurs, în mintea spectatorului apare organic această întrebare: Întregul spectacol este un vis sau realitate? „Îmi aduc aminte“ se confundă de multe ori cu „am visat“. Desfăcutul de aparate electronice reprezintă hobbyul unui copil, unul pe care misterele îl fascinează. Amintirea mașinii electrice de găurit din atelierul școlii îi provoacă un coșmar în care o bormașină îi străpunge pieptul tatălui. Closetul îl fascinează din pricina racordului său ce pare că este conectat la o lume necunoscută lui. Cartea de anatomie ascunde secrete și mistere ce nu se povestesc cu voce tare (dar care fascinează curiozitatea unui copil). Obiectele moi sau care au atingerea moale îi aduc aminte de peria bunicii (dar și de moartea acesteia). Astfel, întregul spațiu este unul al memoriei. Obiectele care stau la baza poveștilor relatate sunt cele care creionează întregul spațiu: obiecte uzuale și uzate ale trecutului (scaunul din copilărie, radioul cel vechi, closetul sau microscopul), plasate aici și acum. Imaginile ce fac parte din arhiva personală, obiectele memoriei, dar și sistemul video interactivformează atât lumea interioară, cât și cea exterioară a artistului Alexandru Berceanu.
Interesant de subliniat este rolul jucat de performerul Ana Costea în tot acest tablou vizual. Pe lângă seria de coregrafii ce îi poartă semnătura (ce sunt folosite în videourile instalației), aceasta interacționează constant cu cei din sală. Putem spune că intervențiile sale îmbracă mai multe funcții: pentru spectatori aceasta poartă (în primul rând) rolul unui ghid. Asta pentru că ea direcționează spectatorii către obiectele cu care aceștia trebuie să interacționeze pentru ca povestea să poată continua. În același timp, prin intermediul intervențiilor ei în spațiu, este amplificată la nivel tactil experiența vizuală și auditivă a spectatorului: povestea primei ninsori este simțită pe viu prin mijlocirea unor perechi de palme reci.
Revenind la amintiri. „Și dintr-odată, amintirea a apărut…“
După cum spuneam la început, interacțiunea cu obiectul este purtătoare a unor ecouri proustiene. Asta pentru că ea produce spectatorului un proces al aducerii-aminte bazat pe senzații tactile și reușește să îl transporte în alt timp. „Și dintr-odată, amintirea a apărut …“ este ceea ce Marcel Proust scrie în cartea În căutarea timpului pierdut atunci când gustul unei madlene înmuiate în ceai îi trezește amintiri extrem de puternice din perioada copilăriei. Exact același mecanism, exact același tip de memorie în care o senzație fizică este asociată cu un anumit loc și context, pare a fi prezent și aici. Iluzia amintirii, a unui trecut reflexiv devine accesibilă participanților prin intermediul lucrărilor-obiect simbolice care poartă o încărcătură emoțională puternică. Acestea din urmă îți deschid povestea, ușile diferitelor amintiri, o poartă către universul memoriei umane. Prin mijlocirea lor, spectatorul ajunge să se scufunde într-un spațiu în care coexistă vise, emoții și amintiri. Fiecare amintire ce s-a imprimat adânc în subconștientul povestitorului este legată de un obiect. Pare că tot ce atingi funcționează precum un buton magic. Odată ce publicul interacționează prin pipăit cu aceste obiecte ale memoriei în spațiu este redată (vizual și sonor) câte o poveste ce are legătură cu acestea. Atingeri ușoare dezvăluie condiția vieții. O viață văzută prin lentilele memoriei, ale amintirii și ale visului.
O instalație de: Alexandru Berceanu
Curator: Anca Poterașu
Artiști: Constantin Basica, Alexandru Berceanu, Alyona Ciobanu, Ana Costea, Andrei Mitișor, Răzvan Pascu, Ionuț Răcoreanu, Agata Tabacu, Dilmana Yordanova
Performer: Ana Costea
Spațiul sonor: Constantin Basica
Desene: Dilmana Yordanova
Obiecte cinetice și integrare: Andrei Mitișor
Video și sculptură video interactivă: Răzvan Pascu
Programare interacțiuni: Grigore Burloiu
3D: Ovidiu Eftimie
Asistent scenografie: Ionuț Răcoreanu
Vizual afiș: Agata Tabacu
Comunicare: Adnana Cruceanu
Imagine reprezentativă: Adi Bulboacă
