Iar eu s-ascult pe gînduri și să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud.
În fiecare an, în luna septembrie, îndată ce presiunea atmosferică scade, un oaspete sosește la sediu. Domnul cu papion verde este întâmpinat cu pâine și sare, iar persoana de sex feminin cu cele mai lungi picioare îi face cu ochiul, restul personalului se înșiră pe trepte până la ultimele etaje și aplaudă. Siaioul taie panglica de inaugurare a auditului, apoi îi urează ilustrului musafir Ogenki desu ka.
Vizitatorul nostru vine de peste munți și oceane, vorbește stricat esperanto, de aceea face doar un semn cu mâna că e ok – acceptă să verifice scriptele. Începe atunci o întrecere asiduă, echipe specializate de introvertiți asamblează proteze destinate cangurilor și umbrele de soare cu vizetă. Procesul este reglementat, înaintăm pe banda rulantă a zilei, încurcându-ne în explicații, numai documentele sunt leșinate de plictiseală, n-au nici un chef să fie scanate. Acesta este blestemul pământului, lipsa crasă de implicare; drept rezultat, unele pagini se decolorează, la altele semnătura expiră, multe profită de agitație și se lasă în voia curentului, strecurându-se spre scara de incendiu, plutesc între paliere ca niște fluturi, bătând în van aerul tot mai dens, înghițite de aspiratorul gravitației. Spre a opri exodul fotonilor, la intrarea în clădire se instalează automate ce stabilesc distanțele ideale dintre umbre.
La început, facem cunoștință unii cu alții, stabilim canale de comunicație adecvate, recapitulăm procedurile de backup după dezastru, colapsul funcției de undă și reveriile intruzive. Aflăm cu uimire că standardele trebuie domesticite cu ajutorul confesiunilor spuse în lift. Liftul nu se oprește la parter, trece mai departe printr-un fum de trabuc. Străbate scoarța pământului ieșind tocmai la antipozi. În Noua Zeelandă e noaptea de sânziene și, dacă te uiți în oglinzile retrovizoare, poți să îți vezi colegii de facultate luându-o la goană ca să scape de riscuri.
Ajunși în miezul problemei, abordăm situațiile de excepție, ceea ce ne consumă câteva zile. O parte din viață, dospim prin ședințe, completând registre: cum s-au deplasat polii, cine era în tură, măsurile de escaladare, responsabilii, care va fi impactul. În pauze analizăm cu expertul deriva accelerată a resentimentelor, săpăm preventiv tranșee și înălțăm baloane cu heliu. Aerostatele trebuie să oprească înaintarea cazacilor, dar câțiva invadatori reușesc totuși să intre, își fac sălaș în tuburile de aerisire, de unde vorbesc în roaming trei săptămâni, până se finalizează măsurile active.
La nevoie, când frontul este străpuns, declanșăm planul de retroversiune, directorii sunt depozitați în magazie, se desenează harta procesului, diagramele Venn, apoi conspectăm memoriile purtătorului de cuvânt și revizuim obiectivul prin zoom. Pentru anihilarea viitorului, implementăm analiza postmortem sau urmărim cu telescopul mersul racilor printre stele. Cum află asta, sponsorii se înghesuie, panicați, la balcon, unde vociferează, intermitent, către trecătorii din stradă, le este foame de informații. Cine i-a obligat să fumeze ca turcii pe fața nevăzută a lunii?
La climax, portarul ne lasă să intrăm în sediu purtând mustață și toată săptămâna avem liber să arhivăm triburile nomade utilizând un stick de memorie, până seara târziu. Continuitatea afacerii devine esențială, în fața edificiului este înălțată o catedrală de plastic, impunătoare cât un pachebot de croazieră, din clopotnița căreia ies flăcări, dacă trage antiaeriana spre drone. Acolo ne rugăm ca, la fiecare simulare, să rezulte servicii congruente, lost but not least, clienți mulțumiți de repatrierea incidentelor. Unii se lasă convinși după ce le spunem povești de adormit copii mici, a doua zi au oareșce remușcări și postează recenzii de două stele. În beznă, rămași singuri, intrăm în somn ca într-un seif, stocăm astfel energia captată de panourile lunare.
Când cineva are idei trăznite, directoarea de la financiar ne prezintă colecția ei de regrete. Suntem neîncetat expuși consolidărilor de active. Noaptea, fantomele celor restructurați se plimbă în șir indian pe coridoare, derulând pe scări suluri de hârtie igienică și rostind incantații. La xerox se găsesc deconturi dinainte de revoluţie, pe hol trec brancardieri cu secretarele sabine în brațe, din exterior sirena ambulanțelor năvălește ca un tsunami. Lucrăm intens, facem schimb de radiografii.
Punctul nodal de gestiune al serviciilor e camuflat în debaraua ticsită cu mijloace fixe, de aici trimitem faxuri în univers şi așteptăm înfrigurați rezoluțiile organismelor internaționale. Mayday, Mayday, sosește răspunsul. Este neliniștea lucrurilor de iarnă împachetate în pungi de la metro, doar din camera alăturată pornesc hohote de râs venusiene, alteori se aud romanțe de la un casetofon, câteodată țipete și bufnituri, probabil certuri sau orgasme, toate într-o limbă fără consoane.
Dacă găsește neconformităţi, domnul Auditor ne leagă la ochi cu un fular tricolor, cei norocoși apucă să-i vadă pielea ridată de elefant, ridurile săpate chiar de înţelepciunea brahmanilor. O vreme căutăm prin ceață hieroglifele altor dimensiuni. Ajungem brusc la definiții, trebuie elaborat un statement, tovarăși: să anunțăm cine suntem, de unde venim, spune vocea unui guru la telefon. Ei, am putea emigra, asta e, acolo sunt lebede. Lucrurile basculează însă, facem concesii, vrem să cumpărăm clone, vom negocia între noi sinuciderea asistată.
În acest timp, profitând de ferestrele lăsate deschise, dau buzna pe geam provocările, aceleași de la facerea lumii. Unii dintre noi aleg ruleta rusească, alții preferă atelierul de reparații din curte. De regulă, acum se eliberează cele mai multe numere de înregistrare, sistemul suferă de incontinență profesională. După evaluările de etapă, papionul verde așteptă în anticameră, stă întins pe o canapea, lângă cutiile goale de pizza, și dezbate cu asistenta directorului problema celor 2 corpuri. Ca să ne dea altă șansă ne șoptește în limbajul semnelor:
Dragilor, cursa se apropie de sfârșit. Profitați de încălzirea globală, este acul vostru de
siguranţă.
Excitați – ce pont minunat! –, ne bulucim în nacelă. Plutim patru ore deasupra orașului străbătut de scutere. De sus se văd cartierele ocupate de pesediști, le hașurăm cu roșu pe hartă.
*
Prezentul a început la ora înserării, ca atunci când deschizi o conservă și aerul începe să colonizeze conținutul vremelnic protejat de un capac. În ziua aceea ieșisem mai repede de la serviciu, căutam un reper, căci începea weekendul. Auditorul, din nefericire, fugise pe zebră de-a bușilea. Cerul se deschidea generos deasupra clădirii unde fusesem captiv, numai eu priveam buimac la întretăierea de drumuri, acolo strălucea indiferența. Intersecția avea un nu știu ce farmec, mă simțeam privilegiat ajuns în apropierea golfului tandru. Bulevardele se întâlneau asemeni liniilor vieții în Piața Presei Libere, la monument. Speranța, nostalgia și irealitatea pândeau fiecare la alt semafor, gata să elibereze endorfinele lor secrete.
Norii expandați pe cearceaful albastru, răcoarea verde a parcului, forfotul omenirii, grăbită să prindă promoțiile, constituiau piesele unui mozaic – epifania aduna milioane de indulgențe. Ghidat de luminițele care fremătau, chicotind, devenisem mesagerul alergând spre cercurile concentrice. Ceremonia se putea împlini fără martori, dar creștea în mine nevoia să urc, ca omul paianjen, până pe acoperișul blocului turn, acolo unde mă aștepta ochiul imens al unui credit de casă.
*
An de an, toamna, după ce căldura se risipește și iluziile se ofilesc, la firmă sosește un moșulică cu cravată galbenă, să verifice situațiile. Deși toți angajații s-au întors din concediu, nimeni nu se sinchisește să-l întâmpine. De regulă, auditorul este închis imediat într-un birou ermetic și obligat să învețe graiul străbun. În intermezzo, i se aduc sandvișuri cu avocado și ceai de mușețel, atunci personalul de întreținere vine în audiență. Fochiști, agenți de pază, femei de serviciu îi povestesc ultimele bârfe despre nimic. Nimicul se umflă de vorbe, ce să înțelegi, cuvintele sunt sfârtecate de tot felul de zgomote și vibrații: deasupra cineva mută fișete burdușite cu procese verbale, din stradă urcă trepidații de pichamăr, câinele din vecini latră a pustiu. Chiar dacă se dovedește tot mai decrepit, vizitatorul nostru expediază alerte către directorii și șefii de ateliere, drept răspuns, colegii îl îmbrâncesc inopinat pe scări, agasați de cerințele sale asimptotice, lui nici că-i pasă, are un penthouse în Dubai, copiii cântă la violoncel, iar soția e traficantă de otium. La nevoie, cravata galbenă aplică procedura plan-do-check-act, ideală după o bătaie cu perne. Ei, orice ne-ar spune, soluțiile sale sunt mereu potrivite, fără certificatul de calitate, marketingul nu ar putea completa caietul de sarcini. De curând, folosind vechiul său pont, în sălile Rembrandt, Picasso și Velásquez, s-au organizat ședințe pentru înfierarea suveranității globale. La sfârșit, drept răsplată, salariații au primit stickere sau insigne. Poincaré, așa merg lucrurile în corporații. Everything is taken lightly, nu e nimeni de vină că se produc aliterații și se oferă crinoline persoanelor feminine alergând pe falezele insulelor Caroline.
Imagine © John Cruz
