pentru Anna Ahmatova Nu sunt unul dintre cei care și-au părăsit locul natalSunt cel întins în iarbă, în mijlocul câmpului.Bunicii, statuete de bronz, în bătaiaSoarelui Alb din LineștiUnde au hoinărit părinții la început. Nu sunt
1. Bronzul orașului îngropat în rutină.Există automate ale iubirii, morții, inaniției, dorinței,inchizitoriale casierițe ale dimineților demascate de șuieratul trenurilor.Martirul garsonierelor de 15 metri pătrați,dezvelit de razele fără alternativă. Marfarul sacrat cu aripi fumegoase,mama modestă nu
Lui Ami Kell Zeiță lucrurilor mărunte. Cu părul prins într-un coc spațial.Vreau setul de farfurii! Nu! Cel negru! Da!Băiatul de la tejghea, construit din salivă.Sânii bombați înveliți într-o pânză subțire.Buzele arcuite de consoane dezlipite de
1. Când am plecat de acasă, mama mi-a zis: „ La Olănești sunt vagabonzi, ai grijă!” Dar nu-mi este frică. Nu-mi era frică nici când mă bătea tata sau când mă trosnea Domnul Iepure în
Misteriosul mesager I. În misteriosul mesager al măruntaielorExistă un semn.Prăduit de biete muște. Soarele-vortex.Ea nu mai este. Compuși chimici.Mama încă nu s-a întors. Fumul furnică formele dealului.E atât de aproape. Joncțiune jovială. Liniaritatea luminițelor.Am gust
