„A fost odată ca niciodată/ S-a gândit băbuța să se îmbogățească/ Și-a chemat găina, ouă să clocească/ Pui, pui, pui/ Pui, pui, pui/ Lunecuș afară, baba cam distrată/ A căzut pe cloșcă și-a turtit-o toată./ Vai, vai, vai/ Vai, vai, vai./ Când se-ntoarce moșul din pădure acasă/ Întreabă pe babă: „ce-i cu averea noastră?“/ Ce-i? ce-i? ce-i?/ Ce-i? ce-i? ce-i?/ Supărat moșneagul înșfacă nuiaua/ Și cheamă pe babă să-i scuture mantaua/ Na! Na! Na!/ Na! Na! Na!/ Hei! Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.“ („A vrut o băbuță“, cântec pentru copii)
„Găinile nu e o fabrică, să închizi și să nu mai facă ouă. Găina, deci, e un organism viu care face ouă.“ Stelian Fuia, Ministrul Agriculturii, 02.03.2012
„Fiecare ou mâncat de la găina din curte văduvește bugetul de cincizeci de bani.“ Varujan Vosganian, 05.10.2017
Auzind că leul este în cădere,
A vrut o băbuță să facă avere.
(Să facă bani albi pentru zile negre,
Luând drept model pielea unei zebre.)
A-ncercat, săraca, cu mai multe scheme:
A-mpletit ciorapi dintr-un coș de gheme,
A vândut legume și flori din grădină,
Să-și suplimenteze pensia puțină.
Ar fi vrut să facă și gem de caise,
Numai că zahàrul strașnic se scumpise.
A jucat o vreme și la loz în plic,
Dar n-a câștigat, nici așa, nimic.
Să ghicească-n cărți a mai încercat,
Dar i-au spart ghereta cei din sindicat.
A deschis, săraca, până și-un hotel,
Dar necum să intre vreun client în el.
Deși avea spirit întreprinzător,
Orice-ar fi făcut, n-avea niciun spor.
Da-ntr-o zi aude la TV un bou
Explicând că piața poți s-o spargi c-un ou.
Economisindu-și pensia puțină,
Și-a luat băbuța-n trei luni o găină,
Cu gândul să-ncerce o metodă nouă –
Să se-mbogățească din comerț cu ouă,
Respectiv, să vândă ouă pe sub mână.
Socotind că zilnic câte-un ou de-adună,
Se vor face șapte într-o săptămână.
Plănuia să vândă direct din coteț
Și, fentând ANAF-ul, să lase din preț –
Fiindcă în comerț oul se scumpise
Mai rău ca zahàrul de-l punea-n caise.
Adunând băbuța șapte ouă-n poală,
Îi veni ideea super genială
Ca, în loc să vândă, să reinvestească.
Se-apucă găina deci s-o convertească
Schimbându-i statutu-n cel de clocitoare,
Pentru a obține astfel plusvaloare.
Cu găina-n brațe (parc-ar fi la nuntă),
Baba dă din buze, fața și-o încruntă
Calculând profitul care i se-arată
Pe când îi așterne cuibul în poiată.
(Și pe gard, degrabă, a notat discretă
Suma rezultată c-o bucat’ de cretă.)
Dar fiind lunecuș, baba cam distrată
A căzut pe cloșcă și-a turtit-o toată.
Aoleu ce haos! Vai ce demolare!
Se scoală băbuța – e momentu-n care,
Pe-această secvență, oarecum obscenă,
Venind din pădure, intră moșu-n scenă:
– Ce făcuși, băbuțo, cu averea noastră?
Și-nșfăcând nuiaua, mi-o cam face-albastră.
Dar cum n-o bătea pentru-ntâia oară,
Se obișnuise… Nici vorbă s-o doară!
Baba-și manevrează trupul ei schilod
Și, lăsând găina, se repede-n pod,
Unde-avea pus bine un kalașnikóv –
C-o bătuse moșul de-o făcuse mov
Și părea la ochi dată cu cărbune,
Deci avea motiv să se cam răzbune.
Ce-și zicea băbuța? „Fiindcă mă bătu,
O să vadă el ce-nseamnă #MeToo.“
Coboară cu arma și-l ia în cătare.
Când se prinde moșul de a ei mișcare,
Își trage izmana de pe dânsul, hăț!
Și-o flutură-a pace într-un vârf de băț –.
Era, din păcate, chiar bățul cu care
Tocmai o croise el peste spinare.
Văzându-l, băbuța mai rău s-a ‘nervat –
Selectând pe armă „foc automat“,
Cu pași hotărâți vine către moșu’
Și, de indignare, vede baba roșu
Și îi trepidează deștiu’ pe trăgaci…
– Iubi! strigă moșu’. Baba strigă: – Taci!
Și îndreaptă țeava armei spre-ai lui craci.
Moșu’ când o vede, mai-mai să leșine
Și, de disperare, se lasă pe vine,
Ceea ce îi dă babei o idee –
(Că tot rămăsese făr’ galinacee):
– Moșule, de vrei să mai scapi cu viață,
Stai mata’ pe ouă până se dezgheață.
Rămâi nemișcat pân-or scoate pui
Și de-abia atunci poți să vii să-mi spui.
Om vedea pe urmă de-ți comut sentința –
Că prea mi-ai stâlcit eul și ființa.
Iată, așadar – asta-i filiera:
D’aia zicem „baba și mitraliera“.
Imagine reprezentativă: Hai pe Lună împreună, Florin Bican, ilustrații Dan Ungureanu, Arthur
