Ne vedem în august este ultimul proiect literar al lui Gabriel García Márquez. Textul reunește cinci proze scurte și o singură protagonistă, Ana Magdalena Bach – femeie dintr-o familie bună, pasionată de lectură și cu o relație conjugală convențională – o căsătorie „fericită cu un bărbat pe care-l iubea și care o iubea“. Viața ei promite o banalitate liniștitioare – familie model, soț model, copii model… Lipsa unui ideal o încurajează să-și găsească libertăți aparente sau mici jocuri de automăgulire, care o consumă. Prin aventuri pasagere, protagonista găsește o formă de validare a lamentărilor melancolice care o urmăresc: „August era luna cu călduri și ploi torențiale nebune, dar ea a considerat că e încă o penitență dintre cele pe care trebuia să le ducă la bun sfârșit fără greș și întotdeauna singură“. Pe scurt, volumul este un reportaj despre tristețile neconsolabile.
García Márchez discută fapte simple de viață, văzute ca recipiente pentru situații, gesturi și obiecte ieșite din comun. Acesta este și caracterul seducător al imaginarului prozelor sale: acceptarea necondiționată a populării lumilor familiare cu fenomene nefamiliare sau neobișnuite. El cultivă un anumit tip de „extroversie literară“ (prin caracterul explicit al descrierilor) fără a fi vreodată în proximitatea penibilului. Este vorba și despre o estetică a gesturilor mici cu repercursiuni majore (care sunt uneori de ordinul sublimului, iar alteori de ordinul grotescului). García Márquez creează lumi plauzibile în care gesturile absurde devin generatoare de coerență.
Toate acestea se regăsesc, chiar dacă într-o manieră diminuată, și în Ne vedem în august. Deși textul nu este o capodoperă în sensul Veacului de singurătate, el prezintă, totuși, o poveste plină de imagini savuroase ale ironiei: începând cu o situație bizară în care gladiolele de pe mormântul mamei devin un fel de stimul pavlovian pentru încă o aventură erotică, încă una, și încă una…
Această recentă apariție se comportă paradoxal. E ca și când García Márquez sfârșește cu un debut: prin text transpare destul de puțin din forța sa imaginativă, dar suficient cât să sporească interesul pentru „stilul voyeurist“ al autorului. Pe scurt, textul incită gustul pentru „exhibiționismul“ literar. De aceea, cred că Ne vedem în august poate fi o introducere în tot ceea ce însemnă Gabriel García Márquez pentru un cititor neperformant. Chiar dacă prozele din acest volum nu sunt capodopere, ele pot fi regândite astfel: probabil că așa arată lumea lui García Márquez înainte sa fie invadată de premoniții, alchimiști, magie și destin.
