Sosisem devreme în acest mic orășel din Ungaria, Kaposvár, cu trenul de la Budapesta. Cu toate că estimasem o distanță de parcurs mai bine pe jos, Google Maps îmi dădea o variantă mai rapidă cu un autobuz care avea un orar foarte aerisit, din oră în oră. Am zis să profit, chiar dacă doar patru stații erau de mers. Am luat-o spre stânga gării, în stația în care toată lumea povestea și își aștepta caleașca. Am ales să urc ultima, ca să mă prind și de mersul lucrurilor. Toată lumea se cunoștea cu domnul șofer, pensionarii își arătau legitimațiile cu bucurie la ușa de intrare, prilej de a saluta și de a schimba un zâmbet.
Plecasem din Budapesta cu un teanc de bilete. Surprinzător, în Budapesta transportul în comun se efectuează cu bilete fizice. De altfel, mereu am această dilemă în orice oraș nou. Oare se poate achita direct cu cardul? Sau la șofer? Cash? SMS? Dar aici trecusem de toate aceste dileme, teancul era nelipsit din portofel. Într-un fel, mă și amuză aceste bilete. În copilărie (nu) taxam în troleul 1 din Cluj, iar în rarele momente când taxam, o făceam cu o mândrie țanțoșă. Scoteam biletul, îl întindeam frumos, îl așezam în mijlocul taxatorului și ah… momentul când taxam, echivala cu un moment magic. Apoi bilețelul perforat prezenta niște forme pe care încercam să le înțeleg, să le găsesc o logică. Renunțam de teamă să nu uit să cobor la stația de la școală.
În dreapta gării, piața mare din Kaposvár. Piața este marcată cu un afiș uriaș, deosebit de vizibil, cu un tablou al marelui pictor József Rippl-Rónai. Mă holbam la afiș ca la muzeu, arăta absolut superb, iar eu era să pierd autobuzul. M-au tras însă de mânecă amabilii călători, era rândul meu.
Urc. Întreb. SMS? Nu. Card? Nu. (Oh, nu) Aplicație? Nu. E clar: cash? Da, doar cash. Am murit. Puteam să merg pe jos, puteam să verific, acum nu mă ‒ ne ‒ mai puneam în această situație penibilă. Aleg să mă dau jos. Domnul șofer strigă după mine: doamnă, întoarceți-vă, vă duc! Nu vă faceți griji, se mai întâmplă, văd că nu sunteți de aici, vă rog. Stânjenită, mă întorc și observ că întreg autobozul plin de pensionari mă încurajează. Vai, cum am ajuns în această situație… Urc. Scot un bilet din Budapesta. Îl taxez măcar pe acesta. Călătorii se amuză. Cobor la stația mea și scot cash.
La întoarcere, am nimerit același autobuz, același șofer. Am bilet de Kaposvár!
Imaginea principală: József Rippl-Rónai, Room, 1910
