Bucharest Opera Festival

Start

De nouă ori, între 16-24 iunie, Bucharest Opera Festival a invitat publicul la spectacole de operă, balet, operetă și musical. Festivalul s-a aflat la cea de-a doua ediție și a adus pe scenă teatrele de gen din Belgrad, Budapesta, alături de ansamblurile din Iași, Timișoara, Cluj (Opera Maghiară), Constanța (Oleg Danovski), Opereta Ion Dacian (trupa de musical), Brașov și, desigur, Opera Națională din București. Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart a deschis evenimentul ce s-a încheiat cu Kiss Me, Kate de Cole Porter. Între extreme s-au regăsit creații de Giacomo Puccini (Manon Lescaut), Béla Bartók (Castelul lui Barba Albastră și Mandarinul miraculos), Georges Bizet (Pescuitorii de perle), Paul Abraham (Bal la Savoy), Wolfgang Amadeus Mozart (Così fan tutte), Franz Lehár (Văduva veselă) și Claude Debussy (Pelleas și Melisande).

Opera Maghiară de Stat din Budapesta a venit cu rar prezentatul și unicul opus de gen al lui Debussy. Este spectacolul pe care l-am urmărit cu mare interes, știind că ansamblul budapestan excelează în a prezenta lucrări mai puțin cântate și face acest lucru excelent! În 2022 s-au împlinit 160 de ani de la naștere lui Claude Debussy (Saint-Germain-en-Laye/ 22 august 1862 – Paris/ 25 martie 1918), așadar poate acesta a fost motivul premierei. Compozitorul francez, părintele impresionismului în muzică, asistă în mai 1893 la spectacolul de teatru Pelleas et Melisande de Maurice Maeterlinck. Merită să zăbovim preț de câteva rânduri asupra personalității lui Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck (Ghent/ Belgia 29 august 1862 – Nice/ Franța 6 mai 1949). Personaj emblematic, intrigant, intelectual de rasă al Belgiei, flamand la origine, dar vorbitor de limbă franceză, dramaturg, poet, eseist. Lucrările sale proeminente sunt Intruder (1890), Orbul/ The Blind (1890), Pelleas et Melisande (1893), Pasărea albastră/ The Blue Bird (1908), precum și un volum dedicat albinelor (The Life of the Bee), pentru care este distins în 1911 cu premiul Nobel pentru literatură. Maeterlinck, mistic, fatalist și depresiv, este un reprezentant de seamă al simbolismului.

Așadar Claude Debussy asistă la spectacolul cu Pelleas et Melisande. Este profund impresionat și primește acceptul lui Maeterlinck de a realiza libretul operei, de o cu totul altă factură decât cele la modă, pe care de altfel Debussy nu le agrea. Povestea este despre gelozie, despre ce poate declanșa această stare ce duce adesea spre situații dramatice. Vezi emblematicul Othello de William Shakespeare!… Numai că Maurice Maeterlinck nu este Shakespeare, iar Claude Debussy nu este Giuseppe Verdi. Întâmplarea este situată într-o lume ireală, într-un basm derulat quasi lin, fără culmi, poziționat nicăieri și, poate, oriunde… Golaud – Istvan Kovács, prinț văduv, o întâlnește pe frumoasa Mélisande – Renáta Gebefügi, se îndrăgostește de ea și o ia de nevastă. În castel se află și fratele vitreg al lui Golaud, anume Pelléas – Zsolt Haja, mai tânăr și mai chipeș. Evenimentele degenerază, căci Golaud trece de la bănuieli la certitudinea păcatului, își ucide fratele și hotărăște moartea lui Mélisande. Apar și alte personaje: Arkel/ bunicul lui Golaud – Peter Fried, Geneviève/ mama lui Golaud – Andrea Meláth, doctorul/ păstorul – András Kiss, micul Yniold, fiul lui Golaud– Veronika Szabó. Și culmea este că, înainte de a muri, Mélisande recunoaște că s-au iubit cu Pelléas! Doar platonic?!? Notez că Mélisande – Renata Gebefügi, născută la Cluj, în 1993, este violonistă în orchestra Operei maghiare din Cluj și totodată și o remarcabilă soprană, binecunoscută și pe scenele europene.

Din punct de vedere interpretativ spectacolul a fost perfect! Vocile au fost ca de cristal, dicția impecabilă, orchestra operei din Budapesta, dirijată de Kálmán Szénnai, fără cusur! Decorul și costumele, modern-redundante și destul de neinteresante… Regia a fost semnată de danezul Kirsten Delholm – director artistic al firmei Hotel Pro Forma, ce semnează de la data înființării (1985) concepțiile vizuale ale multor spectacole de oriunde. Dar… căci trebuie să trec la dar… aș zice că, dacă este Debussy, atunci să fie poemul simfonic Marea, iar dacă trebuie să fie despre gelozie, atunci să fie Shakespeare, și nu Maurice Maeterlinck. Cu toate că interpretarea a fost desăvârșită, la pauză lumea a cam plecat din sală… Totul a sunat cam ca un parlando rubbato, discursul muzical a fost puțin reliefat, tern. Așa cum a dorit Claude Debussy… Nu știu câți vor recunoaște public aceste lucruri și sper că nu sunt singura, nu sunt precum băiețelul din basmul Hainele noi ale împăratului, de danezul Hans Christian Andersen…

Într-un final, trebuie aplaudat efortul uriaș al echipei Operei Naționale din București! Nu-i de colo să oferi publicului de nouă ori altceva, în nouă zile consecutive! Coordonarea, implicarea tuturor merită toată lauda! La mulți ani Bucharest Opera Festival!… eveniment pe care (poate?) ar fi fost mai nimerit să fi fost botezat Festival Internațional la Opera Națională din București. Părerea mea!

Imagine reprezentativă: arhiva Opera Națională București

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×