Bucurie, plăcere, joacă

Start

Ajung la librăria Humanitas Cișmigiu cu zece minute înainte de ora 19. Mai sunt locuri doar în picioare. Nu știu ce anotimp e acum în Țara Soarelui Răsare, dar la București este o seară de vară indiană, și vineri parcă oamenii sunt tineri. Cum altfel, dacă au venit la o lansare de carte a unui autor îndrăgit pe care nu l-au mai văzut de mult pe viu. După 12 ani de la Iertați-mă că nu sunt japonez, George Moise publică la editura Curtea Veche (colecția Byblos) volumul de proză scurtă Kanashibari. La 19:05 trecute fix, în sală nu mai era loc să așezi o floare de cireș. Arhiplină? Da, să vedeți, m-am nimerit lângă „maestrul din umbră al literaturii române“ și de la el am aflat secretul. Începuse prologul muzical când l-am auzit pe Răzvan Petrescu șoptind: Cât le-o fi dat la fiecare? Cum adică? am întrebat ca fraierul. Crezi că toți oamenii ăștia au venit de bunăvoie? I-a plătit, altfel nu se explică, a venit răspunsul lui acoperit de îndată de bătăile de taiko care crescuseră în intensitate. M-am uitat repede prin sală, ceva, ceva era adevărat, prea stăteau toți atenți ca la un spectacol la care intraseră fără bilet.

Luana Schidu, director editorial la Curtea Veche, a făcut prezentările.Alături de dânsa se aflau scriitorul Florin Iaru, autorul George Moise, precum și Șerban Georgescu, directorul departamentului de studii asiatice de la Universitatea Româno-Americană. Poți să citești prozele din cartea lui George, „cu lungi pauze de meditație interioară, ca înaintea unui seppuku“? așa cum afirmă Florin Iaru pe coperta a patra. În nici un caz, pentru că nu ai nici o șansă să te plictisești, trebuie să rămâi în joc, ca să parafrazez puțin cuvintele coodonatoarei ediției. Iar apropo de carte, autorul nu are, de obicei, un cuvânt de spus în alegerea copertei, aceasta riscând să pară uneori un produs în serie de la Mcdonald’s. Din fericire, în acest caz, coperta (Gabi Toma) e în ton cu povestirile pe jumătate visate, având „textura unei foi de orez“, cum a remarcat o doamnă din sală.

Credit foto: Dumitra Râșnoveanu

Ei, dar ce a spus mentorul cursurilor de scriere creativă despre carte? Că e (pe scurt) șarmantă, scrisă cu un ochi proaspăt și te emoționează fără să pună în compoziție mult suflet, excesul ducând – scuze, adaug de la mine – la un colesterol mărit, din prea multă glucoză, adică dulcegărie. Secretul este de-a „transmite căldură prin răceală“, cum amintea un clasic al povestirii scurte. În Kanashibari, mediul japonez (Florin Iaru dixit) ne devine familiar, suntem acolo, transportați în acea lume. Iar acest transfer imaginar i-a adus aminte de spațiul lui Salman Rushdie.

Paranteză. Cea mai remarcată povestire din volum, „Everything will be alright“, are ceva din senzualitatea lui Junot Díaz, spunea o autoare, iar altcineva se gândea la textele lui Etgar Keret*. După ploaia asta de nume, m-am întors să-l întreb pe cel ce a scris Cuțitul japonez, el ce crede? Dar l-am pierdut în mulțime, dispăruse ca vulpea din a doua povestire din volum, de parcă vorbisem cu un spirit.

Ca să ne întoarcem în realitate, sunt și fraze care nu mi-au plăcut, a spus autorul volumului Sînii verzi, căci există și „proze foarte proaste, foarte iubite, dar nu e cazul ăsta“. Bref, cartea răspunde nevoii de a spune povești – true.

A urmat Șerban Georgescu. Am aflat, printre altele, că Iertați-mă că nu sunt japonez este cea mai „împrumutată“ carte din biblioteca departamentului său. Și că Jōji san (George al nostru) e un om aflat între două lumi, mai mult japonez de acum, iar poveștile sale scurte sunt ca un blitz. Alt scriitor evocat, Yukio Mishima, cu definiția iubirii perfecte – cea neîmplinită, cum altfel?

Apoi a urmat o secțiune de Q&A. Prin mecanismul hazardului selectiv, și George, când a fost întrebat despre procentul dintre real vs. imaginar în scrisul său, a amintit de spusele lui Marin Preda – sorry, așa a fost să fie relatarea asta, cu prea multe citate – „Adevărate sunt sentimentele. Ficțiuni sunt împrejurările“.

Ai fost iertat că nu ești japonez? A vrut să afle Luana Schidu. Nu, mai bine să nu fii iertat, ca să nu repeți aceleași greșeli, ne-a surprins George cu răspunsul asumat de gaijin (străin).

O altă întrebare (cu șpil pentru greii de la PHN) de la Florin: Cum ai ales editura? Editura m-a ales pe mine, a sărit cu eleganță (japoneză?) Jōji san peste „provocare“.

Foarte sigur pe ce a spus a fost George și mai departe. De ce „Kanashibari“? Starea de paralizie din somn, starea de jumătate adormit, jumătate treaz e potrivită pentru a descrie starea de emigrant, a omului prins între două lumi.

Cartea a fost începută în 2012 și finalizată în 2021. Autorul (cuprins de dubii) se întreba și îl întreba pe mentorul său: Ce șansă are un scriitor fără trup? – adică un literat care nu participă fizic (fiind departe de țară) la ceea ce se întâmplă în lumea literară. Încurajator și sec a venit rezolvarea: Trebuie să scrii.

Cuvintele care s-au tot repetat de-a lungul acestei seri au fost: bucurie, plăcere, joacă – asta a fost concluzia Luanei Schidu, perfect adevărat  pentru o lansare de care unii ar spune (repetând un clișeu) că a fost splendidă. E ceva să aduci cartea de la alte trei librării ca să răspunzi nevoii publicului de autografe și la sfârșit să nu mai rămână nici una pe masă.

Filmul de 50 de minute include pe genericul de final numele artiștilor care au contribuit la reușita acestui eveniment – George Moise, care are o experiență bogată în interacțiunea cu oamenii, știe că cei din sală e bine să plece cu o amintire cât mai personală pe care să o povestească mai departe. Așadar, Cristian Diaconu, membru al trupei Kodama Daiko, a interpretat (la început) la taiko o compoziție proprie intitulată Frontier, iar Alexandra Bogdan (Syzygy) a prezentat un dans tradițional Sakura.

Sayōnara!

*De pe Goodreads. „George Moise știe să construiască o poveste, când să evite un clișeu, să alterneze planurile, știe să trezească curiozitatea cititorului, să scurtcircuiteze textul cu o privire ironică sau să adauge un strop de mister, știe să pregătească finalurile și are o voce distinctă. Bref, o carte care se citește cu plăcere. P.S. Poate greșesc, dar în unele texte mi-a adus aminte de Etgar Keret.“

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×