În sat au avut tot timpul un cal. Îl chema Traian. Avea crupa lată, dar la un examen mai atent ar fi putut arăta altfel. Drumul ducea când la stânga când la dreapta cât să nimerească pe margini în curtea cuiva, iar cârciumile apăreau când te așteptai mai puțin pentru că erau numai două.
În vale cineva scăpase un lighean mare și roșu în care noaptea câini negri se încolăceau unul într-altul ca să țină de urât întunericului. Nimeni nu-i auzea lătrând duminica pentru că era zi de biserică și n-aveau timp de astfel de prostii.
Cu fiecare picătură de ploaie capetele bărbaților erau mai grele, cu șepcile lor transpirate și spălate de stropii murdari veniți dinspre hornul fabricii. În vârf, ca o coroană, ardea flacăra neostenită cu miros de ou clocit. Dacă nu știai mai bine, ai fi zis că ești în altă parte.
Din spatele copacilor mai ieșeau din când în când și cucuvele, urși, un șarpe lung de aramă despre care nu se știau multe lucruri și alte dăți un biciclist. Cică nebun. Lumea în schimb era la treabă, n-aveau timp de porcăriile ăstora, cu calul lor cu tot și în fond seara s-ar fi ostenit și mai și la cămin cu fetele, cu băieții, cu țigara în colțul gurii bârfind pe fiștecine nu era de față și hop! De nicăieri apărea neinvitat, ca și cum ar fi stat toată vremea asta în spatele lui Traian ca o umbră. Și nu era nici atunci bine. Se isca scandal și calul râdea becisnic, asta numai fiindcă stăpânul îl educase să plece de la cârciumă până la pod unde bloca mereu răspântia. Anul trecut când au venit doi de la joagăr s-au trezit cu oiștea-n șanț. Calul râdea, doar cum? Îl chema Traian.
Pe câmp în alt an turbaseră iepurii. Fătau și smulgeau totul din pământ după care turteau la loc și vedeai cum coboară grâul, orzul, ovăzul, cum mișună boabele în toate părțile și dacă trăgeai fără să te uiți nimereai pe careva și șirul lung ca un șipot de câmpie dispărea și glodul i se suia în gură și-l spăla pe plămâni și noaptea venea parcă mai repede, se făcea toamnă și calul Traian râdea în continuare răgușit.
Unii mai știau cum stătea treaba și spuneau un Tatăl nostru și făceau cruci cu limba lângă cimitir să nu li se îmbolnăvească temirice mucea de bâlbâială. Copiii erau sănătoși și le plăcea să bată țurca să mănânce corcodele să fugă de moșii neosteniți care una-două întinereau și din urmă trebuia să-i culeagă profesorul cu șareta. Se-nvățaseră minte.
Venea ziua de bâlci cu box, cu acadele, fire roșii legate la gleznă să nu se verse sângele degeaba și când strângeau șandramaua hop și calul Traian râdea răgușit, beteag, cu burta peticită, plin de ciulini și circarii mârâiau la el: Nie boală! Și se dădeau spre el și calul chicotea de parcă n-avea o grijă pe lume. Îi aruncau un os și el călca asupra lui ca un nor negru de ploaie și babele se speriau că a să vină viitura.
Și la nunți se adunau buluc vinerea, cu alai, cu flori legate după urechi și pletele prinse, cu batic, bărbații cingători la brâu și unii cu fuste, va să zică să știe muierile că nu erau ocnași. Mirele se-mpiedica de tocul de la ușă, râdea, semn că se-nsoară și scotea din cui barda și se gândea că în viața lui n-a avut până atunci dușman și tăiau gâtul găinii și găina se împrăștia peste tufele de trandafiri, dansa fericită că fata mare se-mărită și o cruțau să mai facă niște ouă. Capul se uita în direcția staulului. Opt oi blege proțăpite în soare, toate bătute de soartă behăiau a potop. Nașul mare se-nsenină. Avea să fie iar cumătru și între cele patru pirostrii de le pusese voia să facă o baie publică. Văzuse la Arad, dar zâmbetul i s-a întors că numaidecât a auzit din spate că râde calul Traian.
Și sudorile îi apucau iar ca lăcustele pe câmp. Șepcile ferfeniță și zoaie negre ca gratiile pe obraji. Mițorlanul scotea capul și numaidecât ei altoiau cu lopata peste dâmb și izvora din el un tren roșu ca o râmă. Erau cu toții terminați și nu mai aveau speranță. Semințele din roșii se duseseră demult, omizile râgâiau a frunze prin copaci, nu se mai temeau de fum, de ciudă ciorile dădeau târcoale, mai era doar brațul lung al legii și în spatele primăriei sta ca o umbră cheală calul Traian.
Singura nenorocire s-a întîmplat când au scos din fântână cățeaua râioasă. Au stors-o de apă două zile și două nopți și coana mare zicea de deochi și o freca la încheieturi și din ea nu ieșeau decât viermi negri și lipitori și proastele ziceau că li se făcuseră blesteme să sece râul și să se blocheze sistemul de irigații când, de fapt, nu era decât o glumă. Cățeaua murise deja când au dat-o la apă ca pe un caloian, viermii i-au pus după ca să se spăimânte și să ceară de la preut dezlegare să ia undițele cu toții și să se pornească la râu unde se spăla de băligar și humă calul Traian și băga botul sub clisa udă și făcea: Brrrr. Nu-i păsa de nimic și acele intrau în pielea lui și îl sfârtecau, dar el n-avea decât să râdă că dacă nu te uitai cum trebuie ai fi zis că n-are crupa groasă.
Și a trecut și asta oricum, țăranii s-au întors cu mașina întreprinderii plină de pește, cărășel cu noada albă, tras prin făină de mălai, bărbierit de solzi și au dus și la mănăstire doi câte doi să nu se mânie Dumnezeu, dar nu l-au găsit și au făcut cale întoarsă. Poate să hodinea. Și sub streașină nici să nu-l recunoști cu picioarele de funingine rânjea calul Traian. I-au zis sătenii să nu mai râdă că nu știe când a să-i fie și lui rău, poate doar să-l fure dinpre Sibiu, să-l facă salam, dar când să pună punct deja calul se dusese, nu mai rămăsese în urma lui decât hăhăiala și oamenii se frecau la ochi că soarele ardea tare la ora patru.
N-a fost însă mare problemă, imediat au venit berzele și au golit balta de broaște și sătenii mai împușcau câte una să fure din ele brotacii mari, cică să le ronțăie țurloaiele, dar asta n-o mai cred. S-au smintit cei ce povestesc, ba unii care au plecat la oraș cică și acuma noaptea pe uliță și printre cășile mari când moare un copil mai râde uneori calul Traian și toată lumea se bucură că nu-i nimic adevărat, e ca o glumă, până și el știa din beznă și venea încet-încet ca măgarul în ceață, era calul Traian.
Imagine reprezentativă: A pit head, painting by an unknown artist, oil on canvas, ca 1800
