Cum poate cuceri muzica heavy noi teritorii și, mai ales, noi adepți din cele mai noi generații? Cum le poți arăta grupurilor care folosesc TikTok ca motor de căutare o carte-obiect, plină de nume despre care probabil că au auzit foarte puține lucruri, sau care le sunt total străine? Cum poți scrie o istorie a unui fenomen fără să-l transformi într-un tom prăfuit și dificil de parcurs? Cum poți acoperi ceva atât de amplu în atât de puține pagini și, în aceeași măsură, să valsezi cu grație între text, imagine și fonturi încă futuriste? Dacă vrei să dăruiești un cadou cuiva care abia ce a aflat câte ceva despre vasta lume a rockului, cum ar arăta acest cadou? Cu alte cuvinte, cum te poți raporta la muzica gravă, serioasă și cu mesaj într-un mod jucăuș, deloc pretențios?
Deși eram familiar cu mare parte din conținutul prezentat în Istoria Ilustrată a Rockului, volum realizat de Susana Monteagudo și Luis Demano (Historia Ilustrada del Rock – în original), tradus din spaniolă de Ioana Andreea Tudose, am apreciat stratificarea, clasificarea și mai ales punerea în context a informației prezentate. Editura Paralela 45 a riscat destul de mult cu acest produs de nișă, într-un moment în care albumele și enciclopediile sunt mutate mai degrabă în sertarul de amintiri. E o formă de curaj extrem de valoroasă, mai ales că trăim vremuri în care deficitul de atenție e tot mai pronunțat.
M-am raportat la acest veritabil atlas (cred că îi pot spune și așa) ca la un oracol din perioada gimnaziului sau a liceului – sfârșitul anilor ’90 și inceputul anilor 2000. Și nu din perspectiva celui care completează oracolul, ci mai degrabă din cea a curiosului care parcurge ce au scris ceilalți înaintea lui. M-am bucurat să găsesc și artiști favoriți printre cei amintiți de Susana Monteagudo și Luis Demano și m-am întristat când nume precum Pink Floyd, Dream Theater sau Iron Maiden nu au primit atenția cuvenită sau nici măcar nu au fost menționați. Ca să împac lucrurile, mi-am zis, fără ca acest lucru să fie neapărat o formă de critică aplicată, că almanahul putea primi un titlu puțin mai onest: O Istorie Ilustrată a Rockului sau Istoria Noastră Ilustrată a Rockului. Ceva care să includă, evident, doza de subiectivism a lucrării. Asta chiar dacă nu există niciun loc în cele aproape 50 de pagini în format A4, în care să respire vreo formă de încrâncenare sau de abordare exclusivistă.
Cum te poți lăsa sedus de Istoria Ilustrată a Rockului
Istoria Ilustrată a Rockului, în forma sa tradusă în 2023, funcționează ca un manual introductiv în acest gen muzical, potrivit pentru mai multe categorii de vârstă, categorii sociale sau de altă natură. Dacă ești părinte și vrei să-i explici punctual băiatului sau fetiței tale cum stă treaba cu rockul, ai la dispoziție rețeaua de recomandări de pe fiecare pagină în parte. La fiecare trupă sau piesă, poți adăuga oricand informații din experiența personală.
Dacă te-ai plictisit de piesele difuzate la radio sau de playlistul repetitiv pe care îl revizitezi constant, paginile Istoriei ți-ar putea aduce câteva revelații. Descoperirea și curiozitatea sunt armele pe care mizează cei doi autori iberici. Abordarea este una aproape didactică, iar strategia are în vedere comprimarea informației sub forma unor bullet points, precum și utilizarea acel „știați că“, uzat de sistemul de educație de, deja, prea mulți ani.
Dacă deja asculți, sau ești parte a universului rock și vrei o sistematizare nu foarte complicată, aici ai putea găsi un răspuns. Nu în ultimul rând, dacă ești audiofil, ai putea încerca să dai play discurilor, pieselor sau artiștilor incluși aici și să ramifici săpăturile în sensul care te atrage cel mai mult. Mai ales că există un fir roșu conducător spre acest vector artistic.
Cronologii, liste și alte bunătăți
Susana Monteagudo și Luis Demano au structurat lucrarea în stil Wikipedia combinat cu Microsoft Encarta (defuncta enciclopedie cu care elevii anilor 2000 își construiau referatele pentru școală). Textul e ușor de parcurs și conține multe imagini expresive, ce amintesc de clasicizatul pop-art american din anii ’60–’70. Povestea din Istoria Ilustrată a Rockului începe cu decadele în care s-a afirmat, definit și apoi redefinit acest uriaș gen muzical: anii ’50, ’60, ’70, ’80, ’90 și o secțiune dedicată secolului al XXI-lea.
Puzzle-ul ne poartă mai apoi prin genuri, melodii, albume, prin componența generală a unei trupe, printr-o zonă dedicate femeilor și rockului (cu statistici din care se poate deduce dezechilibrul de gen din trecut, care mai persistă, din păcate, și astăzi). Spre ultimele pagini, ochiul curios se mută pe idei, progrese în tehnologie care au ajutat la dezvoltarea pieței muzicale, suporturi audio, mijloace de comunicare și case de discuri. Finalul aparține celor pasionați de statistică sau care se pregătesc pentru quizuri cu tematică foarte specifică. De exemplu, aflăm că „Yesterday“, memorabilul cântec al celor de la The Beatles, are 3.000 de versiuni diferite. Nu este omisă nici problematizarea rolului social și de dezvoltare pe care rockul l-a avut în anii zbuciumați ai secolului al XX-lea.
„Moștenitori ai luptei antisistem și ai filosofiei do it yourself a punkului, cei de la Fugazi au construit un proiect puternic prin discursul lor convingător. Au respins promovarea și comercializarea de materiale promoționale și au stabilit prețuri accesibile pentru concerte și discuri. Mesajul lor anticapitalist a fost îmbrăcat într-un stil energic și compact, cu influențe dub, reggae sau funk.“ (Fugazi, p. 15)
Sau, varianta mai poetică, pe placul unui public din zona alternativă, cunoscută și sub denumirea de indie:
„Chiar dacă se concentra în continuare pe chitara rock, Radiohead s-a îndepărtat de Britpop cu un album care a început să încerce și alte sunete. Consumerismul, izolarea socială și critica politică sunt câteva din temele sale.“ (p. 23, citatul se referă la albumul OK Computer, Radiohead, lansat în 1997)
Gânduri de final
Ceea ce nu precizează autorii nicăieri în paginile volumului, dar care este, cumva, de la sine înțeles, e faptul că drumul descoperirii fenomenului rock nu se încheie aici. Dacă am compara acest drum cu nivelurile de înțelegere a unei limbi străine, parcurgerea acestei culegeri ilustrate nu te duce nici măcar la nivelul A2. Suntem, odată cu lectura acestei Istorii, luați de mână și ghidați în a așeza o primă piesă din jocul de lego „pe portativ“.
Nu e suficient să afli numele unui Jimi Hendrix. E de dorit, pentru aprofundare, să aculți melodii ce au rezistat trecerii unei jumătăți de secol, precum Hey Joe, „Little Wing“ sau „All Along The Watchtower“. Apoi să urmărești câteva documentare, să citești biografii, să analizezi ce a însemnat Woodstock. Și asta e doar una dintre căile pe care le poți apuca.
Cu ce rămânem la final? Cu un album de artă catalizator, realizat în condiții grafice impecabile și cu o mână de discuri pe care abia așteptăm să le ascultăm. Dacă îți lipsesc, mergi la cel mai apropaiat magazin de muzică și fă-ți aprovizionarea.
