Eric-Emmanuel Schmitt a semnat autografe până la miezul nopții. De fapt, ca să respectăm adevărul, era trecut cu câteva minute de miezul nopții când a dat ultimul autograf. Asta înseamnă că autografele s-au întins pe o durată mai mare decât dezbaterea de pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași, în a doua seară a FILIT (Festivalul de Literatură și Traducere Iași).
Pe tot parcursul celor mai bine de două ore, Eric-Emmanuel Schmitt a fost cordial, zâmbitor, a acceptat selfie-uri cu cititorii. Din când în când mai cerea apă, apă plată, din sticle de jumătate de litru, așa cum se găsesc în toate magazinele noastre. În rest, nicio grabă, nicio oboseală: schimba câteva cuvinte cu cititorii, afabil cu fiecare. Un scriitor de 63 de ani (este născut pe 28 martie 1960) vine nu într-un „fund de lume“, ci la un festival care îl respectă, iar el, la rândul lui, își respectă cititorii.
Papa Francisc trimite scrisori de mulțumire pe WhatsApp
Eric-Emmanuel Schmitt este tradus în limba română de Humanitas Fiction. Recenta sa carte, Provocarea Ierusalimului. O călătorie în Țara Sfântă (traducere de Doru Mareș), a fost o propunere a Vaticanului, direct din partea Papei Francisc. Eric-Emmanuel Schmitt a spus că merge la Ierusalim, dar nu promite cartea. La întoarcere, s-a decis să scrie. Reprezentanții Vaticanului i-au cerut manuscrisul, a fost rugat să le dea cartea să o citească, după care a trimis-o și la editură. Papa Francisc a citit manuscrisul și s-a întâlnit, câteva ore, cu scriitorul, doar ei doi. După întrevederea de la Vatican, chiar când îl petrecea spre ieșire, Papa Francisc s-a oprit o clipă locului și i-a spus scriitorului: „Roagă-te pentru mine!“ Apoi, a doua zi, Papa i-a trimis o scrisoare de mulțumire pe WhatsApp, care a devenit postfața cărții.
Eric-Emmanuel Schmitt a fost la Ierusalim nu ca să afle de dezbinările de azi, ci ca să cunoască, la fața locului, rădăcinile comune ale celor trei religii monoteiste ale lumii (iudaism, creștinism, islamism). Pentru Eric-Emmanuel Schmitt, azi, Ierusalimul le vorbește tuturor celor care doresc să asculte: „Ierusalimul ne cheamă spre fraternitate, dar oamenii sunt surzi. Radicalizarea, fanatismul, intoleranța sunt maladii ale gândirii, ale spiritului. Cel care se radicalizează refuză îndoiala. Iar frățietatea se transformă în fratricid. Fanaticul vrea certitudini, vrea să ucidă tot ceea ce îi contrazice certitudinea. Fanatismul este refuzul îndoielii. Trebuie să spui cine ești din punct de vedere religios, dar e nevoie să accepți că și ceilalți există, așa cum este la Ierusalim, un dialog al religiilor.“
Literatura creează empatie și solidaritate
Unde se află, în aceste condiții vitrege, literatura? Pentru Eric-Emmanuel Schmitt, „literatura mă apropie de ceilalți, anihilează distanțele, creează empatie și solidaritate. Trebuie să dezvoltăm empatia. O carte nu schimbă lumea, dar poate schimba un individ. Prin literatură pot coborî în sufletul unui copil bolnav, pot explora fără teamă situații, oameni, personaje istorice. Cu cât este mai multă violență, cu atât este mai necesară literatura“.
Tot mai mulți scriitori prezenți la FILIT accentuează această idee: da, literatura nu oprește războaiele, nu face ca armele să tacă, în schimb, literatura ne ajută să-l cunoaștem, să-l înțelegem pe celălalt, să fim conștienți că în lume oamenii sunt diferiți și că fiecare are dreptul la viețuire, la visare, la susținere. Poate și de asta sunt atât de mulți participanți la întâlnirile de la FILIT: oamenii se regăsesc și se apropie prin literatură.
Senzaționale (și nu mă feresc de acest cuvânt) sunt întâlnirile cu liceenii. Peste tot, sălile sunt arhipline, se stă în picioare, copiii stau înghesuiți în bănci. Și asta ca să asculte și să pună întrebări unor scriitori români sau străini.
FILIT face o chestie extraordinară: îi duce pe scriitorii invitați în câte o școală. Aproape toate liceele din municipiul Iași au avut o întâlnire cu scriitori, mașini rapide i-au dus pe invitați și în orașele din județ, la Pașcani, la Târgu Frumos, la Hârlău, inclusiv într-o comună, la Grajduri. Cred că asta este una dintre căile prin care să-i apropii pe elevi de literatură, să-i îndemni să citească nu la modul brutal, ca pedeapsă, ci arătându-le că scriitorii sunt precum părinții și bunicii lor, sunt ca profesorii lor. Ei trebuie să aibă un contact direct cu scriitorul, să-i pună întrebări, să-l simtă ca pe unul de-al lor. Iar scriitorul trebuie să accepte orice fel de întrebare, nu doar despre opera lor. Da, un scriitor de azi trebuie să discute cu elevii și despre războaiele din jurul nostru, și despre fotbal, și despre cum ne îmbrăcăm și în ce credem. Astăzi, a trecut moda scriitorilor sclifosiți, izolați, care nu vin la întâlnirile cu cititorii, care spun că ei și-au făcut treaba în momentul când au predat manuscrisul la editură. Astăzi, scriitorul continuă să-și susțină cartea prin acest contact direct cu cititorul.
Frumoase și dătătoare de speranță au fost întâlnirile în care scriitori români s-au aflat împreună, pe aceeași scenă, cu scriitori străini. Acest dialog, acest schimb de replici și de idei au creat un farmec aparte. Îți dai seama că România culturală și scriitoricească nu este izolată, nu ne facem de râs cu scriitorii din România, ei pot purta un dialog elevat și incisiv cu oricare scriitor al lumii. Dialogurile s-au purtat în limba natală a scriitorilor, iar afirmațiile au fost traduse în limba română, pentru a fi înțelese de toți spectatorii. Impecabil a funcționat serviciul de traduceri. FILIT a apelat, cu precădere, la traducători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, la asistenți, lectori sau profesori, care au tradus fluent și rapid.
Să-i ducem pe scriitori în școli!
Elevii de azi au nevoie de această prezență fizică și spirituală a scriitorilor. Sigur că la bacalaureat trebuie să te pregătești și să-i citești pe Creangă, Sadoveanu sau Rebreanu. Numai că literatura română nu se poate mărgini doar la acești trei scriitori. Literatura nu se citește din obligație, ci din plăcere, pentru sporirea cunoașterii, pentru înțelegerea și acceptarea lumilor aflate în devălmășie. Asta au reușit două puternice cluburi de lectură din Iași, care au activități numeroase și la FILIT. Au reușit să le arate elevilor că literatura română nu s-a încheiat cu Frații Jderi, că și astăzi se scrie, iar ce se scrie astăzi e mai apropiat de ei, mai empatic, mai haios, mai cald, mai stimulant.
Cele două cluburi de lectură din Iași sunt Alecart (coordonat de profesorii Nicoleta și Emil Munteanu, implicate fiind Colegiul Național Iași, Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul“ Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă“ Iași) și Logos (coordonat de profesoara Serinella Zara de la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ Iași). Aceste cluburi de lectură ar trebui să fie tot mai numeroase, tot mai active, peste tot în România. Sigur, e nevoie să-i contactezi pe scriitori, să le asiguri drumul până în acel oraș și o noapte de cazare. Dar, și cu implicarea editurilor, aceste întâlniri sunt posibile, sunt ușor de făcut.
Dorința și curiozitatea elevilor de a se întâlni cu scriitori contemporani este foarte mare, iar aceste întâlniri sunt necesare. Important este să existe cât mai multe asemenea cluburi. Nu e o copiere a activităților, pur și simplu aceste cluburi de lectură trebuie să primească exemplare din cărți de literatură română contemporană, să dezbată asemenea cărți și să caute să-i aducă pe scriitori între ei, acolo, în școli. Asemenea activități face și Asociația Curtea Veche, care donează cărți în multe localități din țară și oferă ateliere de lucru pentru elevi, din mai multe domenii, nu doar literatură. Toate aceste ateliere, toate aceste întâlniri cu scriitori schimbă perspectiva elevilor, își dau seama că pot progresa, că au șanse să se împlinească, că pot merge mai departe, la facultate, că pot citi pentru tot restul vieții, din nevoia de a ieși din viața care te macină și te rutinează.
Prin FILIT, au fost elevi care au văzut prima oară un scriitor român, față către față. Mai mulți elevi care au asistat la aceste întâlniri îmi spuneau că nu credeau că scriitorii și scriitoarele sunt așa simpatici/simpatice, nu credeau că știu atât de multe lucruri despre viața lor de la liceu. Nu toți elevii se vor năpusti în librării să-și cumpere cărți, nu toți vor citi chiar dacă se fac donații de cărți. Dar ei vor ști bine că dincolo de lumea lor mai există o lume ‒ miraculoasă, stranie sau tristă ‒, pe care e bine să o descopere pentru a fi, poate, mai buni sau, poate, mai înțelepți.
