Carnavalul lui Petrică

Start

Copilașii în jur de trei ani pot fi foarte simpatici, vorbesc vrute și nevrute, înțeleg și nu înțeleg lumea din jur. Cu vorbele lor amestecă, adesea, realitatea cu imaginația. Sunt curioși și experimentează cu mult curaj și cu energie nelimitată. Sunt încântători și imprevizibili. Adoră să fie mereu în centrul atenției și se supără dacă mai vrei să îți vezi și de-ale tale.

Nepoțica mea nu face excepție și chiar am reușit să o supăr când nu am ținut cont de dorința ei. Săptămâna trecută, când seară de seară plecam de acasă la Festivalul Enescu, s-a revoltat. Nu i s-a mai întâmplat așa o nedreptate făcută de mine. Cum adică să plec de atâtea ori la rând și ea să rămână acasă?! Măcar o singură dată se cuvenea să fie invitată la un concert. Nedumerită, mirată, insistentă, mi-a cerut explicații. Cum așa? Ea de ce nu poate să intre în sală dacă are bilet? De ce copiii nu sunt primiți la festival? Știe să bată toba, are și un fluier, îi place foarte mult muzica, încearcă să cânte și să danseze mai mereu. Are rochiță de bal cum a văzut în cartea cu Cenușăreasa, mama ei este de acord și îi permite și, la nevoie, chiar poate lăsa acasă păpușa ei preferată care o însoțește peste tot, îi va explica și o va ruga să o aștepte cuminte acasă. Promite să nu scoată niciun cuvânt în timpul concertului. Doar va aplauda, atât. Și atunci, care e problema?

Vineri a fost ziua ei norocoasă, am primit vestea că avem bilete la matineul de la Teatrul Odeon, unde în cadrul Festivalului Enescu, în premieră, organizatorii propun un nou program: Concerte pentru familii și copii. Așadar, ea mai avea nevoie doar de răbdare până să vină ziua cea mare și momentul pregătirilor pentru spectacol. Atunci, am început să am eu emoții. Poate, într-adevăr este prea mică pentru un concert, împlinește doar trei ani zilele acestea; fie și spectacol pentru copii, tot nu am siguranța că nu va deranja vecinii de scaun, că va rezista mai mult de o oră așezată. Dacă nu are răbdare, dacă vorbește? Dacă și iar dacă… Am încercat să o pregătesc cât am putut de bine. Pe Youtube am găsit toate piesele care urmau să fie prezentate, înregistrări simpatice, desene sugestive, naratori potriviți. Am privit și ascultat împreună, apoi m-am mai liniștit când am văzut-o interesată. Punea întrebări, a înțeles că nu vor apărea animalele, ci doar ne închipuim că sunt acolo, putem închide ochii și să-i vedem mai bine. Am reascultat mai multe părți, am comentat, am râs, am făcut glume imitând și noi animale.

Duminică dimineață, rochița roșie lungă, cu bretele, de fapt rochița de bal, a fost aleasă de ea și îmbrăcată. Bineînțeles că am plecat prea devreme, așa că am avut timp să admirăm clădirea Teatrului Odeon, care a devenit fundalul pentru primele noastre fotografii. Ușile teatrului încă erau închise. Pentru ea timpul trecea greu, așa că am convins-o să așteptăm la Cofetăria Capșa, unde puteam comanda  înghețata ei preferată. A fost tentată, dar a mâncat, ca niciodată, doar jumătate de cupă, apoi s-a ridicat să plecăm. După părerea ei, ușile sigur se deschiseseră și nu cumva să întârziem. Am fost primele care am urcat scările, dar așteptarea a continuat câteva minute bune în foaier.

Odată intrați în sală, a și început călătoria prin lumea imaginației. Am găsit tavanul glisant al teatrului retras, cerul albastru al toamnei umplea sala, așa că am intrat imediat într-o stare magică. Pe scenă instrumentele erau pregătite să primească Camerata Regală. Razele soarelui străluceau cu putere în balconul elegant al teatrului. Atmosfera creată era deja un spectacol în sine. De la organizatori am primit umbrele ca să ne protejăm de soare. Așa ceva… Ne-am amuzat, rămâne o amintire de neuitat. Încet, sala s-a umplut, apoi tavanul a fost parțial retractat, umbrelele s-au închis, au apărut membrii orchestrei, dirijorul, soliștii și prezentatorul. În momentul acela simțeam cât de norocoasă sunt, ce mult am fi pierdut dacă nu am fi putut să participăm la așa un spectacol minunat.

S-au auzit aplauzele de început, lângă mine cineva aplauda frenetic, și apoi primele acorduri ale poveștilor muzicale interpretate de tinerii muzicieni. Călătoria prin lumea imaginației a pornit, iar notele muzicale se transformau în personaje colorate și aventuri captivante. Se puteau zări în ochii copiilor din jur veselie, bucurie și fascinație. Muzica îi purta într-un univers imaginat de fiecare altfel, plin de sentimente și emoție. În piesa Carnavalul animalelor de Saint-Saëns, instrumentele muzicale au încercat să imite un animal. Saint-Saëns a compus această lucrare ca o glumă pentru prietenii săi și nu a permis publicarea acesteia în timpul vieții sale, temându-se că aceasta ar umbri restul operelor sale mai serioase. Una dintre părțile cele mai cunoscute din Carnavalul animalelor este Acvariul, care a fost folosit în numeroase filme și reclame.

Apoi a urmat Petrică și Lupul de Prokofiev.

Această compoziție este cunoscută nu doar ca piesă muzicală, ci și ca o poveste educativă pentru copii. Fiecare personaj din poveste este identificat printr-un instrument diferit: Petrică este reprezentat de fluier, lupul de cornul francez, și, pe rând, suntem introduși într-o pădure sonoră. Prokofiev a scris această piesă în doar patru zile. De mare ajutor ne-a fost actorul Mihai Bisericanu, care a interpretat minunat rolul naratorului. Toată lumea l-a plăcut pe Petrică fără frică, cel care prinde lupul și, apoi, împreună cu vânătorii și bunicul lui, îl duce la grădina zoologică. Toate animalele scapă cu bine din această aventură, și chiar și eu. Micuța mea melomană a rezistat pe scaun până la sfârșit, după cum a promis, nu s-a plictisit, a rămas în atmosfera concertului o oră și jumătate. Plăcerea ei finală a fost să aplaude cu toată puterea și să se aplece cum au făcut și artiștii la final. Așa s-a încheiat primul nostru concert de muzică adevărată.

Pe parcursul spectacolului, râsetele și aplauzele copiilor se împleteau cu notele muzicale, creând o atmosferă veselă. Se putea vedea cum muzica dezvoltă le imaginația, deschizându-le poarta către un univers frumos. Muzica nu doar ne unește, ne și ajută să înțelegem mai bine lumea din jur.

În concluzie, fiecare dintre aceste piese muzicale are o istorie și un context unic care le adaugă profunzime. Ele demonstrează nu numai măiestria compozitorilor, ci și capacitatea muzicii de a spune povești și de a conecta culturi și epoci diferite. Îmbinarea muzicii cu teme clasice sau moderne și literare sunt ocaziile potrivite pentru a apropia copiii de sălile de concert.

În final, am plecat cu inima plină de bucurie, realizând că această experiență nu a fost un simplu concert, ci un început de a căuta și găsi împreună cu familia frumosul, armonia, echilibrul. Desigur, duminica viitoare mergem la următorul concert și mai apoi, evident, la o înghețată bine meritată. Așa poate se va perpetua tradiția bunicului de meloman recunoscut. Educația muzicală timpurie nu înseamnă doar să înveți note sau să cânți la un instrument. Înseamnă să îți deschizi sufletul către artă, să împărtășești emoții și să descoperi bucuria pură a muzicii. Este esențial să îi încurajăm pe copii să exploreze lumea muzicii de la o vârstă fragedă, și iată că la trei ani se poate începe deja. Prin muzică, ei pot înțelege mai bine lumea înconjurătoare, natura, emoțiile și pot dezvolta o apreciere profundă pentru artă și frumos.

În drum spre casă, la întrebarea mea despre ce instrument i-a plăcut cel mai mult, răspunsul ei hotărât a fost: contrabasul.

 Și eu care credeam că a impresionat-o vocea de vrăbiuță suavă.

Credit imagine reprezentativă: Irén Arsene

Ediția actuală

#05, Vară 2024


O poți cumpăra aici
sau aici
×