Publicăm mai jos recomandările unor editori de la Curtea Veche Publishing despre cărțile apărute aici cu mențiunea că vom publica, firește, și recomandări, topuri și recenzii despre cărțile altor edituri.
1. O supertristă și adevărată poveste de iubire, Gary Shteyngart, traducere din engleză de Maria Dosei
Printre toate lecturile din ultima vreme, O supertristă și adevărată poveste de iubire a fost gura de aer pe care o așteptam și care a reușit, cumva paradoxal, să mă țină cu sufletul la gură. Distopia este genul meu literar preferat. Aşa că am fost extrem de încântată când, la început timid, apoi din ce în ce mai avid, am descoperit universul postapocaliptic al lui Gary Shteyngart. Cartea se deschide incitant cu o însemnare din jurnalul lui Lenny Abramov, care ne mărturiseşte candid că şi-a pus în gând să nu moară niciodată. Toate ca toate, dar în lumea lui chiar este posibil, cu atât mai mult cu cât lucrează la departamentul de Extindere a Vieţii pe Termen Nelimitat. Măcar de-ar fi fost şi el unul dintre tipii ăia cu Valoare Netă Ridicată… Asta i-ar fi uşurat mult sarcina, ca să nu mai zic că i-ar fi îmbunătățit considerabil statutul social şi… amoros. Căci dragul de Lenny, la cei patruzeci de ani ai săi, este singur cuc şi tânjeşte şi el, ca mulţi dintre noi, după iubire adevărată. Care apare şi nu prea sub chipul tinerei Eunice Park, o coreeancă hip, care ştie şi nu ştie ce vrea, care profită şi nu profită de el, toate într-un straniu dans al dragostei care, în ciuda vremurilor, a rămas neschimbat de când lumea.
Cartea aminteşte de preferata mea din toate timpurile, 1984, precum şi de Fahrenheit 451, pentru că, surpriză!, în viitor cărţile sunt demodate și duhnesc a hârtie şi cerneală, prin urmare ajung să fie interzise. Dar pe lângă toată aparența distopică a acestei societăţi precare economic şi instabile social, în substrat este vorba tot despre oameni: despre dorinţe şi aspiraţii, despre nelinişti şi griji, despre contradicţiile intrinseci naturii umane şi despre imposibilitatea de a relaţiona paşnic cu semenii, despre dorul de ceva nedefinit sau de cineva care se lasă aşteptat. Căci chiar şi atunci, cine ştie câte sute (sau poate doar zeci!) de ani în viitor, există încă neînţelegeri aprinse de ego, traume generaţionale de nedepăşit, probleme de familie, grija zilei de mâine. Concluzia, cred eu, este că fiinţele umane vor rămâne inexorabil mânate de aceleaşi instincte primitive, indiferent de cât de mult avansează tehnologia şi societatea.
2. Corpuri. O carte despre libertate, Olivia Laing, traducere din engleză de Oana Zamfirache
Corpul este greu de dus. Vrea mereu lucruri – mâncare, adăpost, sex –, se îmbolnăvește și, trădarea supremă, moare. Orice corp trece prin asta. Dar dacă este neconform – având culoarea „nepotrivită“, genul considerat inferior, orientarea sexuală „deviantă“ –, povara lui e și mai mare. Și atunci nu există decât două opțiuni: fie cedează și este anihilat, distrus, batjocorit, fie se revoltă și devine magnific.
Olivia Laing cunoaște foarte bine revolta corpului: a crescut într-o familie de lesbiene, a suferit din cauza tulburărilor hormonale, a participat la proteste sociale, unde corpul era singura armă la îndemână prin simpla sa prezență, prin faptul că era acolo și refuza să accepte nedreptatea.
Cine n-a fost cucerit de Crudo sau de Orașul solitar mai are o șansă cu această carte despre libertate. Cei care o apreciază deja pe Olivia Laing o vor redescoperi așa cum o știu: lucidă, erudită, vorbind cu naturalețe despre cele mai arzătoare probleme ale timpului nostru. Există în paginile ei o complexitate a gândirii mascată de simplitatea textului, iar aceasta a fost deopotrivă provocarea și încântarea procesului de traducere, designul copertei surprinzând perfect ambivalența.
3. Tot ce am mai drag. Ce fel de părinte vreau să fiu, ce fel de copil vreau să cresc, Einat Nathan, traducere de Georgiana Niță
(Ilinca Gângă, corector)
Una dintre preocupările mele literare tematice din ultimii ani este întortocheatul și fascinantul microcosmos al familiei, a cărui tramă mi-ar plăcea s-o descos într-o zi în scris. Ajunsă pe masa mea de lucru în acest context personal, cartea lui Einat Nathan mi s-a părut ca o hartă care conturează cu multă pricepere și uneori contraintuitiv vastele și complicatele teritorii ale relațiilor dintre părinți și copii.
Propunând o abordare cât se poate de completă și detaliată a punctelor nevralgice din meseria de părinte și a modalităților prin care, cu disciplină și blândețe, pietrele de încercare pot constitui temelia solidă a legăturilor cu copiii noștri, Tot ce am mai drag le poate fi un ghid util tuturor celor care caută să crească oameni echilibrați și buni, prin exemplul de umanitate primit acasă.
Am apreciat cel mai mult la această carte faptul că nu maschează realitatea de multe ori dură și complicată a relațiilor dintre părinți și copii și că accentuează importanța echilibrului între riscul atitudinii prea autoritare și al tentației de a nu stabili limite. Capcane în care am căzut probabil cu toții la un moment dat și pe care autoarea ne ajută să le înțelegem și să le evităm.
