„Cât de ecranizabile sunt cărțile autorilor români?“ – Întrebarea de la care a pornit dezbaterea de la FILIT, de joi, 24 octombrie, la Casa Junimii, împreună cu Laura Săvuțiu, Victor Cobuz, Cosmin Perța și Marin Mălaicu-Hondrari.
Când auzim vorbindu-se despre ecranizări, ne gândim la Pe aripile vântului, Să ucizi o pasăre cântătoare, Stăpânul inelelor, Dune, Sherlock sau Ripley. Recent, au fost ecranizate Maestrul și Margareta, Pedro Páramo și Sezonul uraganelor, iar în decembrie va apărea Un veac de singurătate. Chiar câțiva dintre autorii invitați la această ediție FILIT au cărți ecranizate: Pascal Bruckner, cu Bitter Moon, Colm Tóibín, cu Brooklyn, care a fost și nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun film și pentru cel mai bun scenariu adaptat.
Literatura română a avut parte la rândul ei de un număr de ecranizări, de la clasicele Pădurea spânzuraților (regia: Liviu Ciulei), Baltagul (Mircea Mureșan), Ultima noapte de dragoste (Sergiu Nicolaescu) sau Moromeții (Stere Gulea) la recentele Tinerețe fără tinerețe (Francis Ford Coppola), Sunt o babă comunistă de Dan Lungu (Stere Gulea), Domnișoara Christina (Alexandru Maftei), Kira Kiralina (Dan Pița), Inimi cicatrizate (Radu Jude), Soldații (Ivana Mladenovic), Ana, mon amour (Călin Peter Netzer), Legături bolnăvicioase (Tudor Giurgiu), Interior zero de Lavinia Braniște (Eugen Jebeleanu), Cocoșul decapitat (Radu Gabrea), Terminus Paradis, după Amantul colivăresei de Radu Aldulescu (Lucian Pintilie) și Parking după Apropierea de Marin Mălaicu-Hondrari (Tudor Giurgiu), alți doi autori prezenți la FILIT în acest an, Sleeping Dogs (Adam Cooper), după Cartea oglinzilor, bestsellerul internațional al lui Eugen Ovidiu Chirovici, iar zilele acestea are premiera Săptămâna Mare (Andrei Cohn).
Mai sunt și scurtmetraje care îmi vin în minte, În numele tatălui (Vladimir Dembiski, după Andrei Panțu) sau Lampa cu căciulă (Radu Jude, după Florin Lăzărescu). Lista poate continua, însă nu foarte mult.
Știm prea bine că la nivel global ecranizările se numără printre cele mai profitabile producții și că aproape două treimi dintre câștigătoarele Premiului Oscar pentru cel mai bun film au fost ecranizări. La noi, lucrurile stau un pic diferit. Însă de ce?
Din experiența primei ediții Book to Screen, precum și din discuțiile purtate atât cu oameni de carte, cât și cu oameni de film, am rămas cu câteva observații și, ca în orice cercetare, acestea sunt un prim pas spre găsirea unor soluții.
Ne era deja clar că există o ruptură între cele două lumi, cea a cărților și cea a filmelor, scriitorii și editorii nu sunt racordați la cotidianul cinematografic, iar regizorii și producătorii nu sunt la curent cu noile apariții de pe piața editorială. Nu există o linie directă de comunicare între cele două entități, iar colaborările sunt doar sporadice, rodul unor eforturi individuale sau al hazardului. Mai puțin vizibilă pentru cei din afara domeniului este însă ruptura din interiorul industriei filmului, dintre diversele ramuri ale acesteia, lipsa de coeziune care face anevoioasă o aliniere în vederea unor scopuri comune și conduce la o negociere continuă între producători, regizori și scenariști.
Evident, întotdeauna se pune problema bugetului. Un film implică mari costuri de producție. Adeseori, proiectele alese sunt cele care ar putea fi realizate cu cel mai mic buget. Astfel, excludem în majoritatea cazurilor peliculele istorice și filmele fantasy sau SF. Dar, dacă s-ar găsi bani pentru acestea, s-ar întoarce investiția?
Piața de carte autohtonă e, așa cum ne-am obișnuit, cea mai mică din Uniunea Europeană. În 1990, aveam 450 de cinematografe. Acum mai avem 90. Cinemaul nu pare să mai fie o soluție pentru mult timp, în condițiile în care serviciile de streaming sunt în creștere accelerată. Mai mult, în ciuda aparenței, nu pare să existe o rețetă care să cuprindă ingredientele unei cărți ecranizabile. În condițiile acestea, o ecranizare reușită ar putea aduce un boost pieței de carte?
Noul cinema românesc are mai mult succes în afară decât au cărțile autorilor români, unde vorbim mai degrabă de câteva succese individuale. Cinematograful are însă profesioniști, pe când perspectiva unor scriitori profesioniști, care să-și dedice întregul timp scrisului, pare un deziderat utopic.
Filmele românești sunt mult mai mult decât deja legendara scenă cu familia strânsă în jurul mesei din bucătărie acoperite cu mușama, mâncând ciorbă, fumând și înjurând. La fel, cărțile românești sunt mai mult decât cred cei care nu le-au citit, căci am înâlnit oameni care spuneau că nu au încredere în literatura română, că tematic sau calitativ nu se compara cu cărțile din afară. Vorbim despre oameni care citeau mult, care aveau biblioteci vaste, dar care nu erau la curent cu aparițiile editoriale autohtone. Este aceasta aceeași plângere de milă caracteristică unui popor care suferă de un complex de inferioritate sau există un decalaj între literatura română și cea universală?
Persistă preconcepția că o carte este mai bună decât filmul la baza căruia stă – să ne amintim că Burgess a fost teribil de nemulțumit de Portocala mecanică a lui Kubrick –, dar poate că aceasta este doar o capcană în care cădem prea ușor și cele două nu ar trebui comparate, ci luate împreună, ca produse complementare care alcătuiesc un tot.
În fapt, cărțile românești sunt mai puțin ecranizabile nu atât din cauza valorii lor literare, care poate să nu aibă o legătură cu potențialul cinematografic, ci în mare parte din cauze sistemice și de un statu quo care presupune o vandabilitate redusă a culturii.
Procesul de producție a filmului Parking, o adaptare a romanului Apropierea de Marin Mălaicu-Hondrari, în regia lui Tudor Giurgiu, după un scenariu scris de cei doi, a durat opt ani. Faptul că avem numeroase filme de autor și că cineastul e pe o poziție de putere față de scriitor se datorează acelorași probleme de mai sus, căci regizorii aleg să spună propriile lor povești, nu pe ale altora, pentru că știu cât de dificil este demersul producerii unui film și trăiesc cu teama că, dacă reușesc o dată să obțină fonduri, s-ar putea să nu mai izbutească a doua oară.
Deși miracolele par posibile în filme și în cărți, în absența unei soluții care să pună capăt problemei, în chip miraculos, peste noapte, suntem nevoiți să gândim realist și să ne propunem o strategie a pașilor mici, care să pornească de la apropierea una de alta a celor două lumi.
Pe 31 octombrie, vom organiza a doua ediție a Book to Screen, de data aceasta în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, iar până în primăvară, Curtea Veche Publishing și partenerii săi au deschis un concurs de manuscrise crime-drama. Câștigătorul va putea să-și vadă cartea nu doar publicată, ci și ecranizată. Pași mici, în speranța că bulgărele va deveni avalanșă.
