Cât măsoară marea?

Got You #8

Start

Întrebare ademenitoare, dar și provocatoare, ne-am permis să o punem taman în iunie unor oameni care înțeleg și senzualitatea, și hazul unor astfel de aventuri.


Mariana Gorczyca, scriitoare, Sighișoara

Cât măsoară marea?

Când, prin clasa a șaptea, profa de română m-a ridicat în picioare să-i dau un exemplu de omonime, eu eram cu gândul la vacanță. „Marea e mare” – am zis eu mândră nevoie mare de rapiditatea reacției. „Stai jos, nu e bine.” Nu m-am lăsat, m-am ridicat din nou în picioare cât eram de mare (mă rog, eram cea mai înaltă din clasă) și m-am corectat: „Eu voi pleca în iulie la mare care e o apă mare.”

…dar cât măsoară marea nu m-a întrebat nimeni până acum.

…oare în lung? oare în lat?

…sau în adâncime?

Am mers cu ambarcațiuni pe Marea Neagră, pe Marea Roșie, pe Marea Marmara și pe Egee. Și mai multe mări am survolat cu avionul, chiar și Marea Chinei, care nu e așa de mare precum China.

…dar de intrat efectiv în apă, ca un corp solid care se scufundă într-un lichid… nu! Deși legea lui Arhimede prevede că acel corp este împins de jos în sus cu o forță egală cu greutatea lichidului dezlocuit de corp, eu, indiferent dacă țineam dietă sau aveam kilograme în plus, nu m-am scufundat niciodată; am o fobie din copilărie și de asta nici nu am putut niciodată să înot.

Prin urmare/ intru în mare/ aproape de mal/ aștept un val și… zic: marea măsoară toți pașii noștri, ținând în adânc o condică de prezență, cu o evidență a urmelor pe care le lăsăm fiecare pe unde trecem.


Marcel Tolcea, scriitor, Timișoara

Din start, trebuie să vă spun că, în general, măsurarea mării nu e mare lucru. Acest lucru a fost deja dovedit de un scriitor destul de bine-cunoscut în lume, dar nu prea apreciat în familie, pe nume Franz Kafka, într-un roman destul de neterminat. Ați ghicit, în Castelul despre care e vorba, meseria de arpentor era imposibil de închipuit, așa că, prin comparație, arpentorii de mare sunt oricând o variantă mai optimistă. Al doilea lucru pe care aș dori să îl stabilim în siajul marin al întrebării de-aici se referă la faptul că unitatea de măsură a mării este „mai micul”. Asta fiindcă e obligatoriu de logic ca Aristotel să fi scris în Logica lui că, pentru a putea fi măsurat orice lucru, e nevoie să avem ceva mai mic. Al treilea lucru important de scris, deci, atunci când încercăm să măsurăm marea este că, duși de val, des sperăm ca, dacă mântuim Cartea Funciară a Mării, putem pleca acasă în liniște. În realitate, la mare suntem așteptați și să putem măsura adâncimea postumă a înecaților, sănătatea măruntaielor ei de strugure (Valéry dixit), neliniștea, aciditatea stomacului ei umplut de galioane corsare, carevasăzică refluxul. Și, apropo de corsare, evident, în mare, mereu măsurăm sare.


Alexandru Vakulovski, poet, scriitor, Chișinău

explică-mi Marea Neagră
plânsul copacilor și
cântecul nesfârșit al
găurii negre din galaxia Perseus

spuneam despre marea noastră că
e uneori nervoasă
îți poate arăta în fiecare zi o
nouă față

de o vreme nu ne mai arată nimic și
ne-a intrat în creier tuturor
chiar dacă fugim la alte mări pe care
le comparăm cu marea noastră
de la Roseika
Ucraina
unde făceam poze delfinilor
sărind după pește și
păsărilor care îi însoțeau

apa trecută de barajul explodat la
Nova Kahovka cară case în Marea Neagră
case cu animale oameni
tot ce s-a strâns în zeci de ani

cât măsoară marea
cât poate cuprinde

orașe sate câmpuri pline de
animale păduri

dar cel care aruncă obuze
în barca de salvare nu va
înțelege niciodată
soldatul ucrainean care-și scoate
vesta antiglonț și i-o dă
unui bursuc să iasă din groapa
cu mitralieră

bucuria soldaților care
salvează o pisică
un câine adus de ape
o căprioară miraculos
agățată pe o grămadă de vreascuri
ce intră în Marea Neagră  

un criminal de război măsoară totul
în morți în cadavre
în obuze lansate în blocurile de civili
în rachete Kinjal și alți draci
în delfini morți

pisicile din Odesa știu câtă viață-i în mare
cât ne poate da
știu că viața-i un
soldat ucrainean care desprinde
un pisic
pe jumătate în apă
agățat de un zid

Imaginea principală: Ulysses’s Gaze, dir. Theo Angelopolous, 1995

Ediția actuală

#05, Vară 2024


O poți cumpăra aici
sau aici
×