„Ungurii sunt triști.“ Graffiti-ul ăsta pe care l-am văzut cu mulți ani în urmă la Cluj mi se pare genial. Ungurii sunt triști și nu pot scăpa de tristețea lor. Cum am mai zis, bunicii
În perioada aceasta, în jurul Zilei Internaționale a Cititului Împreună, ne-am gândit să publicăm un mic material despre ce citim în timp ce facem on- și offline-ul revistei noastre. A ieșit un „album“ interesant și
În copilărie, îi plăceau jocurile în care inventa lumi mici. A continuat joaca asta și la maturitate: inventează lumi mici (dacă stai și le măsori, la propriu), dar uriașe, fiindcă se prelungesc mereu dincolo de
Prima imagine care îmi vine în minte când mă gândesc la Radu Afrim este o fotografie făcută de el, cu Ada Milea și Nicu Mihoc pe Calea Victoriei, în ipostaze neconvenționale pentru ei. Ada este
În volumul Între margini, Elena Ferrante scrie: „Oricine are ambiții literare, știe bine că din viața vie provin micile și marile motive care îndeamnă mâna să scrie: mania de a vorbi despre chinul iubirii, chinul
Printre primele lucruri pe care le înveți la Actorie e că trebuie să-ți pui întrebări. Că anumite întrebări sunt mai importante decât altele. Și că unele întrebări nu trebuie puse. Cine? Ce? Unde? De ce?
Că teatrul afrimian este constituit, într-o măsură semnificativă, din dramatizări ale literaturii române (și spun literatură pentru că nu numai genul romanului ori cel al prozei scurte, ale căror puneri în scenă sunt obiectivele cele
În Vorbește, memorie, Vladimir Nabokov spunea: „Asist cu plăcere la suprema performanță a memoriei, măiestria cu care folosește niște armonii naturale atunci când adună în lăcașul ei tonalitățile suspendate și hoinare ale trecutului“. Am reflectat
La începutul anului curent, s-a produs o polemică în teatrul românesc în ceea ce privește reprezentarea persoanelor trans și, implicit, reprezentarea minorităților, fie acestea de etnie, gen, sex sau orice altceva. În România, cultura documentării
L-am cunoscut pe Paul Bailey în toamna anului 2002 cu ocazia unui preinfarct. În toamna acestui an, Paul Bailey a murit în urma unui infarct. Între aceste două întîmplări dramatice s-a întins cea mai frumoasă
Am ajuns înapoi în București pe la miezul nopții de duminică spre luni, înlocuind irealitatea FILIT-ului cu irealitatea vieții în afara sa și știind că, amestecat cu bucuria întoarcerii acasă, mă aștepta sevrajul post-festival. În