„Ungurii sunt triști.“ Graffiti-ul ăsta pe care l-am văzut cu mulți ani în urmă la Cluj mi se pare genial. Ungurii sunt triști și nu pot scăpa de tristețea lor. Cum am mai zis, bunicii
„Te rog, scrie despre Mircea.“ „Promit.“ Și am promis un an, doi, trei, cred… de fiecare dată îmi era greu să mă așez în fața unei hârtii de scris și să încep a depăna câteva
Când mă întreabă Peter de concediul meu din vara lui 2024, sunt stânjenit ca în bancul cu bărbatul care își vede soția în camera de hotel a lui Banderas, dar i se face rușine când
L-am descoperit la ediția din 2022 a Festivalului CellEAST, când, pe scena Ateneului, cânta într-o stare de combustie, undeva aproape de transă. În prezența lui nu părea să fie nimic dintr-o gesticulație gratuit extrovertă, demonstrativă,
Cazul Bulai a fost rezolvat cu maximă rapiditate. Practic, doar o săptămână a trecut de la dezvăluirile de pe snoop.ro până când SNSPA a hotărât desfacerea contractului de muncă pentru profesorul Alfred Bulai, șeful Departamentului
Am lăsat niște urme pe canapea, cute și sebum, cât am dormit ieri în timpul zilei, cu gândul că poate azi mă întind în ele la loc, și astfel opresc mania curățeniei și a ordinii.
Preludiu Poezia și muzica, bine se știe, au o origine comună. Deopotrivă respirația, rostirea, gestica, uneori dansul, alteori chiar divinația sau magia, le însoțeau și le completau sincretic. Toate specializările pe care le-au produs diviziunea
Mă sprijineam de Poarta de Vest a Taj Mahalului când am primit un mesaj prin care eram întrebată daca vreau să scriu despre vecinătățile culturale. Aproape involuntar mi-am întors capul în stânga, să văd cine
„Köszönöm szépen, köszönöm szépen!“ – mi-a zis de mai multe ori anul trecut la Bistrița. Știa câteva cuvinte ungurești din satul său natal, Vărai, județul Maramureș. Nici nu mai știu cum m-am întâlnit pentru prima
Am fost foarte mândră atunci când, în septembrie 1971, Paul Goma, redactor, la vremea aceea, la secția de proză a României Literare, căruia îi dusesem timidă un fragment din Drumul egal al fiecărei zile, l-a
16 aprilie [2023]. Mai întâi, acum câteva zile, La Spezia, unde Wagner a avut, în vara lui 1853, revelația frazelor inițiale din Aurul Rinului. Aici, în paradisul ăsta, au început așadar deopotrivă das Gesamtkunstwerk, opera