Browse Category

Confesiuni- Pagina 3

FILIT zboară sus

Se zguduie indicatoarele de drum cum trecem prin Moldova. Mașina vâjâie, noi ne minunăm. Ciclonul n-a venit, vântul însă e puternic. Ne întoarcem din Chișinău, unde am stat patru zile. Am sosit joi după ora

Argeș, eterna Terra Nova

Nicăieri nu-i ca acasă, zicea mama când eram copil, și o credeam din toată inima mea de consumatoare de telenovele, râvnind la emoția generată de reclamele sentimentaliste de pe Acasă. Ce te faci însă când

Univers paralel

Am lăsat niște urme pe canapea, cute și sebum, cât am dormit ieri în timpul zilei, cu gândul că poate azi mă întind în ele la loc, și astfel opresc mania curățeniei și a ordinii.

Matca lirică

Preludiu Poezia și muzica, bine se știe, au o origine comună. Deopotrivă respirația, rostirea, gestica, uneori dansul, alteori chiar divinația sau magia, le însoțeau și le completau sincretic. Toate specializările pe care le-au produs diviziunea

Seara se aude blues

Mă sprijineam de Poarta de Vest a Taj Mahalului când am primit un mesaj prin care eram întrebată daca vreau să scriu despre vecinătățile culturale. Aproape involuntar mi-am întors capul în stânga, să văd cine

Ediția actuală

#13, vară 2026


O poți cumpăra aici
Matca Literară
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

×