Citeam deunăzi, pe un site educațional altminteri frecventabil, consemnarea discuției dintre un autor de literatură pentru copii și o absolventă a unei facultăți de psihologie și științe ale educației. Discuția se voia un ghid de
Cum este posibilă muzica dacă nu este înțeles conținutul unei singure note? Sau altfel, cum ar pretinde cineva să facă muzică din mai multe sunete dacă nu a descoperit muzica unuia singur? Aceasta a fost
Era poate ultimul om din Monarhie. Nu am nostalgii istorice: am nostalgii culturale. Milan Kundera era ultimul om care vorbea limbi, putea să scrie la fel de nonșalant și de aplicat despre literatură ca și
De 30 de ani, o dată pe an, la Sibiu este posibil Miracolul și nu mă refer la acela ritualic din preajma Sânzienelor, ci la unul artistic care a devenit în timp, s-a automodelat, s-a
Mă uit de multe ori la repetițiile cu O scrisoare pierdută, la cum îl face pe Ștefan Bănică să scoată tot ce e mai bun în el, așa cum mă uit la Muti cum se
Se dedică lui Radu Cosașu Când, prin 2008, l-am contactat telefonic, cuminte, ca să îi propun o ediție elvețiană a articolelor sale dilematice, Radu Cosașu mi-a dăruit o explozie de bucurie… și prietenia sa. Insistența
Gânduri executate, mărturisesc, la rugămintea, să nu zic ordinul, prietenului meu Péter Demény, din care am și tradus câteva poezii acum vreo doisprezece ani, deși el însuși e cel mai în măsură să se traducă
Cred cu tărie că fiecare ne proiectăm, sub țesuturile moi, o țară sau o peninsulă care nu are legătură cu random.orgul care ne distribuie geografic, în anul nașterii. Era o memă funny, în care bebelușul
Chiar dacă zăpezile s-au transformat în ploi și ninge dezorganizat în locuri în care nu ningea, „zăpezile de altădată” au intrat pentru totdeauna, pe filieră franceză (François Villon), în dicționarul expresiilor românești ca nostalgie după
Dragii mei, Aș fi vrut să vă comunic aceste gânduri la ultima noastră oră de curs, așa cum am procedat de peste 30 de ani cu elevii mei. Din păcate n-am mai avut posibilitatea. Încheiați
Adaptations may become quite legitimate adoptions. – William S. Burroughs Casa cu suricate, spectacol regizat de Radu Afrim la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, a avut premiera pe 20 aprilie 2019. Textul de la
