Am dat startul primului concurs de proză scurtă organizat de Revista Matca, în parteneriat cu platforma nesemnate.ro. Concursul se va desfășura în perioada 10 septembrie 2024 – 20 noiembrie 2024, după cum urmează: 10 septembrie – 10
Ne-am întâlnit într-o după-amiază de martie în 2024 la Pepcoul de la Dimitrie Leonida, ăla de pe strada-mall (ca în Spania). Tocmai ieșisem de la muncă. Eram acolo ca să-mi iau o pereche de șlapi.
Primul semn că legumele au stat prea mult pe tarabă era că deveneau moi. Așa se întâmpla și cu oamenii se gândea nea Semion. Când îi băga în groapă, probabil după câteva zile de stat
Teatrul lui Matei Vișniec a cunoscut numeroase prefaceri, de la optzecism, la formulele care l-au consacrat și i-au asigurat celebritatea în cele mai bine de cinci decenii de activitate literară și teatrală. Dramaturgia sa a
A fost odată ca niciodată un împărat slăvit și drept cum altul nu se mai afla sub soare. Împăratul își iubea supușii ca pe lumina ochilor. Nu era nici aspru, nici nemilos. Avea prieteni credincioși
Ești labil psihic. Ia-ți iubita și dacă vrea și ea, pleacă. Plecați amândoi pe insulă. Acolo scapi. Dormi câteva ore, îți revii. Barca o să te legene pe picioarele mării. Șterge-ți aplicațiile din telefon. Pe
Astăzi am coborât printre cele mai teribile repezișuri de până acum. Am vâslit ore întregi prin curenți care spumegau. Două dintre bărci s-au răsturnat; una s-a și sfărâmat, suptă de-un vârtej și izbită de-un pinten
Spre Halle pornisem din București în toiul nopții. Zborul era prevăzut cu Austrian la Berlin, de unde trebuia să prind trenul spre Halle. La destinație, urma să mă aștepte profesorul Klaus Bochmann, un mare romanist,
PRO TV, alături de partenerii săi „Matca literară“ și Asociația Cinemascop, are plăcerea să anunțe că Ioana Pârvulescu, reprezentată de editura Humanitas, a fost desemnată câștigătoarea Premiului „De la Carte la Film“, marcând încheierea cu
Când locuiau la hotelul unde a lucrat Sofia, în valea aceea pustie și în același timp foarte vie, unde pământul galben și uscat fremăta de gângănii și păsări și rozătoare toate de o culoare cu
Întunericul era străbătut de zeci de fascicule de lumină care descărcau deasupra construcției de oțel, în forma unui ozn gigant, un halou lăptos și intens, vizibil până pe dealurile de deasupra orașului, până în pădurile
