Atât de puternic îi este scrisul, încât îi acaparează și pe cei care nu-l citesc. Într-o dimineață oarecare, un tânăr epuizat de muncă se trezește, după o noapte plină de coșmaruri, transformat într-o insectă uriașă.
Așa cum mi-l imaginez mereu pe Eugen Barbu în proximitatea stilului lui Tarantino („Great artists steal, they don’t do homages.“), spiritul lui Kafka îl asociez, pe scena interioară, cu unele secvenţe din Hitchcock. Suntem, în
Când ne lovim de o situație absurdă, spunem, de multe ori, că „suntem în Kafka“. „Kafkian“ a devenit aproape sinonim cu „absurd“. Chiar așa să fie? După Camus, putem deveni conștienți de absurdul existenței „dacă
Atât de puternic îi este scrisul, încât îi acaparează și pe cei care nu-l citesc. Într-o dimineață oarecare, un tânăr epuizat de muncă se trezește, după o noapte plină de coșmaruri, transformat într-o insectă uriașă.
E primul cuvânt care-ți vine în minte atunci când ai de-a face cu birocrația, când ceva ți se pare absurd, complicat, angoasant. Într-o țară a relicvelor comuniste, a dosarului cu șină și a formularului electronic
