Uneori vei auzi muzica Mi-au spus să nu mai scriudespre inimă dar cum să ignorifocul din camera de zi să nu te temi că va înghiți într-un final toată casamîinile mele acoperite de țepișoriifructelor de
Retrospectiv, Tiberiu Neacșu pare să se reinventeze o dată la aproximativ zece ani cu o carte nouă, un fenomen care îl plasează într-o paradoxală și simultană paradigmă a consacrării și a re-debutării. Volumul proaspăt apărut
sunt(em) sunt nectar de-amprente pe filme voalatesunt nicotină stoarsă-n bălți din plămânii tăisunt drumul fără frâne până în miezul nopțiisunt frunze mari de nuc strivite-n podul palmeisunt pomeții tăi ce ard zaharurile-n zărisunt remanența stărilor
Poem din volumul Sindromul Joubert, recent apărut în colecția „Rotonda”, editura Cartier. Totse va întâmpla într-o zi.Tot va fiîngropat. Nu e nici o plăcereîn plăcere, un schimb de lichide, un fel de moarte solubilă. Singurătatea e
după mine o să se ascundă multă lume și în lume n-o să mai existe alt ascunzișdupă mine și pe mine o să fie vărsată apa fierbinte și n-o să mă ardă smoala sub picioare
Intro (Trastevere boy) R.I.P. TERRA/EARTH/PĂMÎNTcombinezoane metalizatemăşti pentru atac nuclearsub ei hăul cît un oraşmina de lignit pe care Putereao transformă în Moarte R.I.P. TERRA/EARTH/PĂMÎNTtineri plătiţi de imperii din estmiliţii mutante tinerii pastilaţiraw vegani toarnă găletuşe
Cântec de octombrie Pentru Lucas-Paul E vechi cântecul pe care îl șoptescîn fiecare seară la urechea băiețelului meu– ritmul pe care îl credeam uitat –scos la iveală din copilăria celor care au devenit
I. Printre copii îi mersese buhul c-ar fi vrăjitoare:parafrazam o bătrână singură, cu pensia puțină.Circulau multe povești și niciuna nu sunaprecum cealaltă. Unii spuneau că e hâdă și înaltă,alții, micuță și subțire, alții că râde-n
am vrut să-ți spun despre Hugo și Anaïs Nin despre piesele de teatru la care am fost recentam vrut să-ți spun că frigul îmi roade oasele dimineațacă Petroșani e casa mea acumcasa mea – între
Inkukuleko Privesc la un televizor enormîntr-o cameră minusculă. Şi chiar dacă e târziu,scutere, biciclete cu care selivrează mâncare și aproape oriceroiesc peste totca efectivele armatei unei țăriîn stare de urgență. Mă gândesc la un cuvânt
*** zace viața asta ca o flegmă înghețată pe un trotuar glorios de unde urmăreai corbii care se uitau în case jalea îi stă bine electrei zici și torni lichidul din sticlă pe pământul care nu
