Cred că întrebarea asta ne intrigă pe toți. Sper că din răspunsurile de mai jos se mai conturează simfonia noastră… 😊
Ildikó Gábos-Foarță
traducătoare, Timișoara
Viaţa întreagă este un cântec. Şi cu cântec.
Primul ţipăt, la naştere, Odă bucuriei. Urmează o lungă perioadă cacofonică: orăcăitul permanent, de foame, de sete, de colici, de pipi, de disconfort etc. Apoi la-la-la, la-la-la, cântece de leagăn (deşi nu şi nu vrea să doarmă!), bătăi ritmice, sadice, cu lingura, pe marginea farfuriei, a paharului şi, în general, în orice lucru care prin lovire scoate un sunet, concerte la toată gama de jucării muzicale (prea multe), cântecul (cântat fals) la serbarea de la grădiniţă, imnul ţării lălăit la începutul orelor de şcoală (în Epoca de Aur). Mai târziu, primul concert simfonic, primul spectacol de operă la care eşti târât de părinţi (e nevoie de educaţie muzicală, mamă, ca să-ţi dai seama mai târziu ce cântec minunat poate fi viaţa), karaoke, jazz, rock, havy metal, oldies, mai rar manele (măcar pentru a fi în temă, că moda a trecut).
Până aici: iniţierea.
Prima dragoste: „Rhapsody in blue”, Gerschwin.
Primul sex: „Bolero”, Ravel.
Tinereţea: „Primăvara”, Vivaldi.
Căsătoria: „Hungarian dances”, Brahms.
Primul divorţ: „Liberă din nou”, Andreea Bălan.
Vârsta de mijloc: oricând, orice de Bach
Bătrâneţea: muzica sferelor.
Moartea: „Când ai să mori”, Ada Milea. (Pentru că e prea faină, trebuie să las şi linkul aici.)
Șerban Foarță
poet, Timișoara
Muzica vieții
Muzicalmente, viaţa noastră decurge, oarecum, într-astfel: un cântec de leagăn („Wiegenlied”), bruiat, de regulă, de muzica concretă – a, de regulă, bucătăriei unde se fierbe laptele, în oală, sau fulgii de ovăz, apoi orezul. Când recipientul cu orez se mai răstoarnă, se răstoarnă şi orez-ul, care se face zero. Crăciunul se apropie, alb, şi pe Debussy îl duce gândul la „Noël des enfants qui n’ont plus de maison”, iar pe Robert Schuman, la „Spielzeugecke”. Copiii se fac tot mai mari, „Sonata Lunii” fiind, poate şi azi, romantică, cum este, şi meditabundă, o muzică încă acceptată. Tot astfel cele două marşuri nupţiale, unul al lui Mendelssohn-Bartholdy, al doilea al lui Wagner… Ah, şi să nu uit că unora le place jazzul! Ş.a.m.d. Viaţa devine tot mai agitată, muzica scapă tot mai mult din lesă, e vremea muzicii concrete, a dodecafoniei şi a altor câteva cacofonii. Abisul e aproape:
Perpetuum mobile
o vale
în care
cad ouă
ca două
ovale
o vale
în care
cad O-uri:
cadouri
ovale
o vale
în care
cad O-uri
ca -uri
ovale
ş.a.m.d.
A.G. Weinberger
mag emoțional, muzician, vicepreședinte ICR
Ce fel de muzică e viața?
Trăim în epoca confuziilor terminologice… sensul inițial al multor cuvinte s-a pervertit în labirintul narativei contemporaneității toxice. Ceea ce numim noi astăzi muzică e foarte posibil să nu mai aibă legătură cu raționamentele și cu motivele pentru care a apărut această îndeletnicire cu multe milenii în urmă. Organizarea obiectelor sonore în timp și spațiu avea diferite roluri și funcții în diversele istorii pe care le-a parcurs omenirea. Indiferent de perioadele culturale trăite, muzica întotdeauna se manifesta oarecum artistic, spiritual și misterios. În zilele noastre – când totul se diluează în jurul nostru – se face o confuzie pe cât de convenabilă, pe atât de grosolană între muzică și divertisment, precum și între muzicieni și celebrități. Nu orice flux sonor este muzică. Există o relație antagonistică între viată și muzică. Eu nu am auzit niciodată de muzica care se sacrifică pentru viață, dar există o multitudine de vieți care sunt consumate și distruse de muzică. Parcă cele două sunt într-o competiție ancestrală de genul care pe care, pentru a intra în grațiile Divinului. Frecvențele echilibrului da, dar Muzica nu este creația Supremului, este doar produsul unui concept iluzoric generat de frică – ca toate formele de artă, la urma urmei… Viața și muzica sunt niște principii care se manifestă diferit, dar au un singur lucru în comun, anume egoul. Suntem programați să credem că muzica o putem învăța, înțelege, performa… iar viața – prin abstractul ei, niciodată.
Aș întoarce totuși sensul întrebării spre a provoca un alt motiv de meditație… ce fel de viață este muzica?
Imaginea principală: Cornelius Norbertus Gijsbrechts
Trompe L’oeil with Violin, 1675