Fix 12 ani aveam când nea Fluieraș, care venea vară de vară să-mi ajute bunicii la muncă, mi-a urat să cresc mare și să-mi găsesc o femeie care să mi se potrivească. Am zâmbit, am roșit, m-am întors repede cu spatele ca să nu se vadă și am ținut minte. Anul următor, de ziua mea, când mi-a spus exact același lucru, l-am întrebat: De unde știi ce ți se potrivește? Omul a dat din mână și-a zis „o să vezi tu“. Majoratul m-a prins tot la țară, dar nea Fluieraș n-a fost acolo. Le trimisese bunicilor vorbă că avea ceva la burtă și că n-o să vină în vara aia. M-am mirat când am auzit de burtă, fiindcă el era slab și ațos, iar când se dezbrăca, i se ițea câte un mușchi pe la mâini, pe spate, iar burta îi era plată, nu ca la toți ceilalți de seama lui, săriți de 60 de ani. Fuma tot timpul, le aprindea una din alta, le suda, cum zicea chiar el. Numai când dormea n-avea între buze o țigară. În afară de masă, casă, băutură și niște bani, bunicul trebuia să i le cumpere. Așa era înțelegerea între ei. Și bunicul fumase, dar după ce s-a lăsat, tot încerca să convingă pe oricine avea țigara-n gură că ar trebui să fie ultima. „Muncesc mai bine și am mai multă viață în mine de când nu mai fumez“, erau argumentele pe care le repeta ori de câte ori găsea un posibil client pentru noua sa tabără. N-a convins pe nimeni, chiar dacă unii îi promiteau că o să-ncerce.
Era într-o miercuri când am făcut 15 ani. Ajuns la bunici, cu vreo săptămână mai înainte de ziua mea, l-am găsit pe nea Fluieraș acolo. Venise cam de-o lună. Fusese operat de hernie, mi-a arătat tăietura, fiindcă am insistat s-o văd. Așa am înțeles ce avea la burtă. I-am spus că și-a pus un fermoar și i-am făcut cu ochiul. A surâs din spatele fumului ce se ridica din chiștoc și n-a zis nimic.
În miercurea aia mi-a urat exact același lucru ca în urmă cu doi și trei ani. Am râs și i-am mulțumit. Iar seara, după ce am mâncat cu toții și după ce bunicii s-au dus la culcare, l-am întrebat de unde voi știi ce femeie mi se potrivește. Cum nu spunea nimic, am insistat:
– Hai, nea Fluieraș, nu mă lăsa așa, numai cu urarea, că n-are efect…
Întâi s-a uitat la palma lui dreaptă, apoi la cea stângă. Amândouă îi erau pe masă, străjuiau scrumiera. A mai tras din țigară și am crezut că jarul care ajunsese foarte aproape de buze o să i le ardă, dar a scos iute o alta din buzunarul de la pieptul cămășii, a prins-o între degete și a băgat-o în gură, în locul celei fumate pe care, după ce-a luat foc de la ea, a stins-o cu un singur deget, strivind-o în scrumieră. A mai tras o dată din țigara cea nouă. Nu l-am slăbit:
– Și cum știi? De unde?
Cuvintele i-au ieșit o dată cu fumul:
– Păi nu știi, dar nu te grăbești. Aștepți, te uiți, vezi, o zi, două, o lună, două. Un an, și trei, dacă e nevoie și nu ești sigur. Dimineața și seara. Lunea și duminica. La muncă și-n pat. Te uiți… E bine să fie mai scundă ca tine, ca să poată încălța și ea niște pantofi cu toc. Să aibă o față frumoasă, cu ochi calzi, și să zâmbească cât de des. Să fie mai subțire, că are timp să se rotunjească la bătrânețe. N-ar fi rău să aibă palmele așa, mai mici, că-i femeie… Să te uiți întotdeauna la mâinile oamenilor. Pe unii îi poți citi acolo.
– Adică cum?
– Adică afli multe despre ei.
– Păi mata uite ce mâini urâte ai! N-ai un deget, n-ai unghiile tăiate, ai negru sub ele…
– Așa, și?
– Mie îmi placi. Și lui bunu îi placi.
– Aci nu-i vorba despre mine… Nu mâinile mele contează aci. Stai că mi s-a stins țigarea, dracului…
– Cum să mai fie?
– Să-i placă să gătească, dar să nu stea toată ziua-n bucătărie. O femeie trebuie să fie și mămoasă, și iubăreață, să nu te refuze niciodată, iar dacă o face să aibă motive serioase și să-ți arunce o privire cum că se va revanșa. Să-și țină promisiunile. Să te îngrijească, uite așa, cam cum o face bunică-ta. Să te admire, să fie mândră de tine, chiar dacă nu dai tu gaura la macaroană și nici n-o s-ajungi ministru. Să îți facă prăjituri măcar de două ori pe săptămână, sau clătite sau gogoși, ceva dulce, orice… Să fie cochetă, dar să nu trăiască prin saloane și parfumerii. Să nu-i placă movurile și rozurile, să nu-i placă strălucu’ auriu și argintiu…
– Dar de ce să nu-i placă, nea Flurierașule?!
– E poleială, mă, băiete, poleială.
– Da’ movu ce-are, că-i frumos…
– O fi frumos, da-i de curve. Nu-ți mai spun, gata, că văd că tu le știi pe toate…
– Am întrebat și eu, ce te superi? Hai, zi, te rog!
M-a privit dezamăgit, iar eu căscasem ochii mari fiindcă nu mai auzisem pe nimeni căruia să nu-i placă auriul și argintiul. Puteai să preferi unul mai mult decât altul, ori numai pe unul dintre ele, dar cum niciunul? Cum? Mama avea o rochie strălucitoare, ca de argint, toată lumea i-o admira și-o întreba de unde-a cumpărat-o, atât era de frumoasă. Apoi, la banchetul de la terminarea clasei a opta, aproape toate colegele mele veniseră îmbrăcate în rochii aurii ori argintii și toate arătau grozav.
– Păi ți-am zis ce e important. Oricum, vei ști și singur.
– Mata ai știut?
M-a privit în treacăt și colțurile gurii i s-au ridicat. A început să mestece cu țigarea printre chiștoacele din scrumieră. Trăgea de timp. L-am îndemnat cu cotul. A tras un fum.
– Eu n-am avut unde s-o caut.
– Și?
– Am luat ce-am găsit.
– Și v-ați potrivit?
– Ne-am mai și potrivit, că lucrurile se mai rezolvă și din mers. Doar că, la un moment dat, unul merge într-o parte, altul în altă parte.
– Păi fiecare om are drumu’ lui, nu?
– Are destinu’ lui, dar într-o căsnicie drumurile se suprapun. Să nu confundăm. De aia trebuie să te potrivești bine cu cineva, ca să aveți același drum. Când nu poți fără ea, când nu mai știi să mergi și încotro să te duci, aia e. Dar de ce discutăm noi chestiile astea la ora asta? Câți ani zici că făcuși?
– 15.
– 15… La 16 m-am însurat prima dată.
– Păi ai fost de mai multe ori însurat?!
– Hai la culcare, că mâine am treabă.
Imagine: Andy Warhol, Flowers, ca. 1964
