Ce citește, cum citește un actor, un solist și un compozitor? Iată o întrebare care poate fi interesantă. Și mai sunt și altele, firește. Noi le-am pus unor personalități culturale și am aflat ce și cum. Nu numai despre citit.
Réka Szász, actriță la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea
1. Cred că mulți se întreabă oare ce citește un actor? Piesele pe care le joacă? Doar atât? Tu ce citești și când?
Evident, citesc piesele care urmează să fie puse în scenă, dar asta se întâmplă împreună cu colegii mei la primele repetiții, la „citiri”.
Există însă o constantă căutare pentru piese noi pentru că, operând și în sfera independentă, mi-ar plăcea să dau de piese bune și să pot propune să le și punem în scenă. În independent, munca unui actor se extinde dincolo de repetiții, implicarea începe chiar de la căutarea unor texte valoroase.
În afară de dramaturgie mă relaxează să citesc poezie. Tocmai mi-am rearanjat biblioteca în urma unei mutări și am constatat cu mirare câte cărți de poezie am. Iar zilele astea am cumpărat o carte dintr-un anticariat din București cu poezii în română traduse și în maghiară. Mă distrez analizând asemănările și deosebirile de limbă. Descopăr expresii noi, mi se pare fascinant câte nuanțe intraductibile găsesc; realizez cât de frumoase sunt caracteristicile unei limbi.
2. E o diferență între cum citești când te pregătești pentru un rol și cum o faci atunci când te delectezi?
Absolut. E o diferență enormă. Când sunt în faza de pregătire a unui rol citesc replicile colegilor doar în cap, iar replicile mele cu voce tare. Încep să învăț, să mă pregătesc.
Textul devine mult mai personal la muncă, în timpul citirilor privesc lucrurile din perspectiva personajului pe care o să-l joc. Încerc să mă adâncesc în ideile propuse pentru ca replicile mele de pe foaie să devină un fel propriu de a privi viața, un punc de vedere subiectiv, care pe scenă, prin mine, să „nască” un om.
Ca să mă delectez caut povești și rezonez cu toată povestea, o înțeleg din mai multe puncte de vedere, savurez întregul, nu mă focusez pe o părticică clară a poveștii ca în cazul rolurilor.
Nu-mi place însă să citesc de pe laptop, tehnologia răpește ceva din bucuria lecturii. Se declanșează un sentiment foarte plăcut în mine prin mirosul unei cărți, prin atingerea foilor. De asemenea, văd ceva romantic în librăriile zilelor noastre unde poți asculta o muzică și, lângă un ceai cald, poți răsfoi o carte.
3. Care sunt cărțile tale preferate și de ce?
O întrebare care îmi trezește nostalgii… Observ că nu țin pasul cu adolescenții de azi, nu mă entuziasmează așa tare seriile ecranizate, literatura SF. Aș aminti mai degrabă lecturile clasice care au fost formatoare pentru mine: de la Jules Verne, Mark Twain, Alexandre Dumas, Karl May, Kipling, Dostoievski până la niște romane din literatura maghiară, cum ar fi: Băieții din strada Pál de Ferenc Molnár (a apărut la Editura Youngart în 2019 – red.), Fii bun până la moarte de Zsigmond Móricz (Editura Tineretului, 1969 – red.), Lumânările ard până la capăt de Sándor Márai (Curtea Veche, colecția Byblos, 2021 – red.).
Există și o carte care m-a marcat în copilărie și pe care o recitesc periodic: Micul Prinț de Exupéry. Are ceva legat de credință și de valorile umane, ceva curat, ceva naiv de care țin să-mi reamintesc din când în când.
4. Citești literatură română contemporană?
Nefiind limba mea maternă, am început să citesc destul de târziu în limba română în afara lecturilor obligatorii de la școală. Odată cu angajarea mea într-un teatru românesc, mi-am propus să citesc cu scopul clar de a-mi dezvolta vocabularul. Și am luat totul treptat pentru că nu aveam o bază temeinică în ceea ce privește limba, aveam de „recuperat”. Țin minte că pe la douăzeci și ceva de ani am deschis Cartea cu Apolodor de Gellu Naum și nu am putut s-o pun jos, am savurat totul ca un copil mic. Am făcut pauze mici doar pentru că uneori trebuia să deschid și dicționarul. De atunci am citit mai degrabă tot ce ține de dramaturgie românească contemporană, tot ce ține de meseria mea de actor.
5. Ești maghiar într-un oraș românesc și lucrezi la o trupă de teatru românească. E o luptă în tine sau totul a decurs firesc?
Nu avea cum să decurgă totul firesc. Nu știu dacă percep acest lucru ca o luptă, dar e clar că a fost un efort constant să mă perfecționez în limba română. După repetiții stăteam ore întregi în cameră răsfoind dicționarul (de nevoie), căutând sensul cât mai clar al cuvintelor arhaice, sau citind cu voce tare pentru a-mi îmbunătăți accentul. Niște ani buni eram convinsă că a fost o cutezanță acestă angajare la un teatru românesc. Începutul a fost greoi, am muncit în plus mult și acum deja cred că a meritat. Acest început a fost în 2012 și de atunci am jucat peste treizeci și cinci de roluri în diferite teatre de limbă română și abia acum pot să spun că am o oarecare siguranță, că nu se aude că e a doua mea limbă, că nu mi-e frică să vorbesc liber, să dau un interviu. Dar munca nu se oprește, e loc de perfecționare cu fiecare rol, cu fiecare text citit, cu fiecare apariție publică.
6. Ce carte ți-ai lua în cadou?
Am citit recent Moartea pinguinului de Andrei Kurkov în română. Mi-a plăcut atât de mult, încât aș citi-o încă o dată într-o traducere maghiară. Dar mi-aș lua și Legea melcului, tot de Kurkov.
Iar un interviu tv, pe care l-am văzut zilele astea, m-a făcut curioasă să citesc cartea psihoterapeutului Gáspár György: Copilul invizibil.
Zoltán András, solist Sarmalele Reci
1. Ce faceți când nu faceți muzică? Citiți cărți? Mergeți la teatru? Ce cărți citiți cu precădere?
Încep cu o paranteză: La mine a face muzică înseamnă multe lucruri. Evident, în primul rând ceea ce se vede și se aude pe scenă, adică spectacolele, cântatul. Dar mai înseamnă și munca de compoziție, acel proces în care pot fi acaparat de o idee muzicală care nu mă lasă să dorm.
Dar totuși, ca să vă răspund la întrebare, da, în timpul rămas (destul de puțin) îmi fac timp să citesc câte o carte sau să ascult un disc sau să merg la operă. Mai ales că în toate aceste activități am grijă să-l implic și pe fiul meu. (E o întreagă altă discuție această misiune conștientă a fiecărui părinte de a-i da copilului niște exemple bune prin propriul stil de viață.)
Citesc cărți de istorie, studiez antroposofia, dar le fac loc și multor autori de diverse limbi și din diverse timpuri. Aș enumera o listă scurtă, aleatorie: Julian Barnes, Kálmán Mikszáth, Elif Shafak, Borges, Vasile Voiculescu, Marcel Aymé, Patrick Süskind – listă care poate continua într-un viitor interviu…
2. Ce autor clasic v-ar plăcea să întâlniți?
Mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc pe Kurt Vonnegut. Și mi-ar plăcea să-l pot întâlni pe Krúdy Gyula.
Amândoi sunt personaje dotate cu un umor teribil și cu o capacitate de a privi lumea într-un fel foarte proaspăt și mobil. Amândoi au o dragoste pentru umanitate și un respect pentru istorie și au capacitatea de a prețui spiritualul, valoarea umană.
Pe primul, l-aș fi însoțit cu plăcere într-o plimbare liniștită cu câinele său Labrador, cu al doilea, aș fi stat ore în șir la o masă într-un restaurant să-l văd cât poate mânca (și, mai ales, bea).
3. Citiți literatură română contemporană? Care a fost ultima carte pe care ați simțit-o ca fiind o capodoperă?
Da, tocmai am descoperit un scriitor contemporan, Viorel Ilișoi, un povestitor savuros. Găsești la el o cronică multicoloră a ultimelor decenii, istorisiri pline de umor și personaje antierou memorabile.
Ultima carte? Nu aș vorbi de cea mai recent citită, ci de Chira Chiralina a lui Panait Istrati. Capodoperă? Cu siguranță! O poveste fabuloasă. Desigur, nu este un scriitor contemporan, dar l-aș recomanda ca lectură tuturor celor atrași de romantismul balcanilor.
4. Sunteți un maghiar născut în capitală. Vă lipsește comunitatea maghiară sau v-ați obișnuit?
Nu-mi lipsește comunitatea maghiară, mulțumită fiului meu, care – chiar dacă merge la Liceul Waldorf din București – în clasele mici mergea la programul de după-amiază de după școală la Liceul Ady Endre, astfel că ne-am integrat într-o comunitate de părinți și profesori și am putut participa când și când la viața acestei comunități. De asemenea, obișnuiam mai demult să merg și la slujbele bisericii calvine, la Calvineum, precum și la evenimentele culturale organizate acolo. Rareori, vizitez și Casa de cultură Petőfi Sándor când sunt spectacole sau alte evenimente interesante.
Și, oricum, călătoresc foarte des în Ardeal, la prietenii și rudele de la Cluj și din Secuime. Astfel, să zicem, nu mă simt izolat. Însă trebuie spus că oamenii azi devin din ce în ce mai mult cetățeni ai întregii lumi și – cum se spune pe ungurește – ahány nyelvet beszélsz, annyi ember vagy (câte limbi știi, atâția oameni ești). Înveți cu timpul să te simți acasă nu numai unde te-ai născut sau unde ai crescut, ci și în toate locurile din întreaga lume pe care cu timpul ajungi să le descoperi și printre toți oamenii prin intermediul cărora înveți să înțelegi lumea mai bine.
5. Ce carte v-ar place să o primiți în cadou?
Firește, o carte pe care încă nu am citit-o. De pildă Papagalul lui Flaubert a lui Julian Barnes (Editura Nemira, 2006).
István Téglás, actor la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”
1. Cred că mulți se întreabă oare ce citește un actor? Piesele pe care le joacă? Doar atât? Ce cititi și când?
Culmea e că nu prea citesc piese, în afară de cele pe care urmează să le montăm pe scenă. Dar apar piese românești din ce în ce mai interesante, ar trebui să mă apuc de ele. Altfel, am momente când aleg cărțile în funcție de anumite teme. Și, de obicei, mi se întâmplă ca o carte bună să mă inspire să caut mai departe titluri noi. Recent am avut o vreme în care am citit cărțile lui Joan Didion – o scriitoare americană. Văzusem documentarul despre ea imediat după moartea ei și m-a atins felul în care vorbea, fizicul ei extrem de fragil, așa că am comandat imediat ce se putea găsi dintre cărțile ei. Am preferat să le citesc în engleză pentru că prima pe care am luat-o în română nu m-a convins. Momentan însă citesc cărți despre viața culturală a secolului XX din România. În special despre perioada comunistă, dar nu numai. Pentru că îmi lipsesc încă multe informații din istoria noastră recentă, care de-abia acum ies la iveală și care ne ajută să avem o imagine mai clară despre cine suntem cu adevărat.
2. E o diferență între cum citiți când vă pregătiți pentru un rol și cum o faceți atunci când vă delectați?
Da, este o diferență. Atunci când citesc o carte sau o piesă știind că voi juca un personaj de acolo mi se adună altfel cuvintele în fața ochilor. Textul începe să lucreze în mine și uneori tind să pierd firul narativ, fiind concentrat pe ce se întâmplă cu personajul meu. Nu pot să zic că există aceeași plăcere în felul ăsta de a citi. Când citesc doar pentru mine devin una cu cartea și nu cred că există ceva mai plăcut. Nici măcar spectacolele sau filmele cele mai importante pe care le-am văzut sau pe care urmează să le văd nu au cum să-mi stârnească o asemenea plăcere.
3. Care sunt cărțile dumneavoastră preferate și de ce?
Cred că am perioade în care am anumite cărți preferate. În adolescență m-au marcat cărțile lui Sándor Márai, în special Füvészkönyv (Cartea ierburilor), dar și Lumânările ard până la capăt. Felul lui unic de a scrie despre lucrurile cele mai profunde în câteva cuvinte mă urmărește și acum. Apoi, de prin facultate, am avut un moment în legătură cu cartea lui Alessandro Baricco: Mătase, care tot așa, m-a schimbat cumva. Eram la un workshop în Ungaria pe timpul verii. Mă simțeam foarte singur, treceam oricum printr-o perioadă în care mă simțeam pierdut, și țin minte că m-am îmbolnăvit foarte tare câteva zile. Ca să ajung la un cabinet medical a trebuit să merg pe jos câteva sate. Nu m-am simțit neapărat ca Hervé Joncour călătorind pe jos, însă regizorul care ne coordona și care ne-a adus cartea ulterior m-a distribuit în rolul lui.
4. Citiți literatură română contemporană?
Da, am citit anul trecut cartea Alinei Nelega, Un nor în formă de cămilă, și recent Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc. Momentan citesc Jurnalul unui figurant de George Tomaziu, pe care l-am descoperit în cartea tot recent citită a lui Florin Buhuceanu: Homoistorii.
5. Sunteți maghiar în capitala Romaniei și lucrați într-o trupă de teatru românească. E o luptă în dumneavoastră sau totul a decurs firesc?
A fost o luptă și încă ține, dar n-are legătură cu maghiarul din mine.
6. Ce carte v-ați lua în cadou?
Mi-ar plăcea să primesc una de care habar n-am avut nici eu.
