Cele 50 de porunci ale jurnalismului

În mai bine de 35 de ani de presă am acumulat o experiență care mi-a îngăduit să tot dau sfaturi legate de această nobilă profesie. E o uzanță jurnalistică întâlnită la mulți alții din presa de pe glob, provenită, presupun, din spaima celor care văd că lumea se duce dracului și n-o să aibă cine să relateze asta în mod pertinent. Cel puțin, pe mine asta m-a motivat să fac un colaj din ce am citit, gândit și scris, destinat viitorilor jurnaliști.

1. Scrie cu diacritice! Ca și cum ai scrie de mână – mai știi, din clasele primare? Dacă le foloseai atunci, folosește-le și acum, nu s-a schimbat mare lucru, în pofida progresului tehnologic. Scrie cu diacritice pe e-mail, pe chat, pe Whatsapp. Altfel, când chiar va conta să le folosești, în texte publicabile, vei fi tentat să le eludezi și, pentru că presa digitală a dat afară corectura, n-are cine să-ți mai pună căciulă pe „a“. Lasă abrevierile din social media, nu câștigi mare lucru folosindu-le – e doar o iluzie, ca a șoferilor care se grăbesc când traficul ocupă toate străzile – și riști să îți intre în reflex, ceea ce e dăunător pentru exprimarea în scrisul de presă.
2. Fii pregătit să scrii din nou de mână! În Japonia, după catastrofa din 2011, ziariștii de la Ishinomaki Hibi Shimbun și-au scris știrile de mână și le-au publicat astfel, vreme de șase zile – în prefectura Miyagi nu mai era curent. Le-au așternut, negru pe alb, pe niște suluri de hârtie uriașe, lipite pe ziduri. Acei jurnaliști și-au făcut datoria când tehnologia, care îi lăsase fără slujbă pe mulți din breaslă, n-a mai funcționat.
3. Ia-ți notițe clasic, tot de mână, chiar dacă înregistrezi cu cele mai performante scule. Și celei mai avansate tehnologii i se termină bateriile când ți-e lumea mai dragă.
4. Nu lăsa pe nimeni (și niciun soft) să te scape de corvoada transcrierii unei înregistrări de pe reportofon sau telefon. Oricât ar fi de plictisitor, nimeni nu va înțelege ca tine noima unui „hm“ din timpul înregistrării.
5. Scrie îngrijit, nu e nimeni obligat să pună virgule după tine când te citește. Și nu uita că și un text excepțional poate fi abandonat de către cititor după trei rânduri, dacă acestea conțin greșeli de literă.
6. În ziua în care ai scris mai mult decât ai citit, oprește-te. Tulburi inutil ecosistemul gazetăresc! Eventual, devino influencer de știri, acolo nu trebuie să te pricepi la nimic.
7. Scrie de parcă te-ai adresa cuiva care nu știe nimic despre subiect, dar nu uita nicio clipă că tot timpul cineva care se pricepe mai bine decât tine va citi ce ai scris.
8. În timp ce scrii de zor, mai e cineva care scrie exact despre acest subiect. Pentru a te diferenția, fii original și concepe-ți textul ca să rămâi original.
9. Nu epuiza azi tot ce ai de scris despre un subiect. Mâine-le îți e dat ca să faci follow-up. Și tot timpul urmează o zi plină de subiecte care așteaptă să fie scrise de cineva.
10. Verifică, și atunci când știi fără dubii, corectitudinea transcrierii unui nume – să n-o faci e cea mai mare greșeală dintre toate. Când Dan Negru i s-a plâns lui Valeriu Lazarov că presa îl făcea în fel și chip, marele producător TV i-a răspuns: „ți-au scris numele corect? Vezi, asta e important“.
11. Nu te sfii să te arăți imperfect. Dacă ai greșit ceva în text, nu trece sub tăcere cu speranța că nu s-a prins nimeni, ci repară chiar tu, vizibil, omeneasca eroare. Vei avea mereu la dispoziție erata, a cărei publicare nu e semn de slăbiciune, ci de putere. Jurnalismul e incomplet fără apel, revizuire continuă și îndreptare din mers.
12. Ieși pe teren dacă vrei să obții informații, puțini jurnaliști dobândesc statutul de invidiat al celor nu mai caută ei știrile, ci știrile îi caută pe ei. Dacă ești dat afară pe ușă, intră pe geam. Dacă nu răspunde patronul, vorbește cu portarul. O mulțime de știri exclusive mor doar pentru că nu i-ai căutat pe cei care ți le-ar fi dat.
13. Nu lăsa texte orfane! Când toată lumea are acces la aceleași informații, încredințează-ți textul unor părinți adoptivi pe nume Stil și Abordare. Fă-ți un stil inconfundabil și abordează în mod original orice subiect (e simplu: dacă cineva a făcut ceva, scrie de ce nu a făcut nimeni altcineva asta).
14. Scrie până când textele tale vor fi recunoscute din prima chiar dacă nu le-ai semnat. Când se va întâmpla asta, continuă să scrii. E păcat să te retragi dacă tocmai ai devenit jurnalist.
15. Nu-ți face planuri de weekend, jurnalismul e o meserie fără zile nelucrătoare. Era să uit: sâmbetele și duminicile nu se plătesc extra în presă. În general, jurnalismul e o ocupație nonstop. Partea bună e că nu ai program. Decât, eventual, în ceea ce privește predarea articolului. În limba română se numește termen-limită, dar dacă se traducea din engleză cuvânt de cuvânt, înțelegeai mai bine ce pățești în presă dacă nu dai articolul la timp – deadline.
16. Fă jurnalism din vocație, nu din sete de glorie. Dacă tresari când alții se mulțumesc să încuviințeze, dacă ești într-o permanentă stare de veghe, dacă vrei să pui mereu întrebări, dacă nu te mulțumești cu un singur răspuns, dacă arzi de emoție să-ți vezi numele publicat, dacă ai îndoieli când ceilalți sunt siguri și certitudini când unii doar bănuiesc, ești în locul potrivit.
17. Ai un înger pe umărul drept și un demon pe cel stâng? Păstrează-i pe amândoi, pentru echidistanță.
18. Cea mai bună sursă de informații din lume nu se poate compara cu două sau mai multe surse.
19. Documentează-te, pe cât posibil, nemijlocit. Folosește sursa primară. Dacă ninge, uită-te pe geam, nu te baza pe relatarea vecinului care știe pe cineva la institutul meteorologic.
20. Regula celor patru ochi e sfântă. Oricât de tare ar conta timpul în ziua de azi, niciun text n-ar trebui publicat decât după ce e văzut de încă doi ochi avizați. Sau tot de ai tăi, din nou.
21. Trage de timp! În afară de cazul în care ești știrist – deși nici Internetul nu e chiar Vestul Sălbatic, unde întâi trăgeai și abia apoi întrebai unde-i gara – temporizează! Au făcut-o cu succes Angelo Niculescu și Mircea Lucescu, împiedicând România să ia bătaie la scor în fața unor echipe, invariabil, mai bune. Prin urmare, amână cât poți publicarea, până când ești mulțumit de revizuirea textului.
22. Nu evita chiar toate oportunitățile de a părea deștept. Folosește, însă cu parcimonie, cuvinte rare și puternice. Numărul celor care vor reveni la textul tău imediat după ce au verificat în DEX ce înseamnă aporie, vacuitate sau epustuflant e mai mare decât al celor care nu te vor mai citi pentru că te exprimi tern și ai un lexic pauper.
23. În același timp, exprimă-te cât se poate de normal în scris. Un jurnalist bun va transmite ce are de spus cu tonul familiar al celui care le relatează alor lui ce a făcut azi la serviciu.
24. Apelează la umor de câte ori ai ocazia! În presă e ca în fotbal, ocaziile ratate se răzbună. De fiecare dată când n-ai fost amuzant deși ar fi fost potrivit, un balon va scăpa din mâna unui copil și se va înălța în văzduh.
25.  Zbate-te să poți scrie lucrurile la care ai visat înainte să intri în presă. Jurnalismul poate îndeplini visul oricui, înainte să-i dea în cap cu realitatea că meseria asta nu e pentru visători.
26. Nu fi ursuz în scris! Știu asta de la un șofer care nu citea cotidianul de referință la care eram amândoi la conducere. Eu, la șefia redacției, el – la volan. Florinache răsfoia doar tabloidele, pentru că acolo palpita viața, nu era conținut ursuz, ca în presa de calitate, obiectivă. Aceasta din urmă ucidea însă plăcerile lumești de a citi și alte subiecte decât cele sforăitoare despre justiție și statul de drept.
27. Fă-te cunoscut! Cititorii au încredere în cunoscuți, nu în instituții. Fii cunoștința lor, gândește ca ei, exprimă-te precum cei cu care consideri că împărtășești valori și principii.
28. Textul tău e oglinda intenției tale. Ai înțeles clar ce ai de făcut? Dacă noi nu înțelegem ce urmează să scriem, nici cei care ne citesc nu vor înțelege.
29. Între 10 și 100 de rânduri nu e nicio diferență! În ambele situații, trebuie să identifici subiectul, să începi întotdeauna cu el, să urmărești o foaie de parcurs, un fir roșu.
30. În presă, niciodată nu e timp. Dar ține cont că timpul petrecut cu întrebări cronofage care clarifică subiectul e mai scurt decât să rescrii un text pentru că n-ai atins subiectul.
31. Chestionează-te, în gând, înainte de a scrie un text. Răspunde la opt întrebări indispensabile: despre ce e vorba? Despre cine e vorba? Pe cine interesează? De ce interesează? Are proximitate spaţială (aici) – evenimentul petrecut aici poate interesa pe cineva din apropiere? Are proximitate temporală (acum) – ar putea interesa un eveniment petrecut acum sau de curând? Are proximitate socială – evenimentul petrecut în comunitatea apropiată, mai restrânsă sau mai extinsă? Acoperă o proximitate psiho-afectivă – tot ceea ce este legat de familie, copii, sănătate, impozite, preţuri, plăceri, distracţie, mâncare etc.?
32. Aplică regula „cine face ce?“ sau, cum i-am zis eu când am conștientizat-o, regula de trei cuvinte simple. E cea mai succintă formă de sublimare a unui text. Ne ajută să identificăm din prima subiectul, să folosim un verb puternic la diateza activă și să revenim la simplitatea perfectă a unui enunț din Abecedar: Ana are mere. Ține minte aceste trei cuvinte atunci când scrii următorul text. Spune-ți în gând povestea în aceste trei cuvinte – cine face ce – pentru a găsi punctele centrale ale textului, scheletul narativ. Fă-ți o schiță din trei cuvinte și concepe-ți textul pe bucăți.
33. Nu te baza pe faptul că dacă jumătate dintre cititori abandonează textul după trei paragrafe, textul tău trebuie să aibă doar trei paragrafe. Fă-l suficient de incitant ca să aibă fix atâtea paragrafe câte îți trebuie ca să demonstrezi ceva.
34. Adaptează-te în permanență. Dacă, după milenii de civilizație, Everestul comunicării a ajuns un emoticon sau un GIF, conferă-le cuvintelor tale altitudinea și forța expresivității unor astfel de simboluri.
35. Scrie degresat! Am ajuns o specie de cititori degresați. Avem mai mult de citit decât ceilalți oameni din istorie, pe ecrane din ce în ce mai mici, într-un interval de timp din ce în ce mai scurt. Prin urmare, respinge orice formă de „grăsime“, de balast, în texte. În presă, spune mai mult cu mai puține cuvinte.
36. Elimină subiectele slabe, incomplete. Sunt căutate noutatea, interesul public, semnificația, beneficiarii constanți. Scapă de informațiile banale, plate, marginale, „umplutura“.
37.  Utilizează cu precădere diateza activă, fiindcă arată că acțiunea e făcută de subiectul gramatical, pe când diateza pasivă arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. Amintește-ți din școală că diateza activă adaugă un plus de forţă textului, în vreme ce diateza pasivă îi răpeşte din vigoare. Utilizează verbele la diateza activă şi la timpurile cele mai „tari“: prezent şi perfect compus; verbele puternice creează dinamism, acţiune, fac economie de cuvinte şi conturează mult mai bine personajele.
38. Ucide cuvintele-nevăstuică – termenii/locuțiunile folosite în vorbirea indirectă. Sunt alunecoase, ambigue, evazive. Sunt folosite atunci când vorbitorul vrea să pară că a dat un răspuns clar, dar, de fapt, a spus ceva neconcludent sau vag. Exemple: e probabil/posibil să; de top; de regulă, de obicei, adesea. Și, pentru numele lui Dumnezeu, uită de „se pare“!
39. Menţine redusă lungimea enunțurilor. Nu construi fraze mai lungi de 17-20 de cuvinte. Frazele care conţin explicaţii sau/şi descrieri pot merge până la 30-35 de cuvinte – cu condiţia să fie clare. Când vrei să atragi atenţia asupra unui lucru, cel mai puternic efect îl au propoziţiile scurte, cu mai puţin de şase cuvinte.
40. Fii pedant din punct de vedere gramatical, e esențial în presă. În scris, jurnaliștii evită folosirea lui „și“ parazitar (în secvenţa „ca şi“), calcurile semantice inutile după engleză (se tot mulțumește pentru suport în loc de sprijin!), apocopa de genul „îmi place maxim“ – să lăsăm suprimarea unor foneme finale din cuvânt pe seama adolescenților și anacoluturi de tipul „orice om îi este teamă“ în grija Vioricăi Dăncilă.
41. Transformă criticile în propriile tale arme. În cazul în care e adevărat că o fotografie face cât o mie de cuvinte, găsește cuvintele potrivite care să creeze o mie de imagini ce vor lua ochii. Nu există fotografie fără spațiu mort, lipsit de informații vizuale, pe care să nu-l poți umple tu cu vorbe meșteșugite.
42. Fii onest, nu exagera și nu denatura realitatea doar ca să te bucuri de succes efemer. Dacă îi propui cititorului un city-break romantic la Cernobîl, vei constata că, și în jurnalism, reputația se construiește anevoios și se poate pierde într-o clipă.
43. În presă, trebuie să ai nouă vieți, ca pisica – folosește-le în mod cumpătat, ca să scapi viu când cititorii instruiți în tabere naționale de linșaj îți vor pune comentarii la texte.
44. Așa cum înainte de a pune o întrebare, trebuie să iei în considerare ce poate răspunde cel vizat, când scrii un text, trebuie să poți anticipa ce se va comenta după publicare. Un text bazat pe argumente irefutabile nu va hrăni „trollii“ din subsolul articolului.
45. Nu cere explicit partajarea textelor tale, concepe-le atât de bine încât să se răspândească singure. Publicare et propagare (fă public și distribuie) era un îndemn la modă doar înainte de Christos, în publicația cioplită pe tăblițe Acta diurna. Sau în alte vremuri de penurie, de data asta din pricina inflației informative, 2025 de ani după Christos, în New Media.
46. Nu există domeniu insipid, ci doar un mare deficit de inspirație, sclipire și curaj din partea celor care-l abordează în scris.
47. Evită semnul exclamării și cuvintele care țipă în titlu, în afară de cazul în care ești primul care a luat contact cu o civilizație extraterestră. Și asocierile inedite de idei, și împerecherile de termeni pot crea emoție, nu trebuie să te răstești la cititor ca să-i atragi atenția. Și nici să instalezi avertismente ca pentru nevăzători, nu cumva să treacă neobservată producția ta.
48. La modul ideal, dedică-te doar subiectelor pe care le stăpânești. Are cine să le reflecte pe toate celelalte.
49. Nu aborda toate subiectele decât dacă ești polimat! Dacă nu ești, dar dorești ca scrierile tale să fie populare, ține cont de ierarhia interesului public în raport cu subiectele relevante. Sunt niște criterii valabile pentru presa tipărită, încă în vigoare – dovadă, blocarea site-urilor din cauza prea multor accesări la moartea lui Prince. Richard Stolley, fondatorul hebdomadarului People, susținea că, pentru ca o copertă să vândă bine (citește pentru ca un subiect să fie de interes), să ții cont că: tânăr e mai bine decât bătrân; frumos e mai bine decât urât; bogat e mai bine decât sărac; filmele sunt preferabile televiziunii; filmele și televiziunea sunt preferabile muzicii; filmele, televiziunea și muzica sunt preferabile sportului; orice e preferabil politicii; nimic nu vinde mai bine decât un decedat celebru. Amuzant e că Stolley însuși a ratat odată o copertă, întrucât nu intuise potențialul uriaș al subiectului – la moartea lui Elvis Presley. S-a revanșat însă trei ani mai târziu, la dispariția lui John Lennon, punând subiectul pe copertă, ceea ce a dus la o explozie de vânzări ce a rezistat din 1980 până în 1997, când a decedat fulgerător Prințesa Diana.
50. Fă, din capul tău, un mic rezumat al acestui text. Apoi, scrie-l din nou. E cea mai eficientă formă de recapitulare. Truc: scrie pe desktop, într-un Google Doc. Salvează-l și trimite-ți-l pe telefon, iar apoi citește cu voce tare ce ai scris, ca să trăiești experiența parcurgerii unui text lung pe mobil, unde se consumă 95% din conținut azi. După care… taie din ele, dă-le dracu’! Cititul cu voce tare e foarte util, printre altele, în eliminarea cuvintelor pe care nu le-ai folosi în mod normal, una dintre prioritățile tale atunci când îți revizuiești scrisul. Și nu te mai păcăli că oamenii vor fi atenți la fiecare silabă așternută de tine – e puțin probabil să se întâmple asta. Așa că bagă la cap zicala jurnalistică „ce se taie nu se fluieră“!

Imagine: Portrait of Eddie Ronan, Down Beat office, New York, William P. Gottlieb, 1947