Coaja de banană

Start

După ce s-a întors de la „mititica“, un fost om de afaceri se antrenează zilnic în curtea interioară. Înainte să plec la serviciu, îl văd cum merge iute-iute în cerc de colo-colo și tot așa multă vreme, face flotări, așezări, bate mingea, merge, merge, merge în cerc. O văd pe nevastă-sa cum îi duce o banană, văd cum o mănâncă, văd cum aruncă coaja pe jos. Mă gândesc de ce n-a aruncat-o la coșul de gunoi, care e doar la câțiva metri mai sus, pe marginea drumului, oricum asta face – merge și merge și merge. În primul rând, e aiurea să arunci gunoaie pe jos, apoi exact tu ești primul care poate aluneca pe acea coajă de banană, fiindcă taman tu te miști pe acolo cu orele. Îmi amintesc că Tibi Ușeriu explică în „27 de pași“ cum e să nu ai cum să ieși dintr-un loc foarte mic și să te obișnuiești să ai la dispoziție doar foarte puțin spațiu, cum avea el la pușcăria din Germania loc să facă doar 27 de pași. Și-mi amintesc și de ursul care, după ce a stat captiv vreo 20 de ani la Grădina Zoologică din Piatra Neamţ, a fost adus și eliberat la Sanctuarul pentru Urși de la Zărnești, unde avea un bârlog doar pentru el, pădure, mult câmp, dar el mergea obsesiv în cerc, doar în cerc, într-o cușcă imaginară, la fel de mare precum cea de dinainte. Mă gândesc la asta coborând spre serviciu pe strada aia paralelă cu Dobrogeanu Gherea, Ecaterina Varga. Ridic ochii și văd un moș mergând pe stradă în zig-zag. Da’ ăsta oare ce-o fi pățit?  

Imagine principală: Andy Warhol,
album cover for “The Velvet Underground & Nico,” 1967

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×