În dormitor e întuneric. Doar prin geam răzbate un cer violet. Două corpuri dorm întinse pe diagonala patului. Ea pe burtă, goală, cu perna în brațe, iar el, într-o cămașă descheiată și pantaloni de chino, cu capul pe partea inferioară a spatelui ei. Se aude cheia în broască. O fâșie de lumină apare și dispare când se închide ușa. Călin tresare. Se aud foșnete de haine și pași pe parchet. Își mișcă pupilele stânga-dreapta. Pașii se apropie, Călin ține ochii bine închiși. O siluetă de bărbat intră în cameră, se oprește preț de o clipă și adulmecă. Se apropie de pat cu mișcări lente. Se apleacă asupra lor, ia o pernă și merge cu ea în sufragerie, se întinde pe canapea.
Un râset de pescăruș îl trezește pe Călin la lumina înghețată a dimineții. Deschide ochii, e singur în pat. Ridică doar capul și se uită în jur. Pe canapeaua din sufragerie nu mai e decât perna și o pătură lăsată la întâmplare. Prin ușa băii se aude apa de la duș, apoi doar picături chioare. Călin se întinde după telefonul de pe noptieră. Din baie iese Corina, cu părul ud, în pantaloni de trening și maieu. Îi zâmbește în timp ce-și strânge părul într-un prosop. Călin lasă telefonul.
– Neața
– Neața.
Corina se apropie și se așază pe marginea patului, lângă el.
– A venit cineva în timpul nopții, spune Călin.
– De-obicei vine a doua zi. Probabil nu i-a ieșit combinația.
– Cine?
Tudor intră în sufragerie și se apropie de dormitor.
– Bună dimineața, spune el. Ce faceți?
Tudor ia niște haine și le pune în coșul de rufe. Corina mustăcește.
– Vorbeam de lup.
Tudor imită un mic urlet de lup.
– Pun de cafea.
O sărută pe Corina și iese din cameră. Corina se uită la Călin.
– Vrei să bem o cafea?
Călin o privește confuz. Ea îi dă un ghiont. Se ridică și merge spre bucătărie. Călin își caută șosetele printre așternuturi.
Geamurile bucătăriei sunt aburite. Călin stă față în față cu Tudor. Are picioarele încrucișate sub scaun, iar palmele îi stau pe genunchi, unde lasă mici amprente de umezeală. Pe masă e o pâine, unt și-un castravete feliat. Corina stă și ea pe un scaun în lateral. Are o felie de pâine în mână și rade cu cuțitul din dreptunghiul de unt. Pe foc e un ibric albastru, un pic scrijelit.
– Ați mai stat aseară? Rupe Corina tăcerea.
Tudor mușcă dintr-o felie.
– Am mai băut niște beri.
Se întoarce către Călin.
– Te mai doare burta?
– Nu, mi-a trecut.
– Bun falafelul lu’ Petrică, nu?
Călin râde jenat.
– Da, un pic prea bun.
Corina întinde untul pe pâinea prăjită, pune niște felii de castravete pe ea și un pic de sare. Tudor înghite un dumicat și întreabă:
– A fost mișto la karaoke?
Corina îi dă cuțitul lui Călin, care își face și el o felie.
– Călin a făcut un duet cu Eugen pe Creep, în română. Îl laudă ea.
– Aparent facem amândoi chestia asta. Doar că traducerile noastre sunt ușor diferite.
Apa fierbe. Corina se ridică, ia un pachet de cafea, stinge focul, pune vreo cinci-șase lingurițe de cafea în ibric și amestecă.
– Când am ajuns noi se terminase, nu prea mai era lume. Zice Tudor.
– Și ce-ați făcut?
– Am mers la Luiza, am mai stat. Petrică s-a îmbătat și-a plecat.
– Tot cu Stela? Întreabă Corina în timp ce amestecă în ibric.
– Da, tot cu Stela. Eu am mai rămas un pic.
Corina pune cafea în cești. Se aude un telefon din sufragerie. Tudor sare.
– Al meu.
Se ridică și iese. Corina ia feliile de castraveți și le pune într-un bol. Toarnă oțet balsamic peste.
– Ce-i ăsta? Se interesează Călin.
– Oțet balsamic.
Corina îi întinde furculița cu câteva felii de castravete pe ea. Călin gustă. Corina își întinde picioarele pe sub masă și-l atinge.
– Cum e? Îi zâmbește ea.
– Nu știam că sunteți împreună.
– Nu, zic balsamicul.
Râd amândoi.
– Adică am presupus că ați fost. Dar l-am văzut cu tipa aia, poloneza, și m-am gândit că na.
Picioarele Corinei se strâng în jurul coapselor lui.
– Suntem de mai mult timp. Chestia asta e recentă.
– Chestia cu..?
– Da.
Călin dă din cap în semn că a înțeles. Îi atinge șosetele flaușate.
– Am mai fost înainte, acum puțin timp, cu un tip, tot așa, mai mic.
– Da?
– Da, cam o lună, până s-a combinat cu o tipă și a dispărut.
– Asshole.
Corina se apleacă și îi atinge mâna care e pe talpa ei.
– Poți să mai stai dacă vrei.
– Sigur?
– Da, mie mi-ar plăcea.
Corina stă în pat rezemată de niște perne, are laptopul pe burtă. Pe ecran rulează un film alb-negru. Călin stă cu capul pe umărul ei, iar ea îl mângâie în păr. Călin îi sărută clavicula, apoi revine la film. Tudor intră în cameră.
– La ce vă uitați?
– La un film vechi, Călin știe.
– Letter from an unknown woman.
Tudor se apropie de partea Corinei de pat.
– Vrei să te uiți? E cam pe sfârșite. Întreabă ea.
Tudor ia loc, se uită la ecran.
– Mă gândeam că poate vreți să facem un threesome.
Corina apasă sonor tasta space, se uită la Tudor.
– Eu n-am mai făcut niciodată, spune ea.
– Tu? Îl întreabă Tudor pe Călin.
– Nici eu.
– Era doar o idee.
Câteva momente de liniște.
– Păi și dacă ar fi, cum am face-o? Se interesează Călin.
– Corina la mijloc, răspunde Tudor fără să ezite.
Corina se uită la Călin.
– Tu ce zici?
Călin, roșu în obraji, ridică din umeri. Corina se-ntoarce către Tudor.
– Păi și cum am începe?
– Am putea să ne dezbrăcăm și să vedem ce se întâmplă, nu tre’ să facem nimic.
Corina caută un răspuns în ochii lui Călin.
Tudor o fute pe la spate pe Corina, cu mișcări mici și bruște, iar ea e deasupra lui Călin, pe care-l ține într-un fel de îmbrățișare. Lampa din spatele lui Tudor proiectează o siluetă frenetică pe peretele de deasupra patului. Tudor termină și se face dispărut în baie. Corina rămâne peste Călin. Își ridică spatele și își prinde părul într-un coc cu elasticul de pe încheietura mâinii stângi. Îi mângâie penisul și-l introduce în ea. De data asta controlul și mișcările sunt ale ei. Tudor iese din baie și trece spre bucătărie, înfășurat într-un halat.
Afară s-a întunecat din nou. Corina și Călin stau pe covor.
– Și trebuie să stai așa, cu spatele drept, îi arată ea.
– Nu pot, adică nu stă perfect drept. E ridicat aici, deasupra fundului.
Călin își pune mâna sub spate.
– Te doare?
– Nu, nu chiar.
Corina îi ridică bluza, îi mângâie abdomenul.
– Îți face fundul sexy. Păcat că la un moment-dat…
– Ce?
– La un moment-dat bărbaților le crește burta.
Îl sărută mai sus de buric.
– Iar femeilor coapsele
– Ți-a plăcut când te-am pupat pe spate? întreabă Călin.
– Da. Și mi-a plăcut când m-ai lins sub limbă.
– Cum?
– Fix așa.
Corina se apleacă peste el și-l sărută preț de câteva momente, cu gura deschisă. Ușa de la intrare se deschide, Tudor intră cu o sacoșă de plastic cu alimente în ea. O pune jos, Corina se întoarce spre el. Tudor se uită prin hol, pe jos, în rafturile de sub cuier.
– Ce faci? Strigă Corina.
– Caut o pereche de încălțări.
– Pentru ce, ce s-a întâmplat?
– M-am întâlnit cu un homeless în față la non-stop și m-a rugat să-i dau niște bani și i-am dat ce mai aveam și m-a întrebat dacă n-am ceva încălțăminte, că i s-a rupt talpa și n-are cu ce umbla.
– Ăla care doarme în părculeț?
– Da.
Corina se ridică, merge să-l ajute. Aprinde lumina, caută.
–Păi și ai pe mărimea lui?
– Da, a zis că poartă tot 43.
– Poți să-i dai vanșii ăia albi că oricum nu-i mai porți.
– Da, păi la ăla mă și gândeam.
Tudor ia adidașii.
– Hai că mă duc să-i duc, pregătiți voi masa până mă întorc?
– Da.
Călin și Tudor merg de-o parte și de alta a Corinei. Vântul bate tare și în reflexiile de neon sticlește umezeala. Au pașii grăbiți. Corina poartă o geacă verde cu gluga trasă pe cap, Călin are fes, doar Tudor merge cu capul dezvelit, de unde și vântul care îi bate părul în toate direcțiile.
– Tre’ să scot bani.
Tudor se desparte de cei doi și o ia spre un bancomat. Corina și Călin rămân pe loc, dârdâind. Mașinile trec în goană pe bulevard. Îl privește.
– Ai buzele crăpate. Spune ea.
– Și tu.
Corina se apropie de Călin și-l sărută. Tudor se întoarce.
– Nu mai am bani pe card, tu mai ai ceva cash?
– Mai am cam o sută de lei, spune ea.
– Poți să-mi dai 50?
– Pentru ce?
– I-am zis lui Eugen să-mi ia și mie o boabă.
Cei trei își continuă drumul.
– Tu ce bani mai ai? Întreabă Corina.
– Nu prea mai am.
– Păi cu intrare și c-o bere, mâine ce mâncăm?
Tudor dă din umeri.
– Vedem, găsim, mergem la Petrică, poate mai are falafel.
Între timp, Călin și-a scos portofelul și numără cu grijă.
– Mai am eu cam o sută, îi vrei?
– Păi și tu cu ce rămâi? intervine Corina.
– Mă descurc, mai împart mâncarea cu colegii.
– Nu, e ok. Pune ea capăt negocierii, apoi reia discuția. Da’ fără boabă nu poți să te distrezi?
– I-am zis deja omului să-mi ia.
– Bea și tu o bere în seara asta și zi-i lu’ Eugeni să i-o dea altcuiva.
– Adică acuma îmi spui și ce să fac.
– Păi nu, da’..
– Păi asta faci.
Cei trei continuă să meargă în liniște o vreme.
În spațiul imens al sălii, departe de loviturile puternice ale kick-ului, dar învăluit de reverberațiile sale ca de-o plapumă, Călin joacă ping-pong cu o străină. Albul mesei, dinții, bluza ei, sticlesc sub becurile ultraviolet.
– I’m not too good at this. Strigă ea.
– Me neither.
Fetei îi pică mingea de pe masă și după ce o ridică zice.
– Allright, I think I’m done.
Pun amândoi paletele pe masă. Se îndreaptă spre ringul de dans nu neapărat împreună. Tipa scoate ceva din borsetă, se întoarce către Călin.
– Here’s your prize for winning the game.
Și îi pune lui Călin în palmă două lame de gumă de mestecat.
În sala principală, Călin se mișcă stingher de pe un picior pe altul, pe ritm. În stânga, lângă coloane, Corina și Tudor vorbesc.
Călin merge printre oamenii extrem de răsfirați. Deși s-a mai adunat lume, atmosfera e la fel de low, doar câteva persoane care stau lângă pupitrul DJ-iței mai animă lucrurile. Călin iese din sala principală și ajunge iar în cea cu mesele de joc. O vede pe Corina îmbrăcată în geaca ei verde. E lângă Tudor, care e și el îmbrăcat, își iau la revedere de la câțiva oameni. Călin se apropie. Corina se întoarce spre el.
– Noi o să mergem.
– A, ok.
– Tu ce faci, mai stai?
Călin ridică din umeri și o privește căutând vreun semn. Se îmbrățișează, ea îl pupă pe obraz. Călin îi face cu mâna lui Tudor.
Ceva mai târziu, Călin stă la o masă și se uită în jur ca un motan pierdut. Mestecă guma cu maxilarul încleștat. Se oprește brusc, surprins de un disconfort acut. Scuipă guma în palmă și când o privește, vede în ea lipită o plombă. Verifică cavitatea cu limba. Își bagă degetul în gură și pipăie dintele ca și cum nu-i vine să creadă nenorocirea care tocmai ce i s-a întâmplat. Se ridică și pleacă.
De dimineață, Călin iese din bucătăria lui mică și se așază în pat. Pune pe birou o cană cu ceai. Ia telefonul și sună.
– Hey, ce faci?
pauză
– Eu sunt pe acasă, dar voiam să te întreb, mi-am făcut programare la dentist dar mi-e aiurea să merg singur. Plus că sunt într-o stare nu prea grozavă și aș avea nevoie să vorbesc cu cineva.
pauză
– E la două.
scurtă pauză
– Pe undeva pe la Dristor.
pauză
– Da, e foarte ok așa. Bine, mersi mult, Ioana.
Călin pune telefonul în pat. Ia o gură din ceaiul mult prea fierbinte. Se întinde pe spate și își acoperă ochii cu brațul.
În holul de așteptare al stomatologiei, Călin stă umăr în umăr cu Ioana. Nu-s singurii care așteaptă.
– Și cu el ai făcut ceva? întreabă ea încercând să nu fie prea intruzivă.
– Da, adică eram toți trei.
– Am avut și eu experiențe din astea.
– Doar că acum nu știu ce să fac. Aș vrea să-mi scrie și nu-mi scrie și mi-e teamă.
–De ce?
– Că nu ar vrea să ne mai vedem.
– Ție ți-a plăcut chestia asta?
– Îți dai seama că da.
– Păi de ce nu-i scrii tu?
– Nu m-am gândit că e o opțiune.
– Poate și ea vrea să-i scrii.
– Să-i scriu?
– Păi?
– Da, aș putea.
– Eu cred că dacă vrei să faci chestia asta, fă-o.
– Crezi?
– Da. Dar doar dacă te simți confortabil s-o faci.
– De ce tot zici de asta?
– Ce?
– Dacă chiar vreau, dacă-s confortabil.
Ioana stă câteva secunde pe gânduri, îl privește nehotărâtă.
– Măi, zece ani între tine și ea nu-s ignorabili.
Câteva persoane din sala de așteptare se uită la ei. Ioana continuă, mai șoptit.
– Nu vreau să fac vreo aluzie, dar înțelegi ce zic?
– Presupun că da.
Ioana ridică din umeri. Călin își mușcă buza. Scoate telefonul din buzunar și butonează calculat un mesaj. Ioana respiră în liniște. Călin dă send și bagă telefonul la loc.
– O să fie bine, îl liniștește ea. Mergem după la o cafea?
– Nu știu dacă pot să beau după dentist.
– Poți, poți, acuma știi că le fac cu laser.
Călin o privește nedumerit.
– Lumina aia albastră. În fine, se fac instant.
Doctorița iese din cabinet.
– Domnul Petcu?
– Da, spune Călin.
– Haideți, vă rog.
Călin stă întins pe spate, pe scaunul medical. Doctorița se uită în gura lui cu o oglinjoară și ceva ustensilă.
– Da, e căzută, aia se rezolvă ușor. Aici mai aveți o carie pe premolar. Pe aici aici e ok. Iar aici aveți o căriuță de toată frumusețea. În fine, nu e chiar așa de rău.
– Și pentru decontarea pentru studenți cum…
– Da, vă explic imediat.
Doctorița e acum aplecată peste chipul lui Călin și îi lucrează dinții. El se uită direct în tavan. Gura îi e luminată de reflector. Privește în gol. Îi bâzâie telefonul în buzunar și apoi încă de vreo două ori. Se uită în ochii doctoriței, care e atentă la ce face, apoi se uită iarăși în tavan, zâmbește așa cum poate.
Imagine: Daniel Borgonovi
