Din când în când, invit oameni pe care îi admir ‒ scriitori, artiști și alte minți neobosite ‒ să-și pună mintea cu un scurt chestionar umoristic. Ce-i face să râdă? Cine? De la ce i-a salvat râsul? Și ce, din toată lumea asta mare, nu-i deloc de râs? Azi, răspunde la cele 20 de întrebări ale acestui chestionar Cristian Fulaș. La 47 de ani, acesta e un influent scriitor român și un traducător major de literatură străină.
Când a fost cea mai recentă întâmplare și de ce ai râs cu poftă pe seama literaturii?
Zilele trecute, la ICR, o întâmplare cu o doamnă. Un domn bine ține o cuvântare despre soarta amară a literaturii contemporane și, o, vai, doamna cu pricina îi sare la gât: „da’ domnu’, mie nu mi-ați dat premii niciodată“. Mi se întâmplă rar să nu mă pot controla în public, dar am cedat și am râs cu lacrimi.
Ce ți se pare de râs la alți scriitori?
Mă termină morga, e pentru mine cel mai amuzant lucru din lumea literară. Mă sparg seriozitatea, respectul de sine, micile aluzii la elitismul propriu, propriile statui plimbate în brațe. Pe scurt, tocmai lipsa umorului și autoironiei, lipsa asta de măsură a lucrurilor care trimite ridicolul în tragic și-l face umor involuntar, mecanica placată asupra omului.
Te-ai făcut vreodată de râs din punct de vedere profesional?
Oho, bineînțeles. Am ratat traduceri, am dat texte slabe în publicații, am dat interviuri fără cap și coadă, doar ca să le dau, am fost la evenimente la care n-a venit aproape nimeni – recordul meu absolut e o lansare de carte în Timișoara, prin 2016: a venit un singur om și l-am invitat la cafea. Dar da, ca toată lumea, am parte de lecții tot timpul.
Ce parte din romanele sau traducerile tale le poate provoca altora râsul?
Sunt părți pe care le fac intenționat umoristice. Pasaje întregi uneori, în special în Ioșca și în Specii. Dar și umorul face parte din viață, nu? De ce nu l-am folosi?
Ce tip de umor te caracterizează în scris?
Sec, cinic, ca și în viața reală. Nu sunt omul bancurilor, al glumelor fără perdea, nici al râsului în hohote. Așa că ‒ și în scris ‒ tot negru la suflet rămân, așa cum mă știi. Un hâtru, noroc că primul om de care râd sunt eu însumi, altfel toată lumea ar crede că sunt un nasol.
Ai vreo trăsătură, fizică sau de caracter, pe care o găsești suficient de caraghioasă pentru a o reflecta în scris?
Sigur că da. Sunt extrem de încăpățânat, poate chiar ambițios, uneori. Și exact de mine fac mișto, atunci când portretizez ambițioși și încăpățânați. Nu mă pot abține, de fapt, fiecare mic defect mi-l exploatez în cărți, sunt sursa mea cea mai la îndemână.
Cine e omul de litere pe care îl găsești cel mai lipsit de simțul umorului?
Aici m-ai blocat, încercam să evit nume, să nu mă cert cu nimeni. Dar dacă trebuie, cu plăcere… Cred că omul cel mai lipsit de umor din literatura română e Andreea Răsuceanu. Nu mi-o pot imagina nici măcar zâmbind, o citesc de niște ani, am și întâlnit-o de câteva ori, e stană de piatră. Cred că e singurul om cu care n-aș avea curaj să glumesc. Nici nu știu dacă e un defect ăsta, dar așa o percep. Și, cum spuneam, îmi provoacă o ușoară teamă, mi-e groază de oamenii serioși. Noroc că ne întâlnim o dată la câțiva ani, nu e niciun pericol în realitate. Și ar mai fi Adrian Botez, nici pe el nu mi-l pot imagina râzând. În rest ar mai fi militanții, de toate orientările. Și ăștia sunt un cortegiu funerar care merge pe internet, e ceva de groază cu ei, dacă râzi îi ofensezi. Sper să nu fie la fel și în viața reală, mi-ar părea rău de ei.
Cine e omul de litere pe care-l consideri înzestrat cu cel mai mult umor?
Cu siguranță Robert Șerban. Omul ăsta râde din toată inima când râde, cred că e catharsisul lui. De asta și suntem atât de buni prieteni, că mi se pare imposibil să mă cert cu el.
Ai luat în derâdere, în mod public, vreun critic sau vreun cititor?
Bineînțeles, dar ce farmec ar avea viața dacă nu am fi și ironic-sinceri din când în când? Mai ales cu criticii mi s-a întâmplat să reacționez, cu cititorii am întotdeauna senzația că nu îmi permit, nu prea ne cunoaștem personal și mi se pare destul de deplasat să îi iau la mișto.
Care e cea mai delicată situație în care te-a salvat umorul?
Acum niște ani, la Morges, intru într-un scandal cu o persoană importantă – nu spui nume. Dintr-o glumă de-a mea se ajunge la țipete și la alte invective și bălăcăreli la propriu, am reușit să mă extrag de acolo cu o glumă, de atunci nu ne mai salutăm. Nu știu dacă m-a salvat umorul la propriu, dar am reușit să plec de acolo, a fost suficient. Măcar n-am luat și bătaie.
Care e cel mai subapreciat lucru pe care l-ai scris?
Cu siguranță romanul După plâns. Că tot suntem aici, pe plaiul umorului: mă oftic de mor pentru soarta cărții ăleia, nu voi înțelege niciodată ce s-a întâmplat cu ea, e ca și cum nu aș fi publicat-o niciodată. Ca să nu mai zic că a avut două ediții și tot nu există, că iar mă enervez.
Care e cel mai amuzant lucru pe care l-ai scris?
Cred că relația dintre popă și doctor din Ioșca, o ceartă presărată atent pe niște sute de pagini. Mi se pare foarte greu să mă înving la capitolul ăla.
De ce anume râdeai, cândva, în scris și azi nu mai poți, că te abați de la ceea ce ar fi „corect politic“?
Ei, corect, incorect, zici că suntem la ora de aritmetică sau gramatică. Eu continui să râd în scris, îmi asum criticile și linșajele, nu mai pot eu de supărările unora și-ale altora, n-am somn noaptea de milițieni. Să se supere, domne, oricum sunt gata supărați, să-i ajutăm.
Ce te face să râzi la modelele de inteligență artificială generativă?
Felul incredibil, care te debusolează, în care pot face aceeași greșeală la infinit. Inițial mă enervam, acum râd și discut în continuare, mă amuză perseverența în greșeală, e cea mai umană trăsătură a LLM-urilor.
Ce alte viețuitoare decât omul îți provoacă râsul și de ce?
Cățeii. Au felul ăla amuzant de a te privi ca și cum ar vorbi cu tine, lasă capul într-o parte și practic zâmbesc. Când Goldie a mea face asta, îmi trec subit toate supărările.
Ai îndrumat vreodată greșit un student sau un elev?
Nu, asta nu am făcut și nu aș face niciodată. Decât să dau un sfat prost, mai bine nu dau niciun sfat.
Poți să râzi de războaie?
Nope. Îmi e imposibil să râd de moartea oamenilor, indiferent de situație. Aici e limita mea.
Cine e persoana cu cel mai mult umor din familia ta? Dă-ne un exemplu de umor al acesteia.
Nu pot spune că am cine știe ce legături de familie, din păcate. Trăiesc relativ izolat, nu ne întâlnim așa de des, nu apucăm să râdem împreună, în orice caz. Deci aici am fost nevoit să te dezamăgesc.
Ai fost vreodată tentat să fii cu cineva lipsit de umor?
Nu.
Te-ai fi căsătorit cu tine, dacă era posibil?
Sincer, în niciun caz. Sunt un sucit, un dificil, uneori un apucat. Nu fac rău nimănui, dar nici comod sau foarte plăcut nu sunt. Așa că de ce mi-aș distruge viața cu mine, spune și tu?
Foto © Barna Némethi
