Interviu cu Gabriel Bebeșelea, dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu“ din București, organizatorul festivalului Musica Ricercata
Vara pare o perioadă relaxată, dar este de fapt una plină de evenimente. Unul dintre acestea se desfășoară de cinci ani la Sibiu sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea. Am fost curioși ce se va întâmpla la aceasta a cincea ediție și am aflat printre altele de magia numărului șapte, a literaturii și – cum altfel? – a muzicii.
În denumirea festivalului, v-a inspirat opera lui György Ligeti. De
ce chiar acest corpus? Pentru că autorul e, să zicem, un transilvănean
internațional sau și din alte motive?
Și asta, dar mult mai mult de atât. Numele ales, Musica Ricercata, vine de la titlul unei compoziții de György Ligeti pentru pian solo și înseamnă, în traducere din italiană, muzică cercetată. Ligeti a pornit în crearea acestei piese de la muzica altor compozitori, primul fiind Girolamo Frescobaldi, și a dus, după o cercetare extrem de minuțioasă, limbajul muzical mai departe. Exact același lucru îl facem și noi la festival, de la o cercetare foarte aprofundată, mai ales pe manuscrise, creez conceptul fiecărei ediții. Așadar, e un omagiu adus lui Ligeti, care este la rându-i motorul care generează cele două misiuni ale festivalului, pe care dorim să le demonstrăm în timp real în fața publicului, prin artă: coeziunea multietnică a Transilvaniei și sincronismul cultural din această regiune cu restul Europei.
La fel ca în muzica genialului Ligeti, nimic din acest festival nu e lăsat la voia întâmplării. Toate repertoriile, toate lucrările muzicale, toți invitații, toate seriile din festival, sunt alese după această cercetare aprofundată și totul este conectat prin Ligeti și muzica sa.
György Ligeti a fost un revoluționar al sunetului, dar, din păcate, mult prea puțin cunoscut în România, așa că, puțin câte puțin, am extins trimiterile conceptuale spre toate regiunile din țară.
Spuneți că Sibiul e locul ideal pentru un asemenea festival. L-ați
organiza în alt oraș?
Ar fi o adevărată provocare să realizăm acest festival în alt oraș, tocmai din cele două mari motive expuse mai sus. Nu imposibil, dar plin de provocări.
Sibiul a fost pentru o lungă perioadă capitala Transilvaniei, iar șarmul său aparte deschide un orizont fără opreliști pentru toate poveștile din spatele conceptelor fiecărei ediții. Ba mai mult, este la 70 de kilometri de Târnăveni, locul în care s-a născut și a copilărit György Ligeti.
Un alt motiv pentru care Sibiul e orașul perfect ar fi faptul că în urmă cu 4 ani am descoperit la Napoli opera La foresta d’Hermanstad (Pădurea Sibiului), compusă în 1812 de Valentino Fioravanti, a cărei acțiune se petrece chiar la Sibiu. Dar cum nimic nu este imposibil, chiar dacă am interpretat în Musica Ricercata Festival uvertura și finalul acestei opere, premiera modernă a tuturor ariilor și duetelor va avea loc în septembrie la București, în cadrul Festivalului „George Enescu“.
Cu toate acestea, încep să văd tot mai mult oportunitățile conceptuale și dificultățile altor spații în care acest festival ar putea să se dezvolte.
Pentru amatorul de muzică care sunt, muzica poate fi „înțeleasă“ de
toată lumea. Ăsta să fie secretul ei?
N-aș apela la deja clișeicul „muzica este limbajul universal“, ci aș da o altă explicație. Muzica, de orice tip, trăită în spațiul care-i este destinat, oferă experiențe senzoriale nemaiîntâlnite în alte arte sau forme de expresie. De exemplu, sala de concert, atât timp cât muzica este interpretată cu responsabilitate și pasiune, poate deveni un adevărat sanctuar, un refugiu pentru cei care doresc să scape de cotidian. Dacă noi, muzicienii, reușim ca pentru câteva ore să-i facem pe spectatori să lase problemele, angoasele, neliniștile, grijile la ușa sălii de concert, înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea în acea seară. Și atunci putem spune că muzica e pe deplin înțeleasă. Dar spectatorul nu e conștient de faptul că face activ parte din corpul acustic al sălii și al muzicii interpretate în acel moment. Acesta e factorul care oferă sunetului o căldură fără de care muzica nu poate exista și nu poate fi transmite la adevărata ei capacitate – lucru observat în nefericita pandemie, când sălile erau goale.
Invitații literați cum se încadrează în program? Pentru dvs.,Theodoros – ca să mă refer la un singur exemplu – are și valențe muzicale?
O preocupare perpetuă e aceea de a uni artele în acest festival. Muzica devine liantul care conectează punctele, dar foarte important pentru mine e ca publicul să participe activ la discuții generatoare de idei puternice. Cred cu tărie că muzica atinge mult mai mult dacă publicul este pregătit printr-o „baie“ ideatică solidă.
Excepționalul roman Theodoros al lui Mircea Cărtărescu are două puncte comune extrem de puternice care se branșează la tema globală a festivalului și la tema ediției. În primul rând, la baza acestui roman stă o cercetare de mai bine de trei decenii, o cercetare fără de care acest roman n-ar fi avut impactul pe care-l are la mai puțin de un an de la apariție. Al doilea aspect, care leagă romanul de ediție, este atenția lui Mircea Cărtărescu pentru culoare sub toate formele ei. Acest lucru trimite direct la un element special din binomul care formează tema acestei ediții – sinestezia.
De ce ați ales sinestezia ca „lozincă“ sau drive pentru festival?
Sinestezia e mai degrabă tema conducătoare și care unește toate micro-conceptele din această ediție. György Ligeti avea această capacitate ieșită din comun, asemeni altor compozitori interpretați în cadrul festivalului. De aici am pornit și inventarea cuvântului care oferă tema ediției – Ligestezie, realizat prin contopirea numelui lui Ligeti cu capacitatea sa specială de a vedea culori când auzea sunete, sinestezie. Iar cum Ligeti a fost un compozitor constructivist, „arhitectura“ ediției pornește contopirea culorii cu sunetul: șapte zile de festival pentru că sunt șapte culori ale curcubeului, în șapte spații emblematice ale Sibiului, fiecare iluminat în culoarea corespunzătoare zilei respective. De aici și motto-ul acestei ediții, un îndemn către public de a experimenta din aceste trăiri speciale: privește sunetul, ascultă culoarea!
Ce v-a adus festivalul acesta, aflat la cea de a cincea ediție, din punct de vedere sufletesc? Ce vă aduce anul acesta?
A adus un public deschis nu doar spre muzică, dar mai ales spre cunoaștere. Ne-am bucurat întotdeauna de săli arhipline și de oameni care rezonau foarte puternic cu toate conceptele prezentate. Deja de la ediția precedentă ne-am dat seama că avem un public devenit fidel, iar acesta e semnul cel mai important că suntem pe drumul cel bun și de aici ne încărcăm și bateriile pentru a realiza o nouă ediție, indiferent de câte obstacole sau de impedimente ne-ar sta în cale (și sunt destule, din păcate).
Speranța mea e, ca după această ediție György Ligeti, și ceilalți compozitori inediți prezentați (cu unele lucrări în premiere absolute, fiind descoperite recent), să ajungă mult mai cunoscuți, mai apreciați, mai ascultați.
Îmi puteți da câteva exemple?
Un exemplu ar fi compozitorul sibian Norbert von Hannenheim, discipol al lui Arnold Schönberg, al cărui Cvartet XI l-am găsit în manuscris în Biblioteca Națională a Austriei. Un alt exemplu este sibianul Wolf von Aichelburg, membru marcant al Cercului literar de la Sibiu alături de Radu Stanca, Ion Negoițescu, Ștefan Augustin Doinaș ș.a. Despre Aichelburg se știa că e scriitor, poet, critic literar, dar foarte puțini știu că acesta era și compozitor. În arhiva Universității din Freiburg am găsit manuscrisul unui cvintet de suflători, compus la Sibiu după ce a ieșit a doua oară din închisorile comuniste, care va fi interpretat în Musica Ricercata. Alt exemplu interesant este cel al lui Jan Levoslav Bella, cel mai important compozitor slovac, care a fost timp de patru decenii directorul muzical al Sibiului. În cadrul festivalului vom interpreta un cvartet compus de acesta la Sibiu și uvertura operei Wieland der Schmied/Kovac Wieland, prima operă în limba slovacă, compusă tot la Sibiu. Geneza acestei opere e cu atât mai interesantă, cu cât libretul fusese scris de Richard Wagner, trecuse prin mâinile lui Franz Liszt, dar numai Bella a fost cel care a finalizat proiectul. Și apropo de Liszt, la festival va fi interpretată acea Rapsodie pe care acesta a compus-o după ce a vizitat Sibiul, Bucureștiul, Iașiul, la doar un an după ce decedase la Veneția în casa lui Chopin copilul-minune Carl Filtsch la doar 15 ani, născut la Sebeș și crescut la Sibiu.
Ce întrebare i-ați pune lui György Ligeti dacă l-ați întâlni în perioada festivalului?
L-aș întreba cum vede evoluția sonoră în 2023 și în ce direcție vede el că merge muzica. Pentru că a fost un vizionar, sunt sigur că răspunsul o să fie extrem de interesant. L-aș întreba și ce crede acum despre muzica sa în filmele lui Stanley Kubrick, dacă mai e deranjat de faptul că în primul 2001: A Space Odyssey, Kubrick a preluat muzica fără să-i ceară acordul. Chiar dacă Ligeti n-a urmărit niciodată popularitatea, prezența muzicii sale în filmele lui Kubrick l-au adus în fața publicului larg. La final i-aș cere iertare că noi, în România, nu i-am interpretat muzica pe cât ar fi firesc.
Imagine reprezentativă: arhiva Gabriel Bebeșelea
