Vlad Mihai este fondatorul editurii Paper Traffic și art director la Glitch, două roluri care îi reflectă pasiunea pentru design și publishing. Împărțindu-și timpul între publicarea de cărți îndrăznețe și colaborarea cu clienți din zona culturală, Vlad explorează granițele dintre creativitate și responsabilitate. În acest eseu personal, el povestește cum self-publishing-ul a devenit nu doar o formă de expresie, ci și un mod de a conecta literatura, arta și designul într-o viziune coerentă și autentică.
De-a lungul carierei mele de art director în publicitate, m-am implicat constant în proiecte pe lângă jobul principal. La un moment dat, acestea au devenit prea multe, iar timpul meu prea puțin. M-am concentrat doar pe câteva care mergeau în aceeași direcție. Așa s-au pus bazele editurii Paper Traffic – un proiect născut mai degrabă din nevoia de „igienă internă“ decât dintr-o dorință bine articulată. Am păstrat aici proiectele care pot fi gestionate pe cont propriu și în ritmul meu.
Pentru o bună parte din timpul meu profesional, am dus o viață dublă între agenție și freelance. Acum, însă, Glitch a devenit un spațiu în care simt că avem timp să explorăm designul, nu doar să răspundem rapid la briefuri sau să alergăm după pitchuri. Aici există entuziasm pentru craft, iar clienții au un produs mai curat, majoritatea fiind din zona culturală. Biblioteca de la birou se îmbină firesc cu editura. De-a lungul timpului, avut ocazia să cunosc, la Biblioteca Glitch, oameni din industria de publishing sau artiști invitați la Design Sessions, și astfel devine un spațiu de aflat informații direct de la persoane, nu doar din cărți. În timpul orelor de lucru o folosim ca un instrument în procesul de design, iar când sunt evenimente devine un loc de cunoaștere a proceselor altora. O parte din cărțile pe care le-am publicat se găsesc și pe rafturile din mansardă, unde am ținut și o scurtă prezentare despre povestea editurii. E un triunghi armonios între munca de la birou, editură și bibliotecă.
Cărțile în general sunt încă importante și frumoase. Poate vor fi depășite, rezumate în formate audio sau video, dar pentru mine reprezintă forma originală de transmis informație, chiar dacă într-o zi vor deveni, poate, o „fantomă“, că icon-ul de „save“ în formă de dischetă. Frumusețea lor nu vine din materialitate – din mirosul cotoarelor sau textura hârtiei – ci din felul în care imaginația cititorului umple golurile. Dacă fiecare parte a cărții încearcă să îți zică ceva și toate detaliile producției caută să rimeze cu povestea, atunci devine o experiență dirijată, și eu nu vreau asta. Designul unei cărți trebuie să susțină conținutul, dar e și mai valoros când reușește să surprindă. Mă interesează să creez o aură în jurul cărții atunci când o parcurgi, care nu e formată din fonturi corecte, armonii între texturi, proporții corespunzătoare sau bun gust. De multe ori, deciziile mele de design editorial se bazează pe instinct mai mult decât pe experiență sau un studiu. Pentru una din cărțile de proză am luat la propriu ideea de „carte-obiect“ și am dat o gaură prin ea. Am făcut o carte de bucate în format de dosar, unde rețetele se colecționează din plicuri luate separat. Nu voiam să mai fie un obiect clar delimitat, ci ceva care nu se mai termină.
Am trecut rapid de la self-publishing la publicarea și editarea cărților altor autori. E mai dificil, dar și mai plăcut, pentru că trebuie să umbli cu o implicare mai pisicoasă. Munca de editor implică un balans delicat între a fi invizibil – lăsând tot spațiul autorului – și a lăsa o amprentă care garantează calitatea. Fiecare carte e diferită, fiecare autor vine din altă lume, și asta e extraordinar. De multe ori, o carte devine un hotar, marcând trecerea unui autor la o nouă etapă creativă. Publicarea nu înseamnă finalul unui proces, ci încă un capitol în procesul de creație și căutare.
Lucrez încet și cu plăcere. Am publicat aproximativ 12 titluri în trei ani, iar pentru anul viitor sunt deja opt proiecte planificate, dintre care două sunt în tipar. Public ca să ocup spațiu. Mi se pare că ăsta e un rol foarte important al cărților. Să pună stăpânire pe un loc în bibliotecă, în magazin, pe masă, în ghiozdan, pe noptieră, în tren, la plajă, într-o conversație. Lucrez încet și cu plăcerea de a crea o legătură cu artistul. Cărțile publicate nu ies în tiraje mari și nici nu beneficiază de o distribuție impresionantă, dar oferă ceea ce multe alte edituri nu pot: timp dedicat și atenție completă autorilor. Cititorii simt, în rezultatul final, relaxarea și mulțumirea autorului, un sentiment pe care îl asociez cu descrierile bio de pe etichetele produselor de tipul „lapte de la văcuțe nestresate“ sau „ouă de la găini crescute la sol“.
Avem o scenă locală de publishing sănătoasă, dar încă prea mică. În afară de Sit+Read de la Timișoara, nu avem târguri pentru cărțile de artă. Noroc că există Piața de Artă și Design și Hot Lagoon. De aceea, prefer să organizez lansări în baruri, cafenele sau grădini, mergând acolo unde sunt oamenii, nu chemandu-i în librării. Am lansat o carte de fotografie în mijlocul verii și a venit surprinzător de multă lume. Cred că avem nevoie de mai multe evenimente culturale în extrasezon, nu doar atunci când apar finanțările.
Din aprilie, am deschis o librărie în Piața Obor. Este un spațiu mic, dar curajos, unde găsiți toate titlurile publicate alături de lucrări de artă – fotografii înrămate, gravuri și pasteluri. Se face piața, se bea cafea, se joacă table. Vă aștept în vizită la Biblioteca Glitch sau pe terasa din Obor!
Imagine: © Dragoș Hanciu
