Cum să citim mai mult și nu doar subtitrările de la cinema sau TV

Start

Strălucită ideea de a insera în Bookfest București 2024 această primă ediție Book to Screen  – ediție pilot, cum se spune, deci sper să-și ia zborul pe mai departe, la stele, și, mai ales, să se finalizeze proiectul câștigător, bun de filmat, după cum sună transpunerea în română a acestui pas important pentru scenaristica de la noi. Asociația Editorilor și Alianța Producătorilor de Film, plus PRO TV, au simțit pulsul vremurilor. Inclusiv la Oscarurile din acest an s-a pornit de la texte tipărite, de la Oppenheimer la Barbie (cu cele mai mari vânzări de bilete) și până la straniul Poor Things sau la cutremurătorul The Zone of Interest și, mai ales, American Fiction.

De-a lungul istoriei celei de-a șaptea arte, au existat autori care și-au ecranizat singuri opera. Dai Sijie a procedat astfel în 2002 cu extraordinarul Balzac și micuța croitoreasă chineză, chiar dacă a apelat la o coscenaristă, Nadine Perront. Lansat la Cannes, filmul a primit o nominalizare la Globurile de Aur. Cu mult înainte, chiar la noi, Animale bolnave, apărut în 1968 și premiat de Uniunea Scriitorilor, a fost adus în 1970 pe marele ecran de același Nicolae Breban, dar cu titlul Printre colinele verzi. În 1971, pelicula sa participa la Festivalul de la Cannes.

Mulți autori vor să-și vadă personajele întruchipate de actori, pe care poate îi și au în minte când scriu. Își doresc, poate, să participe la scenariu sau să aibă măcar un cuvânt de spus la filmarea propriu-zisă. Știu asta direct de la cei care scriu și-mi cer să recomand cineaști care precis ar face o capodoperă din opera lor, eventual cu șanse la mult râvnitul Oscar sau măcar un succes de public senzațional. Sigur, există și contraexemple celebre, ca De veghe în lanul de secară, publicat inițial între 1945-1946, în serial, și abia apoi adunat într-un roman, enorm comentat și adesea citat, transformat în script încă din 1951, însă pentru care J.D. Salinger a lăsat, cu limbă de moarte, că nu-l vrea peliculă!

Margaret Mitchell, creatoarea îndrăgitului și aproape perfectului Pe aripile vântului și J.K. Rowling, „mama“ lui Harry Potter, și-au văzut adaptările, au fost chiar la spectaculoase lansări de gală, spre deosebire de autorii cărților ecranizate (cuvânt care, apropo, n-ar mai trebui confundat cu… proiectate) la mult după ce aceștia s-au stins, autori ca Jane Austin (Mândrie și prejudecată), Charlotte Brontë (Jane Eyre), Emily Brontë (La răscruce de vânturi) sau Anne Brontë, după al cărei roman apărut sub pseudonim (Necunoscuta de la Wildfell Hall) s-a făcut o miniserie în 1996 și se pomenește în pelicula despre surori a francezului André Téchiné.

Mihail Sadoveanu a apucat să vadă doar rușinosul propagandistic Mitrea Cocor, din 1952. În cazul lui Cezar Petrescu, s-a repetat povestea, cu Nepoții gornistului, din 1953. Camil Petrescu a ajuns în imagini mișcătoare la mult după ce nu mai era printre cei vii. Rebreanu e și coscenarist la Ciuleandra, din 1930 (și cofinanțator, chiar dacă din banii Direcției Educației Poporului, al cărei director era). Realizat de neamțul Martin Berger în două versiuni – română și germană – și socotit primul film sonor autohton, având în distribuție actori de teatru de calibrul Elvirei Godeanu și al lui Nicolae Bălțățeanu, Ciuleandra a rulat și în SUA, sub titlul Echo of a Dream. Ulterior, a fost acuzat că face un deserviciu țării, căci înfățișa spectatorilor un personaj bețiv și afemeiat, iar boii care trăgeau la jug erau prea slabi. Comentarii și reproșuri cum că Rebreanu ar fi contribuit la formarea unei imagini defavorabile a României au continuat să existe și aproape un secol mai târziu.

Revenind peste Ocean, mă voi opri la romanul lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby, adaptat într-un film mut în 1925, după un scenariu la care scriitorul nu a contribuit și pe care l-a desființat. A plecat din sală, împreună cu Zelda, la jumătatea proiecției, a cerut să fie topit, reproșând lipsa de subtilitate. Supraviețuiește din întâmplare un trailer de un minut. Preferata mea e versiunea din 1949 (pe care Fitzgerald n-a mai apucat s-o vadă), cu Alan Ladd și Betty Field, chiar dacă lumea o știe mai ales pe cea cu Robert Redford și Mia Farrow, din 1974. Până la cea din 2013, cu DiCaprio și Carey Mulligan, a mai existat una de televiziune, în 2000.     

Rămâne de văzut cine va realiza ecranizarea romanului lui Cosmin Perța, Ca să nu se aleagă praful de toate (publicat la Polirom, în 2023). Nu putem decât spera că nu se va așterne colbul pe pagini până să ne bucurăm de premieră. Și mai putem spera că vor urma și altele. Dar primul pas e să câștige la marea loterie: comisia CNC. Însă mai sunt și independentele, nu? Perseverența e cheia succesului! Nu trebuie niciodată să abandonezi, susțin marii învingători de la Hollywood și nu numai!

Imagine: Adaptation., r. Spike Jonze, 2002

Ediția actuală

#06, Iarnă 2024-2025


O poți cumpăra aici
sau aici
×