Povestea mea cu Curtea Veche Publishing a început demult, prin 2006, cred. Echipa editorială de atunci era complet diferită, eu eram încă proaspătă absolventă de Litere ieșene, cu adresă de e-mail pe Yahoo și visuri mari. După zeci de e-mailuri trimise editurilor, am primit un singur răspuns, de la Curtea Veche Publishing. Am dat un test și am primit prima mea carte de tradus: un periplu prin piețele financiare, psihologie, filozofie, sport și medicină, care aborda teme clasice pentru literatura de self-help: concentrarea pe „momentul prezent“, conștientizarea permanentă a motivației, rolurile jucate de afirmare și vizualizare, recunoașterea și învingerea fricii, acceptarea schimbării etc. M-am luptat cu termenii financiari și cu termenul de predare și, în ziua stabilită, epuizată, dar entuziasmată, am trimis prima mea traducere de carte la editură. Înfrânsesem!
În contextul crizei financiare internaționale din 2008, publicarea cărții nu a mai fost considerată adecvată, așa că pentru mine a rămas doar un exercițiu. Mi-am făcut mâna pe o carte care nu a mai apărut niciodată și deseori m-am gândit că probabil a fost mai bine așa. După câțiva ani în care părea că nu-mi e dat să fac traduceri literare (relații dificile cu editurile, plăți întârziate și e-mailuri fără răspuns), am revenit la Curtea Veche Publishing prin 2013, tot cu un volum de non-ficțiune, de data asta despre vânzări – Secretele vânzării, de Geoff King. Între timp, adunasem ceva experiență în corporație, mă pricepeam mai bine să traduc despre marketing, cu tot ce presupunea asta, de la întâlniri și metode de vânzare la strategii de negociere. Lucrurile au mers mai bine, dar eu îmi doream ficțiune, așa că am virat spre alte edituri și alte titluri.
Mai facem un salt în timp, până în 2019, când a avut loc cea mai frumoasă întâmplare din cariera mea de traducătoare (pe care am mai povestit-o, dar o reiau, că e cadrul perfect aici). Într-o seară, la recomandarea unei prietene, am început să citesc un roman al unei autoare irlandeze, care m-a prins așa de tare, încât am dat cu înfrigurare paginile până târziu în noapte, ca să-l termin. Romanul era Normal People, iar autoarea, Sally Rooney. A doua zi dimineață, am scris entuziasmată despre el pe pagina mea de Facebook, Palimpsest, unde mai vorbesc despre cărțile citite și plăcute. În scurt timp, am fost contactată de Cristina Drăgulin, de la – surpriză! – Curtea Veche, care m-a întrebat dacă aș vrea s-o traduc. Așa am reluat colaborarea cu CVP, de data asta cu ficțiune, mai exact cu două dintre romanele lui Sally Rooney: Oameni normali, apărut în 2019, și Lume frumoasă, unde ești, apărut în 2022.
Deși de-a lungul timpului am mai primit propuneri interesante din partea editurii, m-am văzut nevoită să le refuz fie pentru că se suprapuneau peste alte contracte, fie pentru că, pur și simplu, nu rezonam cu ele atunci. Cu toate astea, CVP mi-a mai rezervat o surpriză anul trecut, când m-a cucerit cu o serie de cărțulii tematice, în limba franceză, pentru copii: Sunt furios, de Emmanuelle Lepetit și Anne Hemstege, și 7 povești cu animale, de Mathilde Ray și Maria Neradova, 7 povești cu creaturi fantastice, de Pascale Hédelin și Marco Guadalupi, 7 povești cu dinozauri, de Coralie Saudo și Fabien Ӧckto-Lambert, 7 povești cu licorni, de Emmanuelle Lepetit și Manola Caprini, 7 povești despre dans, de Sophie du Mullenheim și Elisa Paganelli, și 7 povești de Crăciun, de Charlotte Grossetête și Lili La Baleine. Pentru limba franceză am o slăbiciune dintotdeauna și m-am bucurat că mi s-a oferit ocazia să revin la ea și nu oricum, ci cu niște povești atât de simpatice.
Dar când spun editură, nu mă gândesc doar la o clădire, un nume sau la titlurile publicate sub egida ei, nu văd doar un logo ori un stand de târg, ci oameni. Am cunoscut o mână de oameni foarte faini, care îi dau culoare și căldură și pe care o să mă străduiesc să-i enumăr în continuare. Am apreciat colaborarea cu Adriana Iseceanu și apoi Ana Mihai, secretare de redacție întotdeauna amabile și atente, cu Cristina Drăgulin, atât de drăguță și promptă în răspunsuri, cu inepuizabila Anca-Maria Pănoiu și cu minunata Luana Schidu. M-am intersectat cu Cristina Ștefan, care scrie atât de bine și face interviuri pline de empatie, și cu Péter Demény, care m-a invitat să contribui la frumoasa revistă Matca – ceea ce sper să se și concretizeze în curând. Le mulțumesc din nou tuturor cu ocazia aniversării, le urez mulți ani înainte editurii și echipei sale și sper să adunăm și în următorii 25 de ani titluri și povești cât mai frumoase în portofoliu. Îmbrățișări și mult succes!
