Îi observ pe scriitori când merg pe la festivaluri și constat că sunt la fel: unul e așa, celălalt, altminteri. Unul e înalt, celălalt scund, unul luminos, celălalt cătrănit și tot așa. Dar atunci ce e un scriitor?
Dacă aș vrea să dau o „definiție“, atunci aș spune: scriitorul e un om care scrie ceva ce poate fi considerat literatură. E o definiție foarte flexibilă, dar cred că trebuie să pornim de aici, și mai încolo pot începe nuanțele. A fost scriitor și aristocratul Lampedusa, și Carver, care câteodată scria la lumina lanternei în mașină; și surorile Brontë, care, din cauza societății în care trăiau, se rușinau că scriu; este scriitor și Elena Ferrante, despre care nu prea știm cine e, și Jón Kalman Stefánsson, despre care știm cu toții cine e.
Literatura e foarte subiectivă și, în timpurile noastre, parcă e și mai subiectivă. Avem preferații noștri și nu-i recunoaștem pe ai altora, ceea ce e foarte firesc. Orice artă, și literatura nu face excepție, este ca dragostea: ești orbit de frumusețea unui bărbat sau a unei femei și nu mai ai ochi pentru alții sau altele. Nici nu trebuie să fii îndrăgostit de toți: trebuie doar să recunoști că alții sunt îndrăgostiți și ei, doar că de altcineva. De aici se poate construi empatia literaturii și a lecturii.
De Ziua Internațională a Scriitorului, gândiți-vă că noi toți avem scriitorii preferați, deci, într-un anumit fel, Scriitorul, acest simbol al tuturor scriitorilor, este un preferat. Abia așteptăm să-l vedem, să-l ascultăm, să-l rugăm să ne dea autograf.
Ce poate fi mai frumos?
Imagine: Portrait of author Thorbjørn Egner in his library, 1947
