Tilă n-avusese nevoie decât de două perechi de blugi, una în care trăise și una în care fusese îngropat. Iar cât a trăit, a spus oricui avea chef sau nu să asculte că unui bărbat adevărat îi sunt suficiente doar două perechi de blugi.
Le cumpărase de la un târg, după ce-i pipăise îndelung uneia dintre ele materialul indigo, îi cercetase cu mare atenție cusăturile, nasturele, fermoarul de la șliț, capsele, după ce-și băgase și îndesase mâinile în buzunarele din față, de mai multe ori, ca să vadă cât sunt de adânci și de rezistente, după ce le mirosise. Ținuse blugii de talie și apoi le dăduse drumul încet, încet, iar ei rămăseseră câteva clipe în picioare, în fața lui.
Femeia care vindea nu doar haine, ci și fel de fel de nimicarnițe, l-a privit tot timpul. Când a realizat că e nehotărât – deși evidența cu care Tilă se îmbrăcase, de probă, și care-i stătea perfect costa pe sfert cât într-un magazin –, s-a apropiat, a înșfăcat perechea geamănă a celei de pe client, a prins cu o mână de-un crac, cu cealaltă de cracul stâng și a tras brusc, încât talia pantalonilor i-a acoperit fața, iar de acolo, din spatele cortinei indigo, i-a strigat:
– Ăștia n-au moarte, domnule, n-au moarte!
Tilă nu i-a mai dat jos de pe el, a scos banii din buzunarul de la pieptul gecii, a plătit și pentru blugii cu care vânzătoarea îi făcuse demonstrația nemuririi, iar în timp ce ieșea din târg, a realizat că are ocazia să arate că dacă te pricepi cum să alegi, dacă ai ochi ageri, degete cunoscătoare și nas, poți trece prin viață c-o singură pereche de blugi. Pe cealaltă pereche o cumpărase cu gândul la frate-su, urma să fie ziua lui și ar fi fost cel mai nimerit cadou, dar vocea femeii care îi spusese secretul nu-i ieșea din minte. Așa că s-a răzgândit și i-a dus lui Toma niște coniac și-o bombonieră mare, de cristal.
Zilele lui Tilă au avut, până aproape să împlinească 42 de ani, două repere: dimineața, când se dădea jos din pat și-și trăgea blugii pe el, și seara, înainte de culcare, când și-i așeza pe spătarul scaunului făcut de bunică-su din lemn de tei. Au dispărut în momentul accidentului, când mașina cu care Tilă se întorcea de la serviciu a derapat și s-a ciocnit cu o alta ce venea din sens invers. El stătea în față, în dreapta, lângă șoferul care-a tras mult de volan în stânga, dar nu suficient cât să evite impactul. Doar Tilă a murit, ceilalți au scăpat printr-un miracol.
L-au îmbrăcat și l-au înmormântat într-o cămașă albastră, o haină pe care o avea în șifonier, pe un umeraș, și-n blugii cei noi. Pe ceilalți, în care trăise și care erau decolorați și jerpeliți, i-a luat Toma, ca amintire. Și tot el s-a întors patru zile mai târziu la cimitir, chemat de poliție fiindcă niște oameni fără Dumnezeu îl dezgropaseră pe frate-su și îi luaseră blugii.
Imaginea principală: Self-Portrait with Badges, Peter Blake, 1961
