Maximum Rock a reușit să aducă în România o trupă destul de puțin cunoscută în afara nișelor de metal din țara noastră. Diablo Swing Orchestra are deja 20 de ani de activitate și o călătorie eclectică în desfășurare prin toate sferele muzicale, posibile și mai puțin posibile. Discuția cu trei dintre cei opt membri ai formației suedeze s-a petrecut înainte de spectacol și a trecut în revistă cel mai recent album, Swagger & Stroll Down The Rabbit Hole, sursele de inspirație ale suedezilor, publicul scandinav de metal, relația artiștilor din underground cu platformele de streaming, plus stereotipiile pe care Suedia le-a văzut în ochii celorlalți. Principalul partener de discuție a fost chitaristul și solistul Daniel Håkansson. Au mai participat și toboșarul Johan Norbäck și Pontus Mantefors, chitarist și solist. O mostră clară de asumare și consistență, la care m-am simțit bine ca martor.
Aș începe cu un gând, care ulterior s-a metamorfozat în întrebare. Și are legătură cu cel mai recent disc al vostru, Swagger & Stroll Down The Rabbit Hole (2021, Candlelight Records, n.r.). Cât de dificil este pentru o trupă să continue povestea pe care realitatea a țesut-o atât de înfricoșător? Și mă refer, desigur, la pandemie. Dacă adăugăm acestui tablou elementele de swing și de cabaret, distopia creată de voi dă și mai multă dependență unui ascultător experimentat. Nu cred că există un singur răspuns, dar de aici se pot naște multe întrebări care ar putea funcționa într-o buclă repetitivă. Și, ca să fiu sincer până la capăt, progul nu va mai fi niciodată la fel după o asemenea capodoperă.
Mulțumim că spui acest lucru. COVID-ul în sine a avut un impact semnificativ asupra albumului ca ansamblu. Suntem răspândiți în mai multe zone ale Suediei, nu locuim toți în același oraș. Nu am apucat să facem repetiții prea multe. Pandemia ne-a influențat atât sunetul, cât și procesul de înregistrare a pieselor. Chiar și anumite subiecte pe care le-am abordat pe album. Am început să punem la îndoială niște aspecte pe care le luam de bune înainte de această grea încercare prin care am trecut.
Și cum ne continuăm drumul? Chiar acum ne aflăm în plin proces de înregistrare a unui demo (septembrie 2023, n.r.). Și cu fiecare nou demers devenim tot mai îndrăzneți. Și ne spunem că putem să facem și asta, și asta, și că am tot crescut de la un disc la altul. Când încercăm un element nou, pe care nu l-am testat în prealabil, mergem cu încredere spre noul material discografic. Vom învăța din greșelile trecutului, de la primul la al cincilea disc, și vom face greșeli noi cu următoarele piese ce care le scriem.
Care sunt principalele voastre influențe pentru Swagger & Stroll Down The Rabbit Hole? Mă interesează în special cele din America Latină și din regiunile hispanice. Am impresia că sunteți una dintre puținele trupe de progressive care invită publicul să danseze într-o manieră proprie, în timpul spectacolelor.
Nu cred că putem repera cu precizie preferințele muzicale ale colegilor mei. Avem influențe diverse, ascultăm muzici diverse, interpretăm muzici diverse. E un soi de haos organizat în care adunăm bucăți din tote genurile posibile. Muzică pop, piese din topuri muzicale și chiar melodii pe care le găsești foarte greu pe serviciile de streaming. De asemenea, și cântece difuzate în programele dedicate copiilor. Asta, de fapt, e o chestiune comună pentru noi.
Muzica pentru copii reprezintă o influență majoră pentru Diablo Swing Orchestra. Aceasta are simplicitate în structură și în linia melodică și îi ajută să învețe lucruri noi. Totul se rezumă la dacă avem sau nu o melodie bună. Niciodată cei mici nu complică lucrurile și ele merg într-o direcție jucăușă. Pentru a-i atrage pe copii, pentru a-i face să se bucure de muzică. Încă așteptăm să fim dați în judecată de Disney (râde, n.r).
Ați cântat piese de-ale voastre copiilor?
Da, da, da. Au apreciat părți din melodii și chiar s-au implicat în procesul de mixaj. Asta în condițiile în care au auzit piesele de mai multe ori și au început să aibă pasaje favorite de pe album.
Dacă aveți o dilemă, îi lăsați pe ei să decidă ce rămâne și ce dispare?
E o bună modalitate de a ne testa muzica, însă nu le-am oferit dreptul de veto. Dacă lor le place, înseamnă că sunt șanse să rămânem la acea formulă. Nu e cazul întotdeauna. Însă, dacă cei mici găsesc o structură care îi face să se miște, să danseze, atunci există o șansă să rezoneze și cu publicul Diablo Swing Orchestra sau să fie pe placul unei părți din el.
Ironia este una dintre cele mai fine arme ale voastre. Voi cita câteva versuri pentru a-mi susține punctul de vedere.
Danced to the sound of a world in despair
Fading hopes, but our future laid bare
Blessed, and now the dice it was cast
We came to taste our freedom at last
(Jig of the Century)
Includeți propriile povești în istoria mare sau încercați să izolați acele mici victorii pentru a schimba puțin paradigma, pentru a aduce ceva un pic diferit în nișa voastră?
Cred că ambele variante sunt importante. E esențial să incluzi lucruri personale în forma ta de artă și să arăți cum reușești să treci peste obstacolele care-ți ies în cale. Să ajungi practic la acele mici victorii despre care ai menționat. În materie de imagine globală, fiecare dintre noi poate contribui cu o bucată la marele puzzle artistic.
Călătoria voastră pe cel mai recent album acoperă ingrediente latino, electro-pop, swing, dark cabaret și multe altele. Cât de dificil este să elimini părți despre care ai crezut la început că dau rezultate, pentru ca ulterior să te răzgândești? Bănuiala mea este că există resturi muzicale, pe care nu le-ați mai inclus în versiunea finală de Swagger & Stroll Down The Rabbit Hole.
Sunt anumite bucăți care dacă nu au dat rezultate acum, nu e exclus să dea pe viitorul disc. De exemplu, un refren al unei piese. Cred că am evoluat în ultimii 20 de ani, în sensul în care ne este mai ușor să lăsăm o structură de cântec deoparte, să nu o includem pe materialul curent și să revenim la ea mai târziu, de exemplu pe un viitor LP. Pe primele două albume, voiam să încorporăm totul, să nu renunțăm la nimic. Cu timpul, am schimbat puțin perspectiva.
Astăzi însă avem multe idei. Dacă ne gândim la 13 piese, dar pentru două dintre ele avem un refren slab, sau nu avem refren sau nu avem versuri, vom lua decizia de a lăsa deoparte. De a le lăsa să crească în timp și de a reveni mai târziu la ele.
Scena metal din Suedia este foarte vie în 2023. Dau doar câteva nume pentru a-mi susține punctul de vedere. Opeth, Katatonia, Soen, Pain of Salvation sau Meshuggah demonstrează diversitate și dificultate în a prezice următorii pași. Dar cum arată publicul suedez? Săli mari, stadioane sau locuri precum Quantic, unde veți cânta diseară?
După lansarea celui mai recent album, am căpătat ceva mai multă recunoaștere și acasă. Dar înainte nu reușeam să atragem publicul la spectacolele noastre. Și nu e doar cazul Diablo Swing Orchestra. Multe dintre formațiile din Suedia nu sunt urmărite de foarte mulți oameni în țara natală. Iar dacă ne referim la public, el este format în mare parte din artiști, care vor să performeze, nu să meargă la concertele altora. În ceea ce privește sălile de concert în care cântăm, ele sunt mici, chiar mai mici decât Quantic. Asta se va întâmpla și la următorul nostru show din Suedia, chiar la Stockholm.
Deci trupa nu e jobul vostru de zi cu zi…
În niciun caz. Totuși, de la Swagger & Stroll Down The Rabbit Hole încoace am început să mergem în turnee. Până atunci avem unul-două concerte maximum pe an. Acum încercăm să stoarcem cât mai mult din acest context favorabil, pentru că toți ne ocupăm și de alte proiecte, avem și alte joburi. Dacă ne-am gândi să trăim din arta noastră, ar trebui să ne relocăm în Mexic sau într-o altă țară decât Suedia.
Suntem opt membri în Diablo Swing Orchestra, iar veniturile nu sunt atât de mari. Deci nu e o decizie financiară la care să le gândim, aceea de a ne dedica exclusiv muzicii trupei. Când depinzi de o slujbă cu normă întreagă, iar aceea se întâmplă să fie band-ul tău, e foarte puțin probabil, nu imposibil, dar foarte puțin probabil să iei decizii doar din punctul de vedere artistic. Fără să te gândești la bani deloc.
Este participarea la Eurovision o opțiune fezabilă pentru voi? Sau e mai sigur să rămâneți în underground? Cum reușiți să atrageți fani din tânăra generație?
Trupa nu este gestionată dintr-o perspectivă de corporație, ci este construită pe baza prieteniei dintre noi. Prietenia a stat la baza Diablo Swing Orchestra de 20 de ani. Cum atragem noi fani? Concertăm, scriem și lansăm noi materiale discografice. După ce am parcurs tot acest proces, nu mă deranjează să ne ocupăm de aspectele ce țin de marketing. Dar nu vrem să facem apel la chestiuni ce țin de demografie doar pentru a ajunge populari. Cred că oamenii sunt în continuare atrași de muzica nouă, iar dacă noi vom avea rezistența de a o produce și de a o performa pe scenă, o să vină și publicul.
Și în ceea ce privește Eurovisionul?
E o întrebare bună. Am primit-o de câteva ori de la mama mea. Eurovisionul e una din perspectivă europeană, și alta dacă o privești direct din Suedia. Nu vrem să fim asociați cu selecția națională. Aș participa direct, dar nu aș vrea să trecem prin selecția națională. Nu ne-am potrivi deloc în acel tablou.
Care este opinia voastră cu privire la Spotify? În România este un serviciu foarte popular.
Întotdeauna trebuie să privim alternativele. Dacă ne uităm la modalitatea de plată pentru artiști, aceasta e cam de rahat. Dar înainte de Spotify, artiștii nu aveau nimic. De exemplu, ai parte de statistici de la platformă, care-ți spun de unde provin ascultătorii tăi. Indiferent de modul în care lucrezi și de muzica pe care o scrii, dacă nu te adaptezi schimbărilor tehnologice, vei fi condamnat pe termen mediu și lung. Dacă ești Taylor Swift și decizi să pleci de pe platformă, asta sigur va conta. Dacă ești Diablo Swing Orchestra și ieși de pe Spotify, nu va interesa pe nimeni. Sau pe prea puțini dintre utilizatori.
Din perspectiva ascultătorului, Spotify ajută foarte mult la recomandări. Din 30 de piese recomandate, în funcție de gusturile și activitatea anterioară, vreo 26 vor fi exact ceea ce trebuie.
Ca să se schimbe ceva pentru plata drepturilor de autor, toate trupele de dimensiunea noastră ar trebui să ia o măsură și să părăsească Spotify. Problema nu este Spotify per se, ci acordurile-cadru dintre casele de discuri și Spotify. Labelurile vând cataloage întregi către Spotify, motiv pentru care au început să producă din nou bani. Dar la artiști nu mai ajunge nimic.
Bătălia lui Lars Ulrich cu Napster pare pierdută…
Oamenii trebuie să înțeleagă că dacă nu vor ajunge bani la cei care produc muzică, lucrul ăsta nu va putea funcționa la infinit. Desigur că se va dezolta muzica bazată pe inteligența artificială, însă dacă vrei ceva nou, va trebui să contribui financiar către cei care o produc. E aceeasi situație cu să apreciezi un restaurant, dar să nu-l vizitezi. Apoi afli că se închide și îți pare rău. Dacă vrei ca ceva să funcționeze, susține acea cauză.
Mai există și Bandcamp, unde apar formații care nu au un contract cu o casă de discuri. Îți urci singur materialul, îl vinzi și rămâi cu toți banii. Asta chiar dacă implică mai multă munca din partea muzicianului.
O altă opțiune de a susține o trupă este să cumperi tricouri, CD-uri, viniluri.
Exact, chiar dacă nu asculți propriu-zis vinilul respectiv. Când cumpărăm merch de la concerte, susținem formația.
Există vreun album sau cântec pe care ați fi vrut în mod special să-l fi compus? Nu ne concentrăm pe perioadă, gen sau limbă. Și, ca să fie și mai greu, cum l-ați încorpora în catalogul Diablo Swing Orchestra?
E destul de simplu. Una dintre piesele care ne-au influențat foarte mult la inceput este Micro Cuts de la Muse. Mi-ar fi plăcut să fi putut scrie aceasta piesă.
Din perspectiva progresului meu ca toboșar, sunt multe trupe de grunge, dar și Oasis. Mă voi opri totuși asupra piesei Grace a lui Jeff Buckley (aici răspunde Johan Norbäck, n.r.), asta e piesa pe care mi-ar fi plăcut să o compun.
Ne place să cântăm în Diablo Swing Orchestra pentru că avem atâtea opțiuni. E ca un bufet suedez, dacă vrei să spui așa (intervenția lui Pontus Mantefors).
Ce albume de rock progresiv v-au impresionat cel mai mult după trecerea pandemiei? Cât de greu este să fii la curent cu tot ce e nou în această arie? Ce ar însemna pentru voi un game-changer în metalul și rockul progresiv?
Cred că orice de la Meshuggah funcționează pentru noi. Danny Elfman a lansat în 2021 un album interesant, The Big Mess. E ciudat și minunat în același timp. O să adaug și muzica celor de la King Gizzard & The Lizard Wizard, una dintre trupele mele favorite. Lansează foarte multe discuri, dacă îi comparăm de exemplu cu Tool, care au lăsat 15 ani între precedentele două materiale discografice. Ascult și foarte mult Puscifer și orice proiect în care se implică Maynard James Keenan.
V-ați gândit să scrieți muzică de film sau un muzical pentru Broadway?
Ne-am gândit să scriem muzică de film. Poate nu sub umbrela Diablo Swing Orchestra, dar implicând oamenii de aici. Avem cunoștințele necesare să facem asta, înțelegem aranjamentele clasice și știm cum să punem totul cap la cap. Ne mai interesează să scriem melodii și pentru jocuri video. Mulți dintre noi suntem și gameri.
Care este rutina voastră de turneu?
Să rezistăm, în primul rând. Nu avem o rutină. Mereu apare ceva neașteptat și suntem nevoiți să rezolvăm acea problemă. Cel mai important e să apărem la timp la aeroport. Daniel Hedin, colegul nostru de la trombon, e responsabilul cu informațiile despre zboruri și aeroporturi. Se descurcă grozav și ne ajută să procurăm mereu cele mai bune bilete. Revenind la întrebare, rutina noastră preferată este să ne simțim bine împreună. Altfel nu am fi rezistat 20 de ani. Am ratat la un moment dat un zbor, însă nu am lipsit de la concert. Am găsit un alt zbor a doua zi și cumva ne-am încadrat.
Ultima întrebare, ceva mai neortodoxă. Aveți posibilitatea să demontați un stereotip despre Suedia și Scandinavia în general. Ce ați alege să distrugeți?
Spune-ne tu un stereotip.
De exemplu, faptul că toți suedezii sunt rockeri.
Depinde de zona și orașul despre care vorbim. Pentru că e adevărat pentru anumite comunități. Dar nu în întregime. Cred că un stereotip despre Suedia este acela că ne gândim prea mult la noi ca la o națiune. Luăm toate lucrurile bune pe care suedezii le-au făcut în trecut și omitem lucrurile negative. Poate e o chestiune valabilă pentru mai multe țări, însă stima noastră de sine tinde să fie adesea prea ridicată. Dar ăsta e un stereotip pe care îl hrănim, nu pe care încercăm să-l distrugem. Am răspuns gresit la întrebare. (râde, n.r.).
Uite un exemplu la subiect: că nu suntem deschiși, că suntem persoane reci și distante. Cred că e valabil la nivel național, dar nu la nivel individual.
Toată lumea iubește trupa ABBA.
Nu e chiar adevărat. Sunt încă iubiți, dar în anii ’70, formația asta polariza publicul. Unii îi urau, iar alții îi adorau. Astăzi doar li se recunosc meritele în ceea ce privește dezvoltarea fenomenului pop.
Imagine reprezentativă: YouTube
