Arcadia pentru toți
Nu doar centrul e golit de oameni duminică dimineața, ci și
Scrisorile ștampilate cu mențiunea Destinatar necunoscut,
Vuietul mării în receptorul telefonului, în tăcere un „Poftim?“
Miile de automobile abandonate de proprietari la marginea drumului,
Și afișele publicitare cu plagiate din poeți pe care nu-i citește nimeni
În parcuri, mînjite strident, monumentele idolilor din manuale,
Toate acestea și multe altele în fața cărora ne place să-nchidem ochii
Hrănesc bănuiala. Așa arată deci, ridicat la rangul de metropolă,
Locul în care Dumnezeu a fost îngropat odinioară ca un cîine.
Arcadia, cimitirul celor din ceruri, seamănă leit cu orice oraș,
În care moartea intră și iese, iar viața se desfășoară pe teren privatizat.
Se spune c-ar fi o idilă, peisajul celor preafericiți, o rezervație bucolică.
Indiferent despre ce-ar fi cîntat păstorii, la ce-au visat călătorii –
Acesta este locul acțiunii. City și gorod, metropolis sau ville.
Aici te plimbi, îți plimbi propriul suflet, pe sub arborii stoici, tu,
Un om de sticlă, insomniac, oglindindu-se-n multpreamult.
Privirile dictează ritmul, reflexele urbane, nu eglogele
În care Dafnis flirtează, iar Milon și Lacon se ocrotesc reciproc.
Îi simți scheletul de vertebrat în vibrația arcadelor de pod,
Lipsit de chip, orbit de luciul metalic al băltoacelor,
Și totuși nicăieri nu te simți mai acasă. Abia aici, în bine cunoscutul exil,
Unde noaptea te ascunzi în gaura de șoarece, dai de-o fărîmă de fericire.
Unde altundeva, dacă nu în cel mai dens trafic, umblînd fără vreun țel,
Te simți atît de-nviorat, atît de răpit din putreda pace postumă?
Traducere de Manuela Klenke
Libelule în Liberia
Pentru Jochen Lempert
În asta constă minunăția existenței:
Vezi mereu doar formele de viață foarte familiare,
Fauna și flora din fața geamului de la bucătărie,
În plimbarea prin pădure și spre iaz, la scăldat.
Și totuși există libelule în Liberia. Ele-și trăiesc,
În verdele lor De dincoace, o altă zi.
Din adîncurile junglei necălcate de vreun picior,
Devin, acolo unde, ca pietrele de jad, aterizează,
Exponatele unui magazin de giuvaiere.
Ție însă ți-a fost dat drumul de țară din
Fața orașului, cu păpădii și șoareci –
Unica dioramă, zugrăvită pînă la orizont
În culorile familiare, ușor stinse.
Din imediata apropiere: Buruienile lui Dürer.
Altundeva, în ciclamen și roșu-aprins, ele se joacă
De-a natura, ca un gît de plantă ce-și înfulecă propria-i carne.
Gigantic năpădește-acolo, copleșitor de numeros,
Ceea ce, supus celorlaltor ceruri, zumzăie și suge.
Inflamația urîtă și febra tropicală
Sînt dovada: nu împărțim aceeași cală
Pe Arca lui Noe. În fluxul sangvin freamătă
Un alt climat, potrivit apropierii de soare.
În depărtare, peștii zboară prin spuma mării:
Nouă ne rămîn mierla și măcrișul.
Traducere de George State
Imagine reprezentativă: Michael Chapman, Modern Fun No. 7, 2022
